Ospeţele de care aveau parte pasagerii la bordul avioanelor în anii '60 FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâncarea servită astăzi la bordul avioanelor, în special la clasa economic, nu este prea gustoasă şi nici aspectuoasă. De cele mai multe ori se reduce la un sandviş, omletă, o salată fadă sau mâncare semipreparată menită să mai potolească foamea. Lucrurile nu au stat mereu astfel, iar o serie de fotografii din 1968, realizate la bordul aeronavelor unei companii scandinave stau mărturie ospeţelor de care aveau parte pasagerii.

Compania Scandinavian Airlines a dat publicităţii o serie de fotografii realizate în anul 1968 la bordul avioanelor, în timp ce pasagerilor li se aducea mâncarea, iar diferenţele dintre ce se mânca la acel moment şi ce se mănâncă azi sunt uriaşe.

În imagini se poate observa cum însoţitorii de zbor aduc pe cărucioare ceea ce se numea un „bufet ţărănesc rece în stil scandinav”, fiind supravegheaţi îndeaproape de un bucătar, notează publicaţia Huffington Post.

Un purtător de cuvânt al companiei aeriane a precizat că imaginile sunt făcute în timpul unui zbor obişnuit, pentru a înlătura orice suspiciune legată de faptul că ar face parte dintr-o sedinţă foto special realizată la acel moment, deci că meniul nu ar fi fost similar cu ceea ce se poate observa în imagini. 

image

FOTO wikimedia commons/sas scandinavian airlines

Fotografiile au fost date publicităţii cu ocazia aniversării a 70 de ani de existenţă a Scandinavian Airlines şi au primit zeci de comentarii de la pasageri care şi-au adus aminte de vremea în care călătorii îşi puneau cele mai bune haine când zburau cu avionul şi preparatele puteau satisface pretenţiile unui gurmand, fiind asemănătoare celor dintr-un restaurant bun.

image

FOTO  wikimedia commons/sas scandinavian airlines

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite