Moşii Crăciun invadează România

Sute de personaje în alb şi roşu pot fi văzute în marile oraşe ale României. Dincolo de costume, nu sunt nişte bătrânei nostimi, ci tineri cu pasiuni, tristeţi şi orgolii. Moş Crăciun e un actor grăbit. Moş Crăciun stă pe messenger. Moş Crăciun merge cu metroul. Am cunoscut câţiva tineri care îşi lipesc vată pe faţă şi merg prin grădiniţe şi sedii de firme.

Moş Crăciun este în primul rând foarte răcit. A intrat în el febra Sărbătorilor la propriu. Transpiră abundent şi bea Coldrex. „E de la barba asta şi de la costum. În grădiniţe se dă căldura la maximum, ca să poată sta copiii în costume populare. Se agită, fug de colo-colo şi fac o căldură infernală. Când se termină serbarea, eu ies de acolo transpirat şi uite aşa mă prinde gripa".

Moşul există şi face bani „din vrăjeală"

Moş Crăciun are 37 de ani, domiciliază la Răzoare, un loc foarte aglomerat din Bucureşti, ţine cu Steaua, conduce prudent şi a absolvit actoria în 2004. Când nu poartă barbă albă şi palton roşu, răspunde la numele de Toni Tecuceanu. A făcut zeci de roluri de poliţişti şi miliţieni (constituţia îl ajută), inclusiv în ultimul film al lui Mungiu - „Dragoste în timpul liber". Joacă în scenetele emisiunii „Cronica Cârcotaşilor" şi în scheciurile matinale de la Kiss FM, unde-i imită pe Adrian Năstase, pe Gigi Becali şi pe Cristian Ţânţăreanu.

În decembrie nu mai cârcoteşte, nu mai numără ouăle nimănui şi nu mai înjură "pe partea economică". În decembrie, Toni e Moş Crăciun. A lucrat în ultimii şapte ani şi pe 50 de lei, dar şi pe 400-500 de euro. Nu cere o sumă standard. „Dacă la o editură d'asta mică discuţi în sute de lei, la Coca-Cola, de exemplu, poţi să întinzi plapuma!".

Relaţia dintre actori şi copii nu e mereu bună. „La Teatrul Excelsior, un copil văzuse de atâtea ori un spectacol încât învăţase replicile pe dinafară. Stătea pe primul rând şi striga spre ceilalţi copii din sală: «Acum o să bage sabia în zână şi o s-o omoare!», apoi începea să râdă.

Actorii mai în vârstă îşi pierdeau răbdarea şi cu greu se stăpâneau să nu coboare la el, să-l ia la palme. Când eşti Moş Crăciun, dai peste tot felul de copii. Cei mai mari, din clasa I, fac pe deştepţii că «nu există Moş Crăciun». Cei mai mici, de un an-doi, se sperie, încep să plângă. Ăştia între trei şi cinci ani se urcă pe tine, te trag de barbă. Nu mă enervează copiii niciodată, în schimb, părinţii -da. Strigă, îi îndeamnă pe copii să mă tragă de perucă. Unii n-au minte nici cât copiii".

În ciuda neajunsurilor, Toni face cu tragere de inimă meseria asta: „Eu sunt primul care crede în Moş Crăciun. Dacă eu nu cred, nu-i pot face nici pe copii să creadă".

„Tonitecuceanu@yahoo.com is now online". Nici pe messenger nu scapă de rolul de Moş Crăciun. Răspunde cu "ho-ho-ho", iar un coleg îi scrie că are o comandă urgentă la o firmă. Toni coboară la magazinul din colţul blocului, cu geanta din care se vede curgând o barbă albă de moş. Vânzătorul, un cetăţean cu umor, constată: „Bă, vecine, tu faci bani din vrăjeală. Bravo ţie!".

Moş Crăciun îl aşteaptă pe Moş Crăciun

Moşul vine, dă cadourile şi pleacă. Nici măcar nu ştie ce e în cutiile pe care le oferă. Lui Moş Crăciun nu-i face nimeni cadouri anul ăsta. Iese transpirat dintr-un sediu de firmă, conduce până la primul pub, unde se linişteşte sorbind dintr-o cafea.

Toni se gândeşte: „Cel mai frumos cadou pe care l-am primit a fost o colecţie de DVD-uri cu Stan şi Bran. Ce doresc să-mi aducă moşul anul ăsta? Îmi doresc să dispară criza financiară şi să meargă treaba, să duduie. Anul trecut nu se simţea criza, acum se simte. În decembrie 2008, un restaurant şmecher din Bucureşti îşi permitea să-mi dea 1.500 de euro pentru o reprezentaţie. Acum...". Moş Crăciun se opreşte ca să răspundă la telefonul mobil: „Uite bine, ce să fac, sunt bolnav. Simt o durere în carne!"

Plâng actorii prin baruri

Toni Tecuceanu îşi dă seama că e norocos. Acceptă unele compromisuri, dar chiar şi aşa, viaţa e frumoasă.

„Am colegi la actorie care ţin nasul sus, nu vor să fie MC la petreceri, nu se îmbracă în Moş Crăciun. Când ies la bere, se îmbată repede, încep să plângă că n-au bani şi sunt nefericiţi. Normal că sunt nefericiţi, dacă sunt actori şi atât. Ştiţi cât câştigă un actor tânăr de la Teatrul Naţional? Cinci-şase milioane. Aşteaptă câte doi-trei ani un rol în care spun câteva replici. Uite, eu sunt stelist până-n măduva oaselor, dar am prezentat o petrecere a echipei Dinamo. Claudiu Niculescu, Cristi Borcea, ăştia... m-am luat cu ei de gât. La nunţi fac stand-up comedy, îl imit pe Elvis Presley, mă cert cu lăutarii. Eu ţip la ei că-mi bagă ecou pe microfon, ei ţipă la mine că le iau din timp şi nu pot să mai cânte printre mese, şi uite aşa".

Teatru ambulant pentru corporatişti

Ştiţi reclama aia cu „raportul ăsta e o ruşine"? Toni şi un prieten de-al lui, Vasile Calofir, tot actor, şi-au pus în cap să facă piese de teatru prin firme. „E un proiect care se numeşte «Teatru la tine acasă». La tine acasă e cam mult spus, că nu vom juca în apartamente. Vasile are o scenă de şase metri, pe care o putem monta uşor. Aveţi o petrecere în firmă, ne daţi nişte mici descrieri ale angajaţilor şi noi facem o piesă de teatru despre ei".

Din Angola spre Pro TV

Toni Tecuceanu, un personaj complex

Toni Tecuceanu ar putea scrie o carte despre viaţa sa. Iar dacă ar face-o, niciun capitol nu ar semăna cu celălalt. Se laudă că, dintr-un an de armată, 155 de zile le-a stat acasă. Apoi, după "liberare", s-a angajat, culmea, în armată, ca sergent la Poligoane, în Ghencea. A fost trimis apoi într-o incursiune în Angola.

Între iunie şi noiembrie 1996 a trăit printre africani, într-o misiune de menţinere a păcii în regiune. Revenirea în ţară a însemnat finalul carierei militare şi virajul către showbiz. În 1998 a fost înrolat în agenţia de talente de la Pro TV. În urmă cu trei ani a câştigat „Gala tânărului actor", de la Mangalia, printr-o reprezentaţie controversată: l-a imitat pe Gigi Becali.

Speranţe

Moş Crăciun îşi doreşte să nu mai fie criză în lume, să scape de răceală şi să câştige Steaua campionatul.

Cadouri scumpe pentru copiii-şoferi

Alexandru Cutaru (27 de ani ), unul dintre asociaţii site-ului moscraciunexista.ro, ne-a spus care sunt cadourile pe care le cară în desagă. „Noi primeam de Crăciun maşinuţe cărora li se deschideau uşile şi eram cei mai fericiţi. Copiii de acum primesc maşinuţe în care se pot urca şi pe care le pot conduce singuri sau cu ajutorul părinţilor, cu o telecomandă.

Primesc avioane şi elicoptere care zboară tot cu ajutorul telecomenzii radio, roboţi care detectează singuri obstacolele şi maşinuţe care se caţără pe pereţi. Iar fetele din timpul meu primeau păpuşele care mişcau doar mâinile şi picioarele. Păpuşile din ziua de azi se mişcă din toate articulaţiile, vorbesc, plâng, merg şi îţi înregistrează vocea", spune Alexandru. O maşinuţă electrică ajunge la 600 de lei, iar o păpuşă Barbie de colecţie aniversară (50 de ani) costă 485 de lei.

„Îmi bag picioarele în cadourile tale"

Pe Ovidiu Măgdălinoiu l-am întâlnit în pasajul pietonal de la Universitate. Ne-am căutat unul pe celălalt printre câţiva revoluţionari care decupaseră nişte steaguri tricolore şi aprindeau lumânări, aşa, ca de 20 de ani de la Revoluţie.

Ovidiu e Moş Crăciun din 1997. Înainte de asta a fost tehnoredactor la ziarul „Bursa", a fost student la Politehnică, a fost elev la Liceul „Gheorghe Lazăr". Înainte de toate astea însă, Ovidiu ar fi putut fi revoluţionar. Sau ar fi putut să nu mai fie deloc.

„Aveam 15 ani la Revoluţie. Ştiu doar că pe 20 decembrie 1989, seara, îmi pusesem în gând ca a doua zi să merg la Cinema Patria, pentru un film bun. Prima difuzare era la ora 9.00. Numai că nu am reuşit să mă trezesc în dimineaţa aia. M-am gândit că nu-i nimic, că voi prinde totuşi proiecţia de la 11.00. Între timp, muncitorii din fabrici fuseseră trimişi acasă. Când a venit mama şi m-a văzut îmbrăcat să plec, a blocat uşa. Mă întreb mereu, când trec pe-aici, ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă mă trezeam în acea dimineaţă de 21 decembrie cu câteva minute mai devreme". Afară este seară, ninge, iar la intrarea în metrou, revoluţionarii aşteaptă nici ei nu ştiu ce, în mijlocul oamenilor care urcă şi coboară cu gândul la Moş Crăciun, nu la vreo revoluţie.

A ţinut în braţe mulţi copii

Ovidiu are 35 de ani, sprâncenele albe (partea machiajului de Moş Crăciun care se şterge cel mai greu) şi părul lung. Poartă într-o geantă scorojită costumul. E slab, are nevoie de o burtă artificială. În 12 ani de „căpuşat" imaginea lui Moş Crăciun a ţinut în braţe sute de copii, a cărat o tonă de cadouri, a văzut cum puştii s-au schimbat în ritm cu societatea.

„Aproape jumătate dintre copiii pe care-i întâlnesc îmi spun poezii în engleză, franceză sau germană. Sunt două categorii de copii: cei care merg la grădiniţă şi cei care nu merg. Ăştia din urmă se joacă mult pe calculator şi nu ştiu să comunice. Au în cap numai Wii, Nintendo şi Playstation. E greu să intri în lumea lor şi să poţi vorbi ceva cu ei. Odată, un copil mi-a zis: «Îmi bag picioarele în cadourile tale!». N-avea mai mult de trei ani". Din banii pe care-i câştigă făcând pe Moş Crăciun, Ovidiu poate doar să cumpere cadouri pentru cei dragi. Nimic mai mult.

Ovidiu e un om vesel dacă petreci cu el 10 minute. După o jumătate de oră îţi va părea mai degrabă trist. E genul de deznădejde al tinerilor care au prins trenul acela pierdut al formaţiei Compact, au fost adolescenţi acum 20 de ani, s-au înfuriat apoi cu Rammstein şi s-au liniştit cu „One"-ul lui Bono de la U2. Şi mai e ceva: o dorinţă de Crăciun care nu poate intra în cutia cu şnur argintiu.

„Cadoul cel mai frumos ar fi să mă împac cu prietena mea. Am fost împreună şapte ani. Nimeni nu vrea să fie singur de Crăciun“. Când spune asta are ceva din tristeţea de pe urmă a lui Forrest Gump.

Dintre toţi Moşii Crăciun, Ovidiu pare că a înţeles cel mai bine ce e cu Sărbătorile. „Atunci când faci cadouri e vorba de îngăduinţă. Dumnezeu îţi îngăduie să oferi şi să trăieşti. De fapt, Crăciunul e despre Dumnezeu, nu despre Moş Crăciun. Eu ştiu din Biblie că Dumnezeu cunoaşte şi câte fire de păr avem în cap. Mi-e de ajuns asta". Ne despărţim tot în subteranele de la Universitate. Copiii trebuie să ştie: Moş Crăciun nu zboară cu sania trasă de reni. Dimpotrivă. Merge cu metroul pe Magistrala 2, Pipera-Berceni.