Oamenii care verifică la sânge urmele criminalilor

Fără idei preconcepute şi înarmaţi cu răbdare, criminaliştii pleacă să cerceteze locul săvârşirii unei infracţiuni. O spargere. Un jaf. Un omor. La faţa locului vin criminaliştii. Zona săvârşirii infracţiunii este analizată la sânge.

La dispecerat sună telefonul. Cineva anunţă că a fost comisă o infracţiune. Primul pas: poliţiştii verifică veridicitatea informaţiei. Se confirmă. Al doilea pas: la faţa locului se deplasează cei de la CFL. Adică de la „Cercetare la faţa locului". Este traducerea în limba română pentru CSI - Crime Scene Investigation.

Componenţa echipei depinde de gravitatea infracţiunii. „Dacă are loc o spargere, la faţa locului merg de obicei doi criminalişti alături de cei de la poliţia judiciară", explică Valentin Epure, ofiţer în cadrul Institutului de Criminalistică.

„Dacă vorbim de omoruri, de incendieri, de accidente aviatice sau feroviare, la locul faptei se deplasează o echipă complexă. Adică trei sau patru criminalişti, un ofiţer sau doi de la ­laboratorul de chimie şi fizică, lucrători de la laboratorul de biologie, un membru al laboratorului de antropologie şi un legist", mai spune el.

Probe incriminatorii, probe salvatoare

Investigarea locului faptei se face sub îndrumarea unui procuror criminalist sau a unui reprezentant al poliţiei judiciare. Totuşi, o astfel de echipă se formează doar la nivelul Institutului de Criminalistică. La nivelul birourilor de cercetare la faţa locului din inspectoratele de poliţie echipele de intervenţie sunt ceva mai restrânse.

„Cerem ajutorul celor de la Institut doar atunci când se impune. Dar toate echipele lucrează la fel, după aceleaşi reguli", explică Valentin Sitaru, şeful biroului CFL din Poliţia Capitalei.

Criminaliştii trebuie să cerceteze tot. Iar fiecare urmă găsită poate duce la conturarea unui suspect sau la eliminarea acestuia.  „Să luăm cazul unei femei ucise. Prelevăm o multitudine de probe. Cei de la medicină legală constată că a avut un contact sexual înainte să moară. Iau probe de spermă. Pot fi ale autorului, dar la fel de bine pot fi ale iubitului ei, care a trecut pe la ea înaintea atacatorului", spune ofiţerul Valentin Epure.

Aşa că unele probe rămân în anchetă, altele sunt eliminate. Pe parcursul investigaţiei, toate datele adunate sunt puse cap la cap. Seamănă cu un joc de puzzle. Uneori cu un grad ridicat de dificultate.  În primă fază, nimic nu dă un indiciu concret. În plus, spun specialiştii, nici nu e bine să porneşti cu idei preconcepute. Unele cazuri pot fi surprinzătoare.

Triplul asasinat din Giuleşti

În 2005, criminaliştii au fost chemaţi la un caz care se petrecuse în cartierul bucureştean Giuleşti. Triplu asasinat. O femeie, mama acesteia, dar şi soţul ei muriseră împuşcaţi.

Valentin Sitaru povesteşte că au ajuns la faţa locului şi au delimitat zona. Se înserase. Astfel că au fost nevoiţi să monteze surse de lumină. Au început cercetarea. Prima dată a fost luată la puricat podeaua. Pentru a putea înainta fără să omită ceva. Prioritatea? Să ajungă la cadavre fără să distrugă probe. S-au examinat cadavrele. Au fost trimise la Institutul de Medicină Legală. S-au căutat apoi alte probe. Urme de muniţie, orificii în pereţi, de pildă.

S-a prelevat tot. Urme de încălţăminte, stropi de sânge, mucuri de ţigară, tuburi de cartuş. O urmă de ricoşeu s-a găsit în viţa-de-vie. Nimeni nu se aştepta. Ce se întâmplase?

„Un elveţian orbit de gelozie a vrut să se răzbune pe fosta sa iubită. O femeie căsătorită cu care avusese o aventură. A venit în România, s-a cazat la hotel, ştia adresa femeii. A plecat ţintă. A intrat în curte. S-a întâlnit cu fetiţa femeii. La uşă a venit tatăl fetiţei. L-a împuşcat. Mama fostei sale iubite a ieşit dintr-o anexă a casei. A împuşcat-o. Iar pe fosta iubită a împuşcat-o în bucătărie. Şi a plecat", povesteşte Valentin Sitaru.

În casă erau şi doi meşteri care făceau reparaţii. Când au auzit focurile de armă au tăcut brusc. Aşa au scăpat cu viaţă. Elveţianul Pierre Fran­cois Sgueglia i-a omorât pe cei trei sub ochii fetiţei de numai patru ani. A fost condamnat definitiv la închisoare pe viaţă.

160.000 de cercetări la faţa locului sunt făcute anual de criminaliştii din Poliţia Română.

15.000 de persoane suspecte de săvârşirea unor fapte antisociale sunt identificate în fiecare an.

CSI şi Discovery prin ochii criminaliştilor

Filmele de ficţiune, dar şi documentarele despre criminalişti pe care le vedem la televizor îi amuză pe cei din domeniu. Până şi apropiaţii ştiu prea puţine despre meseria lor.

„Când spun că sunt criminalist, unii cred că toată ziua stau la morgă. Dacă le spun că e ca în CSI, atunci devin fascinaţi. Dar ce văd ei în film e un fel de Star Trek pentru noi", spune ofiţerul Valentin Epure.

„Nu se-ntâmplă totul în 45 de minute. Şi nici nu ai revelaţii din prima. N-ai cum", adaugă el. Medicul legist Valentin Iftenie de la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici explică, la rândul său, că documentarele difuzate de Discovery, de pildă, pleacă de la finalitatea judiciară. 

„E frumos să te uiţi la televizor şi să vezi la ce se gândeşte anchetatorul. Dar acel «posibil» e introdus în film din perspectiva finalităţii deja ştiute", spune el.

Morţii vorbesc

Când se semnalează cazul unei persoane decedate, medicul legist merge şi el la faţa locului. Înainte de toate, stabileşte dacă este vorba sau nu de un cadavru. „Am avut cazuri de persoane doar intrate în comă. În astfel de situaţii, ne orientăm spre salvarea vieţii", afirmă medicul legist Valentin Iftenie (foto).

„Dacă e vorba despre un cadavru, medicul legist trebuie să-l examineze pentru a decela semnele de moarte. Apoi trebuie să evidenţieze leziunile traumatice", continuă el. Pentru asta cadavrul trebuie dezbrăcat. Tot legistul trebuie să spună dacă se impune sau nu o autopsie oficială.

Întrebări la obiect

Pentru legişti, cadavrele vorbesc. Dar numai dacă ştiu să le întrebe. „Într-o duminică dimineaţă s-a semnalat decesul unei femei mai în vârstă într-o casă din zona Moşilor, în Bucureşti. O găsise nepoata. A spălat-o, a îmbrăcat-o. De sus până jos. Avea şi batic pe cap", îşi aminteşte Valentin Iftenie. Nimeni nu suspecta ceva. Medicul a dezbrăcat-o.

„Imediat, a început să «vorbească». Avea un hematom toracic anterior mare. Cum a murit? Prin asfixiere mecanică prin comprimare. S-a suit «animalul» peste ea. Un prieten mai tânăr, care venea şi mai bea cu ea din când în când, a avut un raport sexual cu bătrâna, s-au certat şi a omorât-o", conchide acesta.

Par abrutizaţi, dar nu au cum să fie indiferenţi

Meseria de criminalist ­este fascinantă, dar cazurile cu care se întâlnesc specialiştii din domeniu sunt câteodată cutremurătoare. „Şi noi suntem oameni. Avem copii acasă, avem familii. Am avut cazul unui copilaş omorât de unchiul său bolnav psihic. Mama copilului îl lăsase cu unchiul să meargă undeva. Copilaşul, care avea vreo doi anişori, plângea. Omul ăsta, într-un acces de furie, l-a înjunghiat. Vreo 20 de lovituri pe partea anterioară, încă vreo 20 pe spate. Era făcut sită", îşi aminteşte Valentin Sitaru.

Institutul de Criminalistică este dotat cu o cameră specială de filmat, Spheron, ce permite redarea tridimensională a imaginilor

După cercetarea la faţa locului, criminaliştii au mers să înregistreze imagini de la autopsie. „Colegul meu care era cu camera video a tresărit, a lăsat camera video, a spus că nu poate filma. Nu se putea vorbi cu el. A filmat altcineva. Iar el, între timp, îşi mai revenise", mai spune Sitaru. Ce se întâmplase? Bărbatul avea un copil de trei ani. Iar întâmplarea a făcut ca atât fiul lui, cât şi copilul ucis să poarte acelaşi model de pijamale. Pur şi simplu avea senzaţia că este fiul său.

Ofiţerul Valentin Epure de la Institutul de Criminalistică spune că nu e bine să te implici afectiv. „Sunt şi situaţii în care vezi un om care se simte bărbat lângă o fetiţă de patru-cinci ani. Cu greu poţi să-ţi reprimi sentimentele de furie. Dar trebuie", afirmă el.

Iubesc viaţa

„A scris cineva într-o carte că oamenii care lucrează cu morţii trebuie să aibă ei o dambla pe undeva. E posibil s-o avem fiecare. Dar pe masa de autopsie se regăsesc de la cei mai mici la cei mai mari. Ca vârstă. Averea nu contează", afirmă medicul legist Valentin Iftenie. „Eu cred că tocmai cei care lucrează în prezenţa morţii iubesc foarte mult viaţa. Cu toate conotaţiile care rezultă de aici", încheie acesta.

Acces limitat

Experţii spun că uneori nu pot fi luate orice fel de probe. De pildă, nu pot distruge un tablou de Grigorescu doar pentru că vor să ia amprente. Se ajunge într-o astfel de situaţie numai dacă ­s-au epuizat toate celelalte căi fără vreun rezultat.