„Mi-am părăsit liniştea vieţii trăite normal în mijlocul familiei“

Preotul Marin H. Dumitrescu a hotărât să intre în rândurile clerului militar chiar atunci când războiul bătea la uşă, la 15 iunie 1941. Fratele său l-a certat: „Ce-ai căutat D-ta în armată?“. Decizia, luată sub impulsul momentului, va fi pusă sub semnul întrebării în paginile jurnalului ţinut de preot pe Frontul de Est.

Ştiri pe aceeaşi temă

Angrenarea României în cea de-a doua mare conflagraţie mondială avea să influenţeze nu numai viitorul ţării, ci şi viaţa unor oameni obişnuiţi ale căror decizii luate în preajma anului 1941 au schimbat destinul lor într-un mod dramatic, cu repercusiuni pentru ei şi pentru cei dragi lor.

Un astfel de caz este cel al lt. col. (r) Marin H. Dumitrescu, preot militar, confesor în Brigada 2 Munte; acesta hotărâse să devină parte a clerului militar cu doar câteva zile înainte de intrarea României în război, din pricina unor dezamăgiri în relaţia sa cu autorităţile bisericeşti.

Marin Dumitrescu era pe-atunci preot paroh la Adameşti, o localitate situată la patru-cinci kilometri de Alexandria.

Toate-s vechi...

Preotul Dumitrescu (stânga), alături de ordonanţa sa



În jurnalul său - aflat în colecţia „Manuscrise" a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I" - preotul detaliază motivele deciziei: „Nu pot trece cu vederea faptul că am concurat la ocuparea unui post în rândul clerului militar activ numai datorită nereuşitei de a ocupa postul vacant de preot paroh la parohia «Sf. Nicolae» din oraşul Alexandria, întrucât nu am acceptat să achit anticipat aprobării transferării, către preot pensionar Georgescu Nedelea, salariul său pe 4 ani, precum şi ½ din venitul realizat în biserică şi în parohie pe tot restul vieţii sale (!?) sau să-i semnez o poliţă în alb, aşa cum cerea ginerele său avocat C-tin Bleescu - prefect al jud. Teleorman, ce avea de naş pe avocatul C. Ghiţescu din oraşul Roşiorii de Vede, în acel timp ministrul Cooperaţiei, care, la rându-i, era finul fam. Octavian Goga - prim-ministru al guvernului şi Veturia Goga, nepoată a Patriarhului Nicodim (!?)".

„Nimic n-a mai fost de făcut"

Portret al preotului militar cpt. Marin H. Dumitrescu



Astfel, la 15 iunie 1941, Marin Dumitrescu intră în rândurile clerului militar activ, prin concurs, având gradul de căpitan. Contextul nu era cel mai fericit, având în vedere acţiunile Germaniei în Europa Occidentală. Preotul Dumitrescu scria în jurnalul său că în ţară e un „haos general", unde domneau neîncrederea şi nesiguranţa: „Eram conştient că am greşit intrând în clerul militar activ, căci războiul bătea la uşă însă era prea târziu. Scumpul meu frate Mircică aflat sub arme încă din 1937, venit în concediu, întâlnindu-mă în Alexandria, mi-a zis: «Ce-ai căutat D-ta în armată, fir-ar a dracului, şi nu stai lângă soţie şi copii? Nu vezi că războiul e la uşă?» N-am putut să-i răspund, ne-am îmbrăţişat şi sărutat pentru ultima oară, căci a fost rechemat la unitate (Reg. 9 Vânători Gardă-Buc.), s-a declanşat războiul şi a pierit în luptele pentru cucerirea Odessei la data de 6 septembrie 1941".

În data de 3 iulie 1941, preotul Dumitrescu primeşte ordin telegrafic de la Marele Stat Major să se prezinte urgent la Brigada 2 Vânători de Munte din Zona Operativă.

„Astfel că, după intrarea României în războiu alături de Germania contra URSS, în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, prin Ordinul Conducătorului Statului - General Ion Antonescu adresat armatei - Ordon treceţi Prutul! - nimic n-a mai fost de făcut decât să-mi urmez soarta-destinul", scrie preotul.

„Cât de mare greşeală am făcut"

Fiicele preotului, Valeria, Eugenia şi Felicia



După o despărţire dramatică de soţie, Georgeta, şi de fiicele Valeria, Eugenia şi Felicia, preotul pleacă în căutarea diviziei sale: „Plecam la războiu, drum de pe care nu se mai întorc toţi cei plecaţi, iar crunta realitate ne-a dovedit aceasta, căci scumpii mei fraţi: Mircică, încorporat încă din 1937 la regimentul 9 Vânători de Gardă Bucureşti, a murit în luptele de la Com. Freudental-Ucraina şi l-am găsit eu înmormântat la liziera de salcâmi de pe marginea şanţului antitanc din apropierea Com. Dalnic (Odessa). Decesul lui Mircea a fost în ziua de 07 sept. 1941, iar Viorel a murit la data de 13.08.1942 în luptele de la Don".

La mormântul fratelui său, Mircea



Pe traseu, preotul notează conştiincios în jurnal: „În drum am văzut mai multe locuri unde s-au purtat lupte grele, cazemate distruse sau părăsite, şanţuri antitanc, drumuri distruse prin bombardamente de aviaţie şi de artilerie, căi rutiere minate, sate, oraşe şi păduri distruse. (...) Menţionez că autocamionul venit la Dorohoi transportase răniţi evacuaţi de pe câmpul de luptă, pe care, văzîndu-i, mi-a venit rău şi, printre lacrimi, mi-am dat seama cât de mare greşală am făcut prin trecerea, la cerere, în clerul militar activ, greşală care ar fi putut să mă coste viaţa, iar draga mea Georgeta să rămână văduvă, cu greaua sarcină de a creşte şi face rosturi în viaţă scumpelor noastre copile..."

"Plecam la războiu, drum de pe care nu se mai întorc toţi cei plecaţi."
Marin Dumitrescu
preot militar

„Permanent îmi plânge sufletul"

În Cernăuţi, preotul remarcă numărul mare de militari, dar şi faptul că oraşul era unul mare şi frumos. Războiul îşi pusese însă amprenta asupra aşezării: „Reşedinţa mitropolitană a fost devastată complect de către trupele ruseşti şi de populaţia civilă. Vasta bibliotecă a fost incendiată. Cărţile erau fie arse, fie aruncate prin curte. Catedrala pângărită... În curte era locul de execuţie al celor indezirabili. Se cunoşteau pe zid urmele gloanţelor trase în timpul execuţiilor. Am stat în Cernăuţi pînă în data de 12.07.1941, când, pe un pod improvizat, am trecut Prutul în oraşul Suliţa Nouă -Basarabia".

Pe măsură ce prima linie a frontului se apropie, episoadele dramatice nu întârzie să apară: „În valea Nistrului am întâlnit doi ostaşi care, pe o targă sanitară, transportau un sublocotenent mort în luptele cu ruşii din ziua precedentă (18.07.1941), când unităţile ruseşti au fost silite să se retragă dincolo de Nistru, lupte în care un alt ostaş purtat pe braţe fusese grav rănit la piciorul drept. Moment şi privelişte cutremurătoare pentru mine, care, nejustificat valabil, ­mi-am părăsit liniştea şi siguranţa vieţii trăite normal în mijlocul familiei şi a tuturor ­celor dragi sufletului meu şi-am venit pe front unde viaţa îmi este expusă morţii în orice clipă!?..."

În fruntea unităţii, cu crucea în mână

Trusă folosită de preoţii militari în război



Un moment important este, în viziunea preotului, trecerea Nistrului: „La capătul podului militar construit special pentru trecerea Nistrului de către trupele române... se aflau generalul Avramescu, comandant Corp de armată V. M-te (n.r. - Vânători de Munte), şi general maior Dumitrache Ion, comandant Brigada a 2-a V. M-te, care permanent încurajau ostaşii zicându-le «Băieţii noştri dragi, fiţi mândri că ardelenii trec primii Nistrul. Nu după mult timp vom reveni în ţară, de unde vom porni spre alţi prieteni, pe care nu-i numim acum, dar pe care voi îi ştiţi!». Era vorba de unguri, care prin Dictatul de la Viena impus României de Hitler cotropiseră o mare parte din trupul Ardealului. Nouă, preoţilor militari de faţă, ne-a ordonat să mergem fiecare în fruntea unităţii respective... cu Sfânta Cruce în mână. În încheiere ne-a zis tuturor: «Cu Dumnezeu înainte, vitejilor!» Era ora 7.10 când treceam Nistrul cu Bat. 7 V. ­M-te.... Momente zguduitoare! Permanent îmi plânge sufletul, iar gândul îmi este permanent la Georgeta şi la scumpele noastre Valy, Jeny şi Fely, care în orice moment pot rămâne fără mine, căci canonada infernului creiat de tirurile proiectilelor de artilerie, de aviaţie... ne torturează permanent, iar moartea poate să lovească în orice clipă".

"Gândul îmi este la Georgeta şi la scumpele noastre Valy, Jeny şi Fely."
Marin Dumitrescu
preot militar

Mai citiţi în acest număr:

Criticile lui Hitler

La 30 martie 1941, într-o consfătuire cu liderii militari, Hitler critica aspru armata română: „Cu românii nu se poate face nimic. Antonescu şi-a mărit armata, în loc de a o reduce şi îmbunătăţi".

Eliberarea Chişinăului

Tanchistul Ion N. Mihai, astăzi în vârstă de 97 de ani, rememorează cu detalii şi emoţie episodul eliberării Chişinăului de acum şapte decenii: „Aveam strania senzaţie că suntem ca şi îngropaţi de vii într-un cavou".

Mitologie gastronomică

Una dintre legendele care circulă despre naşterea croissantului istoriseşte că acest produs de patiserie a apărut prima oară în cuptoarele brutarilor din Budapesta, în 1686, când otomanii asediau oraşul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: