Motivul pentru care o femeie a renunţat la fiul ei la opt luni de la adopţie: „Simţeam că îl iubesc mai puţin decât pe ceilalţi”

Motivul pentru care o femeie a renunţat la fiul ei la opt luni de la adopţie: „Simţeam că îl iubesc mai puţin decât pe ceilalţi”

Stacey Conner a fost nevoită să renunţe la J, băieţelul pe care îl adoptase din Haiti. FOTO pixgood.com

Un cuplu american binevoitor a adoptat un băieţel şi o fetiţă din Haiti, însă problemele de furie ale băieţelului în vârstă de cinci ani i-au determinat pe părinţii lui adoptivi să renunţe la el.

Ştiri pe aceeaşi temă

Stacey Conner are 41 de ani şi este o fostă avocată din Spokane, Washington. Femeia şi-a dorit dintotdeuna o familie mare şi „colorată”, aşa că adopţia i-a surâs în aceeaşi măsură cu conceperea biologică a copiilor. 
După perioada în care a fost voluntară, alături de soţul său Matt, la un orfelinat din Haiti în anul 2005, cei doi au decis să aducă în sânul familiei lor doi copii cu care viaţa nu fusese tocmai blândă: un băieţel în vârstă de cinci ani şi o fetiţă în vârstă de un an, ambii haitieni. Până la finalizarea actelor de adopţie, Stacey a mai dau naştere unui fiu, care avea un an în octombrie 2006, când familia Conner s-a îmbogăţit oficial cu încă doi membri.

„Lumea este un loc uriaş, în care sunt mulţi copii. Noi ne-am dorit să îi aducem în familia noastră şi să le oferim toată dragostea celor care nu au avut parte de ea. În plus, o familie multiculturală e magică”, a declarat femeia.
 
Basmul familiei perfecte nu a durat, însă, foarte mult. J, băieţelul haitian, se apropia cu uşurinţă de oricine, „sărea, practic, în braţele străinilor”, povesteşte Stacey. „Însă dacă îi spuneam că trebuie să plecăm sau orice ar fi indicat că eu controlez situaţia, începea să ţine şi să lovească cu furie. O ţinea aşa ore întregi”, mai spune femeia, care, fără să-şi dea seama, a comis cel mai grav păcat maternal: a început să simtă că iubeşte un copil mai puţin decât pe ceilalţi. J începuse să se poarte urât chiar şi cu fraţii lui mai mici, pe care a ajuns să îi lovească. 

Accesele de furie ale băieţelului haitian au determinat-o pe Stacey să apeleze la un psiholog. Acesta, odată pus în temă cu situaţia lui J, dar şi cu faptul că fosta avocată era din nou însărcinată, a concluzionat că este imposibil ca J să se adapteze rolului de frate mai mare. „Mi-a spus că J trebuie ă fie ori singurul copil, ori cel mai mic din familie. Într-un fel sau altul, mi-a spus că ar fi bine să îi găsim lui J o altă casă. Nu am vrut să aud, era fiul meu”, a spus Stacey, potrivit „Womansday”. Atunci, femeia a convenit cu asistenta ei socială că tot ce poate face este să îl supravegheze pe J în permanenţă. Lucrurile au mers bine până când, într-o zi, într-una din crizele sale, băiatul i-a spart nasul lui Stacey, lovind-o neintenţionat cu capul. „Era sânge peste tot, eu stăteam pe covor, plângând, iar ceilalţi doi copii se ascundeau după un fotoliu, plângând de frică. Atunci m-am gândit că acesta este un caz de violenţă domestică”, îşi aminteşte femeia.

Acela a fost momentul în care Stacey a realizat crudul adevăr. „În scurta lui viaţă, J pierduse foarte multe, dar mi-era clar că ajunsesem să îl resping din dorinţa de a-i ţine pe ceilalţi în siguranţă. Nu suportam ideea că ar putea fi răniţi şi observam cum faptul că puneam siguranţa lor deasupra nevoilor lui J crează o barieră între noi. Era o situaţie dureroasă”, a mai declarat aceasta.                          Stacey Conner FOTO „Womansday”
 
Deşi a fost o decizie grea pentru ea şi Matt, Stacey a început să caute, împreună cu agenţia de adopţii, o nouă casă pentru băiat, unde acesta ar fi putut fi singurul sau cel mai mic copil. Familia Conner a dat, astfel, peste un cuplu ai căror copii biologici se aflau deja la maturitate şi care mai aveau copii adoptaţi, dar aflaţi în perioada adolescenţei. Într-una din zilele bune ale lui J, când acesta părea calm şi fericit, cei doi soţi l-au întrebat dacă ar vrea să aibă o nouă familie, iar acesta a acceptat încântat. 
La opt luni de la adopţia celor doi copii din Haiti, familia Conner s-a despărţit de J, care nu a părut deloc trist atunci când a plecat de lângă primii lui părinţi adoptivi. 
 
„Am fost distruşi, dar şi uşuraţi într-un fel. Şi fraţii lui mai mici s-au adaptat destul de uşor la o viaţă fără el”, spune Stacey, adăugând că ce s-a întâmplat cu J a atras comentarii negative din partea vecinilor şi cunoscuţilor.
La şapte ani de la această experienţă, familia Conner a făcut demersurile necesare pentru a lua copii în plasament. 
 
„Cred că ce s-a întâmplat cu J a avut şi o parte bună, pentru că am învăţat cu ce nu ne putem descurca. Regula noastră este să luăm în grijă doar copii mai mici decât ai noştri”, menţionează Stacey.
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările