Metode de tratare a dependenţei de mâncare, tutun sau alcool

Metode de tratare a
dependenţei de mâncare, tutun sau alcool

Alcoolul, nicotina, drogurile, zahărul şi medicamentele sunt principalele substanţe care provoacă dependenţe. Primul pas către recuperare este recunoaşterea faptului că dependenţa a devenit o problemă care perturbă calitatea vieţii celui care a dezvoltat dependenţa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Există dovezi, arheologice dar şi antropologice, că oamenii au consumat de mii de ani diverse substanţe cu efecte fiziologice şi psihologice. Adicţiile reprezintă o modalitate simplă, dar eronată de activare a mecanismelor neuropsihice ale plăcerii şi durerii. Practic satisfac un scop pozitiv într-un mod negativ, nesănătos.

În lumea de azi, varietatea comportamentelor adictive este mai amplă şi mai problematică decât în oricare alte momente istorice. Pentru a înţelege ce este comportamentul adictiv, cum ar fi cel legat de alcool, de droguri, de jocuri de noroc, mâncare, de sex, este util şă ştim că adicţiile sunt „fenomene socio-umane totale“, care afectează fiinţa umană sub toate structurile şi funcţiile sale.

„Adicţia sau dependenţa, aşa cum este mult mai cunoscută în limbajul comun, este o incapacitate psihologică şi fizică de a opri consumul de substanţe chimice, droguri sau activităţi, chiar dacă provoacă daune psihice şi fizice. Aşadar, dependenţele sunt probleme complexe, adesea de natură cronică, care afectează atât funcţionarea creierului, cât şi a corpului. De asemenea, acestea provoacă daune grave la nivel familial şi social pentru persoana dependentă. Cele mai frecvente simptome ale dependenţei sunt pierderea severă a controlului, utilizarea continuă în ciuda consecinţelor grave, preocuparea utilizării, lipsa concentrării şi a atenţiei, încercările eşuate de renunţare, toleranţa şi retragerea“, explică hipnoterapeutul Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

Care sunt tipurile de dependenţe cunoscute în prezent

Specialistul afirmă că există dependenţe la nivel de substanţe şi la nivel de comportament. Astfel, alcoolul, nicotina, drogurile, zahărul şi medicamentele sunt principalele substanţe care provoacă dependenţe. De cealaltă parte, la nivel de comportament, se disting o serie de dependenţe, cum ar fi: dependenţe în context de comportament alimentar (anorexie, bulimie), dependenţa de jocurile de noroc, dependenţele afectiv-sexuale (de sex sau de iubire), dependenţa de muncă („workaholism“), dependenţa de putere şi control asupra celorlalţi, inclusiv prin violenţă şi agresivitate, dependenţele de realitatea virtuală, computer şi internet (reţele sociale, jocuri online, pornografie), dependenţa de religie şi misticism, de practici spirituale şi ritualuri, dependeţa de sporturi, exerciţii, asociata cu dopajul. 

Cum pot fi tratate dependenţele?

În opinia specialistului, primul pas către recuperare este recunoaşterea faptului că dependenta a devenit o problemă care perturbă calitatea vieţii. Odată ce recunoaşte impactul negativ al unei dependenţe asupra vieţii sale, o persoană poate începe căutarea celei mai eficiente modalităţi de tratament.

„Primul pas este acceptarea şi recunoaşterea din partea persoanei dependente a faptului că substanţa sau comportamentul adictiv a ajuns să pună stăpânire pe sine. Este esenţial, deoarece în lipsa conştientizării şi a hotărârii ferme a persoanei de a se vindeca, şansele de recuperare sunt nule. Aproape niciun individ care începe un tratament sau o terapie fiind supus insistenţelor familiei, prietenilor apropiaţi sau obligat de un sistem social, nu va duce la bun sfârşit procesul sau îşi va relua viciul «când furtuna trece»“. explică Popa.

Mai mult, specialistul afirmă că opţiunile de tratament pentru dependenţă depind de mai mulţi factori, inclusiv de tipul de tulburare de dependenţă, lungimea şi severitatea utilizării şi efectele acesteia asupra individului.

Metode de tratare a dependenţelor

Dezintoxicarea

„Probabil, dezintoxicarea este cea mai cunoscută formă de tratament pentru persoanele dependente de substanţe cu ricuri şi efecte puternice. Dezintoxicarea implică curăţarea unei substanţe din corp şi limitarea reacţiilor de retragere. În 80% din cazuri, procesul se face într-o clinică de tratament care va folosi medicamente pentru a reduce simptomele de sevraj. Dacă o persoană este dependentă de mai multe substanţe, de multe ori va avea nevoie de medicamente diferite pentru a reduce simptomele de sevraj pentru fiecare. Dezintoxicarea va fi însoţită, în cele mai multe cazuri, de alte forme de terapie pentru a ajuta individul să depăşească psihic dependenţa, să înveţe să trăiască fără comportamentul adictiv şi să se reintegreze în familie şi în societate“, consideră Eugen Popa.

Terapia cognitiv – comportamentală

Terapia cognitiv-comportamentală este terapia clasică, conversaţională, care îşi propune să înţeleagă şi apoi să modifice comportamentele şi experienţele care au condus la instalarea adicţiei, gândirea negativă, atitudinea si comportamentul ce blochează recuperarea. Psihoterapia cognitiv-comportamentală este un proces în general de lungă durată, care variază în funcţie de natura adicţiei, dar şi de motivaţia individului de a se vindeca. Riscul pe care îl prezintă orice terapie pe termen lung sunt reprezentate de posibilele descurajări şi de efortul crescut prin care trece cel dependent pentru a ţine departe substanţa sau comportamentul distructiv, explică specialistul.

Terapia de grup

„O metodă de terapie devenită din ce în ce mai populară este terapia de grup, chiar dacă rezultatele sale au fost puse de multe ori la îndoială. În cadrul terapiei de grup se întâlnesc oameni care au experimentat şi au trăit aceleaşi lucruri. Participanţii vorbesc despre acest lucru, se ajută reciproc în viaţa de zi cu zi şi pot petrece timpul liber împreună. 

IEMT (Terapia Integrativă prin Mişcarea Ochilor)

„Vom aduce în curând în România, în premieră la Asociaţia Română de Hipnoză, tehnica IEMT care va fi predată chiar de către Andrew T. Austin, creatorul tehnicii. Terapia constă în faptul că orice experienţă pe care o avem este «codificată» la nivel mental şi, pentru a o accesa, trebuie să «ne uităm la ea». Terapia se foloseşte de mişcarea ochilor care permite accesarea informaţiilor. Împreună cu mişcări simple ale ochilor, IEMT foloseşte şi tehnici de interogare pentru a schimba modele de gândire şi credinţe dăunătoare, producând rezultate fantastice pentru orice tip de adicţie“, conchide hipnoterapeutul Eugen Popa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: