Ne maturizăm mai greu: 30 de ani este considerată noua vârstă a majoratului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cercetătorii au descoperit că noua vârstă a majoratului este la 30 de ani   FOTO:Shutterstock
Cercetătorii au descoperit că noua vârstă a majoratului este la 30 de ani   FOTO:Shutterstock

De la ţară la ţară, vârsta majoratului variază de la 14 ani (Albania), până la 21 de ani (SUA, Emiratele Arabe şi alte câteva ţări). Însă cercetătorii australieni au descoperit că vârsta de 30 de ani este privită de tineri ca fiind „anul schimbării“.

Vârsta majoratului nu mai este considerată ca marcând sfârşitul copilăriei de câteva decenii bune, au constatat cercetătorii australieni, aceasta fiind mai mult un prilej de petrecere. 

Studiul, realizat pe copii născuţi în 1990, în două suburbii din oraşul australian Melbourne, a constatat că doar 38% din aceştia au considerat că au ajuns la maturitate la vârsta de 21 de ani, în timp ce 13% erau convinşi că nu au devenit maturi, iar 49% nu s-au putut decide, scrie Daily Mail.

„Pe unii subiecţi, faptul că erau capabili să câştige singuri bani şi să ia propriile decizii i-a făcut să se simtă adulţi, în timp ce altora le-a plăcut că nu trebuie să aibă, încă, responsabilităţi de adult. Sunt însă o mulţime de tineri care studiază şi au slujbe cu normă redusă, ceea ce le oferă  independenţă, dar şi dependenţă“, susţine cercetătorul Janet Taylor.

Surprinzător a fost că 72% din cei 140 de participanţi la sondaj, încă locuiau cu părinţii.

Cercetarea, care a urmărit copiii la fiecare şapte ani de la naşterea lor, a fost prezentată la conferinţa Institutului Australian al Studiilor Familiale. „Nu cred că vârsta mai are relevanţa pe care o avea în trecut“, a afirmat Taylor în cadrul conferinţei. „Pe de altă parte, împlinirea vârstei de 18 ani e foarte importantă pentru tineri, pentru că atunci pot consuma băuturi alcoolice şi îşi pot lua permisul de conducere“.

Vârsta de 30 de ani este noua piatră de hotar a maturităţii, declară psihologul Hugh Mackay. Noua generaţie de „copii-adulţi“ petrece mai mult timp studiind, călătorind şi are mai multe opţiuni în ceea ce priveşte alegerea unei cariere. „30 este noul 21“.

Rezultatele studiului au stârnit un val de reacţii în Australia: „Nu devii în totalitate adult până nu eşti responsabil pentru acţiunile tale. Acest lucru înseamnă să-ţi permiţi un acoperiş deasupra capului, facturi plătite şi mâncare“, a scris autoarea unui blog australian.
 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite