Naştere naturală sau prin cezariană?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Metoda clasică a naşterii naturale sau evitarea durerii prin suportarea unei cezariene? –aceasta este una dintre cele mai des întâlnite întrebări în rândul viitoarelor mame.„Adevărul“ „disecă“ astăzi o dilemă grea, dar naturală: ce cale alegem atunci când vine vorba de aducerea pe lume a unui copil?

Teama de durerea resimţită în momentul naşterii, durata travaliului, modificările survenite, inevitabil, în viaţa sexuală ori diversele probleme de sănătate se numără printre cauzele care le determină pe viitoarele mame să aleagă o naştere prin cezariană.

Pe de altă parte, costurile majorate, posibilitatea creşterii altor riscuri sau, pur şi simplu, o judecată conservatoare şi tradiţionalistă, alături de frica de a avea „burtica tăiată", le conving pe femei să aleagă calea naturală de a-şi aduce pe lume copilul. Care este însă cea mai bună soluţie, naşterea naturală sau cea prin cezariană?

Pe lângă eliminarea chinurilor facerii, naşterea prin cezariană mai promite scăderea riscului de apariţie a culpei medicale, comoditatea de a merge la spital cu maşina personală, şi nu, alarmată, într-un taxi sau chiar decontarea mult mai bună a operaţiei prin sistemul de asigurări de sănătate. În plus, nu de puţine ori, multe femei se gândesc că, în acest fel, pot evita „manevrele" medicale ce pot fi destul de jenante (verificarea dilataţiei, lipsa intimităţii într-o sală de operaţie plină sau lipsa de tact a celor pentru care, după câţiva ani de experienţă, naşterea nu mai reprezintă un miracol).

Mingea e la mijloc

Alte femei susţin că se simt mai împlinite dacă participă activ la actul naşterii şi că sunt pregătite să îndure această procedură ce sfidează teoria matematică despre volum, întrucât este modul în care natura a rânduit lucrurile. De asemenea, teama de a avea peritoneul, peretele uterin şi muşchii tăiaţi este cea care le conduce să aleagă naşterea naturală. Ca de obicei, mingea este la mijloc. Doctorii din România s-au grăbit însă şi au instituit taxe pentru operaţiile de cezariană. Este şi cazul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon" din Focşani, unde operaţia costă, cu chitanţă, 600 de lei. Chiar dacă medicii specia­liştii cred că acest „comerţ cu cezariane" este o mare greşeală, taxa este susţinută de Ministerul Sănătăţii.

„Cezariana la cerere nu este recomandată la carte, deontologic medical vorbind, pentru că organismul suportă nişte modificări. Această operaţie trebuie făcută numai dacă există o indicaţie a medicului. Dar Legea nr. 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii dă dreptul conducerii spitalelor să instituie taxe pentru a strânge bani la bugetul propriu. Iar orice serviciu la cerere, care nu este cerut de medic pentru pacient, se plăteşte în spitalele publice. Este o taxă perfect legală şi o consider bună, pentru că aşa banii merg în sistemul public şi nu la unele persoane fizice", ne-a declarat dr. ginecolog Cristian Anton Irimie, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii.

Cezariana, singura soluţie în complicaţii

Gabriela Marinescu din Bucureşti a vrut iniţial să nască natural. „Deşi mă apropiam de 39 de ani, trei medici m-au sfătuit asta. De ce? Pentru că nu eram la prima naştere, pentru că, ecografic vorbind, copilul părea să aibă până în 3 kg, pentru că naşterea naturală declanşează lactaţia în mod firesc".

Numai că sorocul îi venise Gabrielei şi încă nu apăruseră contracţiile. „12 ore am urcat şi am coborât scările spitalului, la recomandarea moaşelor, şi tot nimic". Mai târziu, femeia a aflat de la doctor că de la naşterea anterioară, pe cale naturală, a avut colul cusut prea strâns şi nu se mai putea deschide. N-ar fi putut naşte natural, prin urmare, în cazul ei, operaţia de cezariană era singura opţiune.

Mama a fost anesteziată pentru operaţie, aşa că momentul naşterii nu i-a rămas clar în minte: „mi-am văzut fetiţa, pe Daria, după câteva minute, dar nu îmi amintesc nimic. Eram încă sub efectul anesteziei. Am văzut-o din nou dimineaţă". Oricum, dezavantajele intervenţiei şi le aminteşte şi-acum: îi era greu să-şi ridice copilul, din cauza durerii de la locul tăieturii, o punea la sân, dar nu se declanşase lactaţia încă. Urca cu greu scările, orice pas îi provoca dureri mari în abdomen.

După două săptămâni, tăietura nu se vindecase bine, a mai avut nevoie de ceva drumuri la medic. „În mod clar, dacă ar fi să aleg, aş opta pentru naşterea naturală. Poate sună patetic, dar momentele când îţi auzi copilul ţipând şi când îl vezi sunt unice, oboseala de după naştere e atât de dulce, iar refacerea e mult mai rapidă", spune Gabriela Marinescu. 

"Mi-am văzut fetiţa după câteva minute, dar nu îmi amintesc nimic. Eram încă sub efectul anesteziei."
Gabriela Marinescu

Naşterea fără dureri, cu anestezie epidurală

Mihaela Manole (34 de ani), din Bucureşti, a născut‑o pe Erica natural, în octombrie anul trecut, la Spitalul Caritas. „Am ales o naştere naturală cu anestezie epidurală pentru că ştiam că te scapă de orice fel de dureri şi nu e nevoie să te adoarmă înainte. Adică treci prin toate procedurile conştient", ne-a spus Mihaela.

 „Epidurala" este o anestezie de la mijloc în jos, în care pacienta rămâne conştientă, dar nu simte durerile.Pe 7 octombrie 2010, Mihaela a fost internată de urgenţă şi dusă direct în sala de travaliu. Cam la patru ore de la internare, au început contracţiile şi anestezistul i-a făcut injecţia în coloană. „Imediat după anestezie deja nu mă mai puteam ţine pe picioare, iar fătul a fost şi el afectat, pentru că era cam adormit când l-au scos".

Tânăra femeie îşi aduce aminte că un dezavantaj al naşterii cu anestezie epidurală este acela că nu-ţi poţi controla contracţiile. „Din cauza amorţelii se întâmplă asta şi poţi să pui în pericol copilul. Atunci doctorul îţi face o epiziotomie, adică te taie pentru ca cel mic să poată ieşi. Tăietura te va durea câteva zile", spune Mihaela.

Totuşi, recuperarea este mult mai uşoară decât după cezariană. „Am putut să stau pe picioarele mele imediat după ce mi-am revenit din anestezie. Odată ce mi‑au scos firele de la tăietură, n-am mai avut nicio problemă. Şi am putut alăpta de-a doua zi fără probleme". Mihaela Manole crede că naşterea naturală cu anestezie epidurală este cea mai bună soluţie pentru a nu simţi durerile.

"Am avut în sala de naşteri femei care au născut fără nicio anestezie şi urlau ca din gură de şarpe."
Mihaela Manole

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite