O șansă la o viață nouă pentru cei ce suferă de sindromul vârcolacului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liu Jiangli este o fetiță din China care suferă de o afecțiune rară. Corpul ei este acoperit în proporție de 60 la sută de o blană neagră și aspră. Din fericire pentru ea acest lucru urmează să se schimbe.

Eleva în vârstă de șase ani va beneficia de un tratament din partea specialiștilor din Shanghai. Aceștia vor încerca să o vindece pe fata care s-a născut suferind de sindromul ce-i acoperă corpul cu o blană neagră.

Liu a fost abandonată de părinți la vârsta de 2 ani și a locuit o perioadă la un orfelinat. Reprezentanții orfelinatului au publicat anunțuri în ziar prin care cereau membrilor familiei să vină să o revendice. Șase luni mai târziu, bunicul unei verișoare a fetiței a venit să aiba grijă de ea.

Liu Mingying a avut grijă de Liu de atunci, iar principala grijă a acestuia este că ceilalti copii își vor bate joc de ea din cauza aspectului ei.

Copilăria fetiței nu a fost deloc ușoară deoarece copiii cu care a crescut erau fie speriați de condiția ei, fie își băteau joc de ea. Acum însă, fetița are șansa să trăiască o viață normală și fericită, potrivit Daily Mail.

În prezent nu este nicio explicație oficială pentru boala lui Liu, însa simptomele sunt foarte similare cu Hypertrichosis Universalis (sindromul vârcolacului). Acest sindrom se manifestă prin apariția părului în exces pe corp și afecteaza un om la un milliard.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite