A mai făcut cinci paşi, a ajuns pe celălalt trotuar, şi atunci brusc una din plase s-a rupt. Patru căpăţâni de varză s-au rostogolit. Una s-a oprit lângă roata unei maşini parcate în apropiere, alta s-a îndreptat spre mijlocul drumului, iar două au rămas pe loc. Bărbatul s-a holbat neîncrezător, a lăsat şi cealaltă plasă jos şi a mormăit ceva în barbă. „Gogule, te las, am pierdut varza“, a mai spus la telefon, apoi a dat din mâini a lehamite. Pe lângă căpăţâna din mijlocul străzii deja treceau maşini în lung şi-n lat. Pentru ea era prea târziu. 

Bărbatul a blestemat punga ruptă, a privit-o cu neîncredere pe cea rămasă încă întreagă şi a adunat lângă el, pe asfalt, celelalte trei căpăţâni. O bătrână care-şi scosese la plimbare câinele mic şi gălăgios s-a apropiat de el şi l-a întrebat cu cât vinde varza. Câinele a încercat să facă şi un pipi pe plasa încă neruptă, dar a fost alungat la timp. Bărbatul a rămas în continuare pe trotuar, calculându-şi şansele de reuşită. Dacă lăsa toată varza acolo pentru a se duce să cumpere o altă plasă, exista varianta să nu mai găsească nimic la întoarcere. Dacă voia să plece cu tot cu varză, se afla în imposibilitatea de a căra cele trei căpăţâni „eliberate“, iar altă plasă goală nu avea. În fine, mai era şi varianta ca pur şi simplu să abandoneze varza, dar asta nu prea-i convenea, mai ales că acasă îl aştepta soţia. 

Bărbatul şi-a scos iar telefonul şi a format ultimul număr apelat. „Alo, Gogule, sunt io, mă! Fii atent! Mi s-a rupt o plasă mai devreme, când vorbeam cu tine, şi am rămas cu varza pe trotuar. Tre’ să vii să mă iei! Nu am cum să o car şi nici n-o las aici! Cum? Nu las varza, omule! E varză frumoasă! Am luat-o s-o pun la murat! Ce anume? E frumoasă! Ţi-am zis că e frumoasă!“ În timp ce vorbea, bărbatul a realizat că de fapt şi varza din mijlocul şoselei e încă bună. Nu fusese lovită de nicio maşină, ba chiar avusese norocul să ajungă pe o insuliţă, ferită de roţile automobilelor, aşa că s-a decis să traverseze şi să o salveze. „Da, o varză frumoasă, ai auzit bine! De unde şi vorba că e frumoasă ca o varză!“, a mai apucat să spună la telefon, apoi a realizat că i s-a terminat bateria. A recuperat şi a patra varză şi s-a întors pe trotuar. Între timp, acolo revenise şi bătrâna cu câinele. Femeia tocmai începuse să pipăie căpăţânile de pe asfalt. „Nu e de vânzare! E varza mea!“, i-a răcnit, iar câinele pensionarei a început să latre şi să facă spume. 

Până la urmă, bărbatul şi-a fixat cele patru căpăţâni de varză la subsiori, a apucat şi plasa încă întreagă şi a pornit încet spre casă. Un avion care decola de pe aeroportul din apropiere a despărţit cartierul în două. Iar bărbatul cu varza a nimerit fix pe linia mediană. A ridicat capul, s-a holbat la avion, i-a înjurat în gând pe fericiţii care zburau probabil în vreun concediu şi apoi, împiedicându-se de un bolovan, s-a dezechilibrat şi a scăpat din nou varza. De data asta cele patru căpăţâni s-au dus în cele patru puncte cardinale. 

La sfârşitul zilei, femeia cu câine mic a găsit sub balcon două verze. „Ce minune!“, şi-a zis. Unei căpăţâni i-a dat un şut, pentru că nu arăta bine, aşa că a mai rămas o varză. A dus-o în casă şi s-a apucat s-o toace, pentru că avea chef de varză călită. Până şi câinele a acceptat să mănânce, aşa că bătrâna a ajuns la o concluzie clară: varza chiar era un miracol. În noaptea următoare, câinele pitic a lătrat fără oprire opt ore, trezind pe toată lumea din bloc, din cartier şi din oraş, ca în fiecare noapte.