Opt motive pentru care un câine îţi poate schimba viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Opt motive pentru care un câine îţi poate schimba viaţa FOTO Shutterstock
Opt motive pentru care un câine îţi poate schimba viaţa FOTO Shutterstock

Orice persoană care deţine şi iubeşte un câine aproape că nu îşi poate imagina viaţa fără devotamentul unui patruped. Numeroase studii arată că un câine poate îmbunătăţi atât condiţia fizică a unei persoane, cât mai ales cea mentală, notează publicaţia Huffington Post.

1. Chiar dacă uneori poate părea mai degrabă o bătaie de cap (mai ales în lunile de iarna), plimbarea împreuna cu un câine vă poate ajuta să vă păstraţi activi şi să faceţi puţină mişcare. Un studiu canadian din 2006 a arătat că proprietarii de câini au mai multe şanse de a participa la o activitate fizică moderată decât persoanele care nu au un patruped. De asemenea, cei care au un câine se presupune că parcurg în natură circa 300 de minute pe săptămână, comparativ cu 168 de minute, în cazul persoanelor fără câini.

2. Un patruped vă ajută să consolidaţi legăturile cu oamenii, forţându-vă să deveniţi mai sociabili. Un studiu al Universităţii de Medicină Tutfts, din SUA, a arătat că persoanele care au legături puternice cu animalele lor au cele mai mari şanse de a dezvolta empatie faţă de ceilalţi oameni, precum şi de a fi mai încrezători în forţele proprii.

3. O serie de câini special antrenaţi pot detecta dacă suferiţi de cancer. Un caz recent de acest tip a fost înregistrat în Statele Unite, acolo unde un Labrador Retriever, în vârstă de 8 ani, a detectat cancerul de colon doar prin mirosirea respiraţiei. Cercetătorii spun că unii câini pot avea o precizie de a descoperi cancerul de circa 97 la sută. Se estimează că mirosul unui câine este dezvoltat de aproape un milion de ori mai mult faţă de cel al omului.

4. De asemenea, mirosul extrem de dezvoltat al câinelui vă poate ajuta să fiţi siguri că nu vă apropiaţi de anumite alimente la care sunteţi alergic. Câţiva pui de la Academia Canină din Florida sunt special antrenaţi în acest scop, ei fiind capabili să simtă mirosul unei alune chiar şi într-o prăjitură.

image

5. Un alt motiv pentru ca un câine vă poate schimba viaţă este că proprietarii de animale se pot simţi fericiţi, doar dacă se uita la patrupedul lor. Aceasta este concluzia unui studiu din 2009, realizat de câţiva cercetători japonezi. Ei au constatat că inclusiv privirea îndreptată către un câine provoacă o creştere a nivelului de oxitocină, un neurohormon capabil de producerea sentimentelor de fericire.

6. Un patruped aproape de tine te poate calma în situaţii de stres major. Karen Walker, un profesor de psihologie de la Universitatea din Buffalo, a realizat o serie de teste în care a descoperit că tensiunea arterială a unei persoane descreşte în momentul în care un câine se află în cameră. De asemenea, persoanele în vârstă care se plimbă regulat cu un câine îşi pot îmbunătăţi variabilitatea ritmului cardiac.

image

7. Câinii se pot dovedi extrem de folositori şi în cazul perioadelor de recuperare. Un fost militar, Robert Soliz, care a fost plecat în Bagdad, a constata că includerea într-un program în care avea de-a face cu patrupezii l-a ajutat să treacă mai uşor peste perioada stresului post-traumatic, cauzat de revenirea acasă.

8. Fără îndoială, un câine poate alunga şi sentimentul de singurătate, în special pentru persoanele trecute de 60 de ani. De asemenea, şi la acest capitol, o cercetare sugerează că cei care deţin fie un câine sau fie o pisică sunt mult mai puţin susceptibili de a deveni deprimaţi.


Citeşte şi:

Cât de periculos este un pupic de la căţel pentru sănătatea ta

Să compari gura câinilor cu cea a oamenilor este ca şi cum ai compara merele cu perele, adică nişte mere foarte murdare cu nişte pere foarte murdare. Ambele specii au guri care găzduiesc cam acelaşi număr de bacterii. Însă un sărut câinesc pare a fi mai puţin periculos decât, să zicem, un sărut cu un alt om.

Treisprezece sănii trase de câini se întrec la prima ediţie a Cupei Beliş

Treisprezece atelaje cu câini se întrec, sâmbătă şi duminică, la Beliş, judeţul Cluj, la prima ediţie a Cupei Beliş la curse de atelaje trase de câini, concursul fiind pentru sănii trase de opt, patru sau şase câini.

Posesorii de câini au fost eliberaţi de taxă

Parlamentul Republicii Moldova a decis la finele anului trecut să exludă din legislaţia fiscală trei taxe locale. Este vorba de taxa percepută de la posesorii de câini, taxa pentru parcaj şi taxa pentru evacuarea deşeurilor.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite