Numele pe care îl avem ne poate influenţa succesul: ce au în comun cei mai mulţi oameni cu funcţii de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numele nostru ne poate influenţa şansele de reuşită, dar şi personalitatea, spun sociologii, care au analizat mai multe cercetări în acest domeniu.

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea New York i-a ajutat pe psihologi să afle lucruri interesante despre legătura dintre nume şi traseul profesional al unor oameni. De exemplu, cei care au un nume uşor de pronunţat primesc de obicei funcţii mai bune la locul de muncă, pentru că sunt consideraţi oameni mai agreabili. Psihologul Adam Alter spune că explicaţia e simplă: când putem procesa foarte simplu şi repede o informaţie (numele persoanei), aceasta va fi considerată plăcută, scrie Business Insider. Acest lucru se aplică şi companiilor care au un nume simplu, uşor de reţinut: de obicei ele au performanţe mai bune la bursă.

Un alt studiu, conceput la Universitatea Marquette, sugerează că oamenii preferă numele care sunt comune, nu pe cele unice, deosebite. Astfel, persoanele cu un nume banal (Maria, Ion etc) vor fi mai simpatizate şi vor avea mai mari şanse să fie angajate comparativ cu altele care au un nume mai neobişnuit.

O cercetare realizată de Universitatea Shipprensburg arată că multe persoane asociază un nume mai neobişnuit cu delincvenţa. Studiile sugerează că tinerii care au nume mai ciudate sunt mai predispuşi să fie implicaţi în diferite infracţiuni, indiferent de rasa sau etnia din care provin. Desigur, nu este vorba de o legătură cauză-efect între nume şi comportament, ci de observarea unei asocieri între cele două. O posibilă explicaţie a fenomenului este că tinerii care au nume neobişnuite sunt de regulă evitaţi de alţii şi nu pot forma relaţii normale.

Eşti la coada alfabetului, cheltuieşti exagerat!

Analizând numele de familie al unor elevi cehi, cercetătorii au observat un detaliu interesant: cei al căror nume de familie începe cu o literă de la începutul alfabetului aveau mai multe şanse să fie admişi la şcoli mai bune. Cu toate acestea, elevii cu nume aflat spre finalul alfabetului obţineau note mai mari la examene.

De asemenea, cei cu nume de familie la coada alfabetului sunt mai predispuşi la cheltuieli exagerate, sugerează un alt studiu. În plus, aceştia sunt foarte interesaţi să profite de cât mai multe oferte promoţionale.

Persoanele care folosesc o iniţială între numele de botez şi numele de familie sunt considerate mai inteligente şi mai performante, se arată într-un studiu publicat în European Journal of Social Psychology. Astfel, cei care au o asemenea iniţială vor primi note mult mai bune şi evaluări pozitive, fiind consideraţi ca având o capacitate intelectuală deosebită.

Un alt studiu arată că femeile care au un nume mai masculin au de obicei succes în meserii în care se remarcă în special bărbaţii, cum ar fi dreptul sau ingineria.

Un alt detaliu interesant obţinut în urma analizei mai multor nume de pe reţeaua LinkedIn: bărbaţii care au un nume de botez scurt au mari şanse să ajungă într-o poziţie de CEO. Cei mai mulţi bărbaţi care aveau această funcţie au nume foarte scurt, de obicei dintr-o singură silabă: Dan, Vlad etc. Femeile cu funcţiie CEO au însă nume mai lungi, formate din trei silabe.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite