Modalităţi de a face răcoare în casă, fără a utiliza aerul condiţionat

Modalităţi de a face răcoare în casă, fără a utiliza
aerul condiţionat

Modalităţi de răcire a aerului din casă, fără a utiliza aerul condiţionat

În lipsa unui aparat de aer condiţionat, specialiştii recomandă utilizarea câtorva trucuri care reuşesc să răcească aerul din casă. Astfel, vă puteţi bucura de temperaturi optime fără a încărca factura la electricitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fie că dezvoltaţi alergii sau pur şi simplu nu aveţi un aparat de aer condiţionat, speciliştii recomandă câteva modalităţi care ajută la răcirea aerului din casă, fără a încărca factura la curent, scrie BusinessInsider.

Păstraţi ferestrele închise pe timpul zilei

Până la 30% din căldura nedorită intră de afară. Păstrând ferestrele închise şi folosind draperii sau jaluzele, puteţi economisi până la 7% la facturi. Ferestrele pot fi deschise noaptea, când temperatura de afară este ceva mai scăzută.

Investiţi în perdele care blochează lumina soarelui

Perdelele pot bloca lumina soarelui, izolând în mod natural încăperile. Sunt recomandate cele în culori neutre pentru a reduce pătrunderea căldurii cu până la 30%.

Lăsaţi aerul să intre în cameră pe timpul nopţii

În timpul lunilor de vară, temperaturile pot scădea în timpul nopţii. Profitaţi din plin de aceste ore şi deschideţi ferestrele înainte de a vă culca.

Utilizaţi un ventilator 

Un ventilator poate aduce briza mării în casă. Umpleţi un vas cu gheaţă şi poziţionaţi-l în faţa ventilatorulului, astfel încât aerul să fie suflat în acea direcţie. Efectul este magic.

Setaţi ventilatoarele să se rotească în sensul invers acelor de ceasornic

Ventilatoarele instalate pe tavan trebuie să fie ajustate în funcţie de sezon. În timpul verii, dacă le setaţi să ruleze în sens invers la o viteză mai mare, fluxul de aer al ventilatorului va crea un efect de briză.

Renunţaţi la lămpile incandescente

Becurile cu incandescenţă pierd aproximativ 90% din energia lor producând căldura, aşa că este un motiv bun pentru a renunţa la ele. Înlocuirea lor va face diferenţa atunci când vine vorba de temperatură, dar şi la scăderea facturii electrice.

Folosirea pernelor din spumă

Alegeţi să investiţi în pernele din spumă umplute cu apă. Pentru picioare, umpleţi o sticlă de apă şi puneţi-o în congelator înainte de a o pune la picioarele patului. Poate suna ciudat, dar umezirea uşoară a cearşafurilor sau păstrarea acestora pentru câteva ore în congelator vă va ajuta să menţineţi senzaţia de răcoare.

Faceţi câteva îmbunătăţiri pe termen lung

Puteţi face o serie de schimbări care vă vor ajuta să păstraţi temperatura optimă în casă. Achiziţia unor copertine sau plantarea de copaci sau a viţei de vie în apropierea ferestrelor orientate spre soare vor proteja casa şi vor reduce cantitatea de căldură din interiorul acesteia.

Concentraţi-vă asupra temperaturii corpului, nu a casei

Dacă strămoşii noştri au supravieţuit fără aer condiţionat, putem şi noi. Aplicarea unei pânze reci în zonele unde se simte mai puternic pulsul, cum ar fi gâtul şi încheieturile mâinii, este una din cele mai bune metode de scădere a temeperaturii corpului. Alegeţi lenjerie de pat din bumbac şi păstraţi un vas cu apă rece aproape pentru a vă putea scufunda picioarele dacă vă este cald în mijlocul nopţii.

citeste totul despre: