Originile individualismului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părintele individualismului este Alexis de Tocqueville. Acest om a scris în tinereţe cea mai bună carte despre democraţie şi despre America, Despre democraţie în America. Tocqueville este faimos pentru că a prezis atât de bine viitorul democraţiei--lumea noastră arată mai mult ca descrierile lui decât arăta America în 1832, când a vizitat-o.

Tocqueville este arisocratul care a ales democraţia şi a încercat să vadă şi puterile, şi slăbiciunile democraţiei, ca un prieten adevărat, pentru a o putea apăra. Cel mai mare pericol pe care l-a semnalat este individualismul.

Acum, o scurtă descriere în stilul filozofiei politice. Democraţia naşte individualismul pentru că democraţia este lumea în care autorităţile sunt demolate. Oamenii democratici nu sunt forţaţi să asculte de vreo autoritate, diferit de oamenii din oricare alt regim. Însăşi autoritatea legilor într-o democraţie, aşa cum este, ni se spune, vine de la democraţi, de la popor. Individualismul este blestemul epocii democratice: O dată ce omul democrat îşi spune cu oarecare mândrie că nu trebuie să asculte de vreun rege sau preot, ca în vremurile întunecate dinaintea iluminismului, pentru că ei nu sunt cu nimic mai buni decât este el, ajunge repede să conchidă că nici el nu este cu nimic mai bun decât vreun alt democrat, aşa că nimeni nu trebuie să asculte nici de el.

Asta face asociaţiile puternice şi de lungă durată, care au reguli şi ierarhii, foarte dificil de menţinut. Face planurile pe termen lung foarte dificil de menţinut. Face familia instabilă--o dată ce sunt ajunşi în adolescenţă, copiii descoperă ce ştiu din faşă, ca şi ei sunt democraţi, deci nu trebuie să asculte de vreo autoritate patriarhală... Acesta este preţul pe care îl plătim pentru democraţie; dacă sau nu merită plătit depinde de cum ne gândim la justiţie, pentru că marele avantaj al democraţiei este că cei mulţi nu mai trăiesc ca sclavi sau servitori sau la mila celor puţini.

Viaţa în regimuri nedemocratice este plină de forme, adică instituţii, ritualuri, proceduri care se pun împotriva spontaneităţii, pentru a apăra tradiţii şi pentru a apăra caracterul regimului--gândiţi-vă la cât de diferiţi sunt japonezii de noi. Democraţia distruge toate aceste forme şi frumuseţea care ghidează formalismul este înlocuită ca principiu al alegerii de către confort. Democraţii sunt imediat vizibili pentru că sunt singurii oameni de pe planetă care se îmbracă confortabil, nu formal sau după cerinţele vreunei întreprinderi--gândiţi-vă la diferenţa dintre obiceiul minerilor de secol 19 de a purta jeans şi faptul că după 1960 au devenit practic uniforma democraţiei globale.

Democraţii resping nu numai uniforma care dă formalitate şi uniformitate variaţiei spontane, incontrolabile a omenirii--democraţii resping şi manierele. Democraţii vorbesc cum le vine, pentru că au libertate de expresie. Această libertate duce la degenerarea limbii şi discursului şi deci la neruşinare. Dar aici nu este vorba numai de o tendinţă psihologică împotriva formalismului şi autorităţii, ci de o filozofie care a creat legi şi un fel nou de a gândi legea. Libertatea are origini filozofice în teoria drepturilor naturale individuale inventată de Hobbes. Democraţia noastră este construită pe drepturi individuale care tind spre atomizarea societăţii--individul este atomul. O dată ce individualismul devine dominant, definiţiile relaţionale sunt subminate, pentru că implică datorii, ierarhii şi limite puse acţiunii--relaţii precum tată şi fiu, frate şi soră, chiar şi prietenii între ei sau iubitorul şi iubitul.

Individualismul despre care vorbeşte Tocqueville este această atomizare care ne face să dorim să ne asociem cu semenii noştri tocmai când ne face această asociere dificilă, uneori imposibilă. Asocierile au nevoie de încredere şi de un fel de sens al binelui comun--individualismul însă împinge pe fiecare să fie ambiţios pentru sine însuşi şi apoi îi subminează şi ambiţia, când vede că este doar un anonim ambiţios între milioane de anonimi ambiţioşi. Celebritatea televizată--mai nou pe youtube--nu poate afecta această situaţie psihologică şi socială. Nici oamenii care urmăresc asemenea celebrităţi nu ştiu mai mult decât că apar din neantul în care curând se vor întoarce--acel neant este democraţia.

Faima eternă a poeţilor, politicienilor şi filozofilor antici nu este o posibilitate în noua lume democratică. Dar nici măcar o faimă mai restrânsă nu este la dispoziţia noastră. Cezar, în faţa sătucului care era Milano, a spus că ar prefera să fie primul om acolo decât al doilea om în Roma. Ei bine, Milano nu mai este un sat şi democraţii nu pot crede că ar putea fi cumva primul sau al doilea om în acele oraşe sau oricare altele. Acum există milioane de oameni în oraşele mari, care îşi doresc să se facă remarcaţi, dar nu au cum. Din acest motiv, oamenii pot ajunge să dea mai multă atenţie şi să ţină mai mult la celebrităţi decât la prietenii lor adevăraţi.

Individualismul ne face pe toţi fundamental egali şi fundamental străini. Asta creează suspiciune şi face foarte dificilă încrederea între străini. Toţi avem drepturi şi aceleaşi drepturi şi totuşi nu ne înţelegem--fiind egali, dar nu identici, ne este dificil să ne înţelegem unii pe alţii, nemaivorbind să ne înţelegem împreună, pentru că fiecare individ crede că are dreptul să se aştepte ca toţi ceilalţi să fie ca el sau să îl înţealagă... Drepturile noastre nu sunt o armonie divină, ci din contră, adesea creeaza conficte între cetăţeni. Asta face cetăţenii suspicioşi şi geloşi să nu le fie uzurpate drepturile. A presupune ce e mai rău despre oameni urmează din această situaţie politică.

Ştim toţi, dacă stăm să ne aducem aminte, că observaţiile psihologice sunt anterioare politicii. Trăsăturile umane, bune şi rele, nu depind strict de situaţia politică. Dar politica are un efect enorm asupra psihologiei. Astăzi, este greu să gaseşti oameni care cred că este ruşinos să munceşti ca să îţi câştigi pâinea: Toţi muncim, ca să spun aşa, spontan. În Sparta, însă, era ruşinos să munceşti, era semnul sclaviei. Opinia care domină într-o societate formează caracterul tineretului. Diferit de spartani, noi nu suntem războinici--ci suntem muncitori. Am putea spune că într-o democraţie nu există nici o opinie dominantă, dar nu este tocmai aşa. Opinia dominantă ne spune tuturor că trebuie să fim indivizi, fie că vrem sau nu.

Diferitele posibilităţi psihologice sunt formate de formele politice. Înainte de individ este cetăţeanul. Cetăţenia aşa cum o cunoaştem noi ne cere, spre exemplu, să facem muncă productivă. Asta avem toţi în comun: Nimeni nu este independent, toţi avem nevoie unii de alţii. Asta este cauza prosperităţii nemaiîntâlnite a lumii capitaliste. Dar asta este şi cauza vulnerabilităţii nemaiîntâlnite a individului democrat. S-ar spune că asemenea lui Hristos, capitalismul ne spune, abandonează-ţi familia şi locul şi vino după mine...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite