Că vine şeful de la Viena, că merge cu colegii, că vine fiica în vacanţă de la studiile din SUA şi vrea ceva cu totul şi cu totul deosebit, că o aniversare, că rudele din provincie, că ar vrea să încerce şi ceva nou, că tot felul, câte şi mai câte.

Cei care mă cunosc bine sau cu care sunt prieten, intră direct în subiect: George, zi-mi şi mie, te rog, unde să-l duc eu deseară pe omu', dar să fie mâncare bună, nu aşa... sau să o duc deseară pe aşa, dar să fie romantic, să se vadă luna, ştii şi tu...

Însă sunt la fel de mulţi cei pe care nu-i cunosc şi care mă sună (nu ştiu cum găsesc numărul meu de mobil) sau îmi scriu. Sigur, aceştia încep cu o introducere lungă, de mă fac adesea să-i rog să treacă direct la subiect. După o mie de scuze, cum că nu ar fi îndrăznit dacă nu ar fi fost ceva de o importanţă absolut capitală, covârşitoare pentru ei, vine la urmă întrebarea cu la care restaurant să meargă pentru evenimentul de o importanţă absolut capitală, covârşitoare. Şi mă străduiesc să le spun, cum aş putea face altfel? Nu îmi vin instantaneu în minte toate restaurantele, aşa că în permanenţă e lângă mine mobilul cu aplicaţia Restocracy sau site-ul deschis direct la topuri.

Între toţi aceştia, o categorie aparte mă impresionează foarte tare de fiecare dată, însă mă străduiesc să nu o arăt. Sunt cei foarte tineri - îi recunosc uşor după voce, după tremurat şi fâstâceală, însă îi şi întreb ce vârste au, de cele mai multe ori. Aceştia îmi spun că vor să invite pe cineva care are o importanţă capitală, covârşitoare pentru sufletul şi inima lor la un restaurant, dar trebuie să meargă absolut la sigur, că altfel (deduc eu) s-ar putea întâmpla o catastrofă sentimentală apocaliptică şi nu numai atât.

Sigur, cei mai mulţi sunt băieţi, însă m-au sunat şi câteva fete. Cel mai mic până acum avea 16 ani şi mi-a şi spus că făcuse economii câteva luni bune înainte să mă sune, insistând să nu ezit să-i recomand şi restaurante scumpe, dacă asta poate aduce o contribuţie în plus la succesul demersului.

Şi îmi iau foarte în serios rolul, aş putea face altfel? Cum aş mai dormi liniştit ştiind ce consecinţe ar putea avea o recomandare superficială sau greşită? Încerc de fiecare dată să analizez temeinic situaţia, întreb dacă domnişoara a mai fost pe la restaurante, dacă ar putea-o impresiona vulcănaşii de gheaţă carbonică pe care îi face Paul în farfurie, combinaţiile ciudate de ingrediente, sau dimpotrivă, nişte gusturi pe care nu le-a mai încercat vreodată. A mai fost în restaurante scumpe, au dus-o ai ei prin lume până acum sau mănâncă doar de la KFC? Ar fi mai bine să facă chelnerii plecăciuni când intră, sau dimpotrivă, să fie prietenoşi şi zâmbitori? Lună, lac, copac, greieri? Să fie la comun, ca să vadă vreun fotbalist, vreo vedetă, dacă se întâmplă să apară, sau invers, să nu umble multă lume în jur? Dar câte întrebări nu trebuie să pun ca să încerc să profilez domnişoară şi sistemul ei motivaţional...

Vineri am primit un e-mail de la unul dintre cei consiliaţi: Numele meu este Cutare şi în decursul acestei luni v-am cerut părerea, precum, de altfel, şi recomandarea cu privire la alegerea unei locaţii din cele două opţiuni ale mele pentru evenimentul deosebit din viaţa mea. După cum mi-aţi sugerat, am optat pentru locul unde se mănâncă mai bine şi nu unde este mai mult spectacol, aşa că l-am ales pe primul. În această alegere a cântărit enorm de tare recomandarea dumneavoastră, iar datorită bunăvoinţei dumneavoastră de a-mi răspunde am avut parte de o zi memorabilă, cu o mâncare deosebită, cum nu am mai mâncat în viaţa mea.

Mi-a pierit cheful să mai muncesc la recrutările şi la concertele mele, aşa că m-am apucat să scriu articolul ăsta...