Pariul pe neconvenţional câştigat de domnul Bodo

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Kostas a fost deschis acum cinci ani într-o magazie de lângă Foişorul de Foc, o vulcanizare, un atelier sau ceva de felul acela, cu o curte alături. Era un fel de street food sau un mic loc de adunare pentru prieteni, nu cred că s-au gândit de la început că vor face o adevărată afacere cu asta. Au pus câteva bănci de lemn direct pe pietriş şi gata terasa La Kostas.

Am înţeles că a fost pariul unui membru al formaţiei de muzică pop Proconsul, Bodo (cred că e un pseudonim sau o poreclă), fiindcă ori de câte ori se vorbeşte despre La Kostas, apare şi Bodo în propoziţie. În ştirile care anunţau deschiderea La Kostasului scria că investiţia a fost de 5.000 de Euro.

Însă conceptul a prins bine, bucureştenii sunt foarte amatori de neconvenţional, oricare ar fi el, aşa că li s-a părut cool să mănânce ca la ţară. Au început să vină unii chiar de departe pentru o mâncare banală la La Kostas, şi ajunseseră spună că vai ce bună e, ştiţi foarte bine cum e cu autosugestia. 

Am fost de câteva ori la La Kostas, chiar la început. Nu a fost rea mâncarea, însă erau câteva lucruri pe care le puteai mânca oriunde altundeva în Bucureşti, ba chiar şi acasă cu puţin efort. Peste un an sau doi au făcut progrese vizibile, au luat gătitul mult mai în serios, au mai citit nişte reţete, au găsit şi nişte furnizori mai buni, poate, aşa că La Kostas a devenit între timp un adevărat restaurant de peşte şi fructe de mare, chiar dacă mic şi fără emfaza restaurantelor din nord.

Am revenit la La Kostas şi am găsit o casă în toată regula. Înainte era doar o terasă neamenajată. Presupun că ce am găsit acum acolo e fosta terasă pe care au acoperit-o compact, au făcut un un fel de baracă sub formă de salon, dar au lăsat în spate o bucăţică descoperită, că terasa interioară. Dacă nu e aşa, înseamnă că au luat o altă casă de alături, dar cred, totuşi, că e fosta lor terasă. 

Amenajarea interioară e simplă, făcută cu cele mai ieftine materiale şi accesorii, e mult lemn, totul în alb-murdar, ca să sugereze şi asta autenticitatea, probabil. Peretele dinspre stradă e din sticlă. Scaunele din lemn brut sunt incomode. De fapt, acesta pare să şi fie conceptul, să arate ca o adevărată tavernă, în care important e ce mănânci, nu cum sunt pereţii.

Spre deosebire de ambianţă, meniul de la La Kostas e meniu de restaurant în toată regula, cu destul de multe feluri. E bucătărie grecească tradiţională, însă are şi note de originalitate, am găsit şi câteva feluri pe care mai rar le-am văzut la celelalte restaurante greceşti din Bucureşti. Cele mai multe sunt cu peste şi fructe de mare, însă au şi câteva, foarte puţine, cu alte cărnuri.

Mâncarea a fost serioasă şi chiar bună de data aceasta, faţă de cum mi-o aduc aminte de acum câţiva ani. Am luat o supă cremă de somon afumat cu cartofi şi un ghimbir pe care eu nu l-am simţit, destul de bună, deşi aş fi preferat-o cu somon neafumat şi mai puţin groasă; Calmarul umplut cu brânză Feta a fost bun şi el, chiar şi sosul; Creveţii cu sos de unt aveau cozile întregi, ceea ce nu m-a făcut câtuşi de puţin să exclam, vai, cât de autentic e, ci dimpotrivă, să mă enervez. 

O regulă elementară din bucătărie spune să nu laşi crustele la creveţi când sunt în sos sau în mâncare. Poţi să le laşi atunci când sunt doar ei în farfurie şi vezi exact ce trebuie să cureţi, nu există riscul să îţi rămână solzi prin sos, orez sau ce mai ai în farfurie. Replică promptă a bucătarilor care fac asta este că, vai, dar în Grecia, în Portugalia şi pe unde mai mănânci aşa ceva la fel ţi-i dau, deci acesta este „originalul“. Da, e adevărat, ţi-i dau aşa la micile taverne şi bistrouri din port, sau la street-food, unde mâncarea se face la repezeală, din produse atunci aduse, direct din marea din spate (ca de aceea sunt bune), nu stau ei să se încurce cu scoaterea solzilor. Însă, cu cât mergi mai mult spre centrul oraşului, cu atât mai mult sunt decorticaţi şi creveţii. Or, La Kostas nu e pe malul mării, lângă cherhana, şi nici preţurile nu sunt ca acolo.

Dar să revenim la creveţii lui Kostas. Au fost buni, nimic de zis. Sosul foarte bun şi el, dar l-aş fi făcut cu mai puţin unt şi cu mai multă lămâie, mi s-a părut prea vâscos, puteai să-l ungi pe pâine. Sunt sigur, însă, că sunt destui cărora le place să mănânce unt cu furculiţa, aşa că nu e foarte relevantă observaţia. Am luat şi legume la tigaie, bine făcute.

Preţurile sunt rezonabile, în general, dar sunt greu de calculat dinainte, pentru că de cele mai multe ori plăteşti respectivele vietăţi întregi (aşa cum e şi normal de altfel), cântărite necurăţate, aşa că în farfurie ajunge invariabil mult mai puţin decât te aştepţi. O masă completă în doi la La Kostas, cu o sticlă de vin bun, îţi scoate fără să observi 300 de lei de pe card, sau chiar mai mult.

Una peste alta, La Kostas e un restaurant de peşte şi fructe de mare în toată regula, în care se mănâncă bine. Sunt printre primii care au mers contra curentului şi s-au ocupat exclusiv de mâncare şi nu de decoruri, cu o amenajare lăsată (probabil intenţionat şi ostentativ) minimală. Ideea de neconvenţional (în Bucureşti, pentru că în alte părţi aceasta e normalitatea) a prins, şi au făcut şi alţii la fel, e o tendinţă care va continua să se dezvolte, fără îndoială. Nu ştiu dacă a fost vorba despre viziune la cei care au făcut La Kostas, de întâmplare sau de noroc, însă le-a ieşit bine.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite