Oameni care văd filmele 3D bidimensional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care nu pot vedea stereoscopic privesc filmele 3D ca pe o curiozitate. Majoritatea oamenilor aşteaptă cu nerăbdare să vadă un film 3D. Există însă persoane care nu percep diferenţa.

Citeşte şi:

“Avatar” te ajută să-ţi descoperi problemele de vedere

Cei care au fost să vadă „Alice în Ţara Minunilor" s-au bucurat din plin de efectele speciale. Parcă au simţit pe pielea lor cât de adâncă era scorbura de copac în care a căzut Alice şi s-au speriat, la fel ca eroina principală, când creaturi fioroase atacau.

Numai că există persoane care, atunci când vin mânate de curiozitate la un film 3D, constată că nu au deloc senzaţia că s-ar afla în mijlocul acţiunii, aşa cum le promit reclamele şi aşa cum le spun şi cei din jur.

Sunt oameni care, din cauza unor disfuncţii prezente la nivelul sistemului optic, nu au vedere stereoscopică. Practic, nu au capacitatea de a vedea tridimensional. Un studiu recent, făcut pe un eşantion format din 1.000 de britanici în vârstă de 50 de ani, a arătat că unu din şapte nu poate vedea, într-o anumită măsură, stereoscopic, relevă „The Daily Mail".

Strabismul, una dintre cauze

Pentru unii, dificultatea este generată de faptul că au suferit de strabism în copilărie şi chiar dacă defectul a fost remediat graţie chirurgiei, operaţia nu a fost făcută în timp util pentru creierul lor.

Mai precis, la vârsta la care au suferit intervenţia chirurgicală, creierul lor nu mai putea să înveţe să mizexe două imagini pentru a rezulta una singură. Şi cei care au probleme cu vederea de la distanţă nu se pot bucura de filmele 3D.

În acelaşi timp, medicii atrag atenţia că şi persoanele care suferă de uşoare disfuncţii ale ochilor pot avea probleme în timpul vizionării unei pelicule tridimensionale. Asta întrucât creierul trebuie să facă un efort mai mare pentru a recepţiona imaginile clar. Astfel, unii se aleg cu dureri de cap.

Ochelarii 3D pot crea probleme

O fetiţă de numai trei ani din Milano, Italia, a suferit o puternică inflamaţie la ochiul stâng după ce a văzut la cinematograf „Alice în Ţara Minunilor“ în variantă 3D. Medicii au ajuns la concluzia că a făcut o infecţie din cauza ochelarilor speciali pentru vizionarea filmelor. Doctorii au avertizat că dacă ochelarii nu sunt sterilizaţi după ce au fost folosiţi, utilizatorii pot avea probleme de sănătate. De asemenea, specialiştii spun că adulţii ar trebui să folosească ochelarii 3D cu moderaţie.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite