Melodie în onoarea medicilor din prima linie, compusă de un tânăr liberian care studiază în Cluj-Napoca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iniţiativă inedită a unui tânăr liberian din Cluj-Napoca. El a compus o melodie în onoarea medicilor din prima linie.

În videoclip apar oameni de naţionalităţi diferite, care ţin în mâini pancarte cu mesaje de solidaritate şi mulţumire pentru cadrele medicale.

Charles este originar din Liberia şi locuieşte în Cluj-Napoca din anul 2011. A venit aici să studieze, şi deja consideră că România este a doua lui casă, scrie stirileprotv.ro

Pentru videoclip a adunat timp de 2 săptămâni mesaje de mulţumire şi zeci de fotografii cu oameni din Africa, America, Europa şi Asia.

Tânărul a fost ajutat să compună piesa de Suleyman Kuta, rapper şi producător muzical din Nigeria.

Charles Wratto, student: „Doctorii au lucrat aproape non-stop şi au avut o presiune imensă, nu contează de unde erau. Noi am crezut că ne putem arată suportul, indiferent cât de mic este. Este un ajutor al nostru către medici. Ne-am gândit că cel mai bun mod de a-i sprijini pe medici este să facem un cântec, nu doar să vorbim despre această situaţie ci şi să ne arătăm aprecierea pentru aceşti oameni care îşi sacrifică vieţile.”

Medicii spun că aceste dovezi de apreciere le dau putere să meargă mai departe.

Irina Filipescu, medic Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca: „Această perioadă a fost extrem de dificilă pentru noi ca şi medici. Orice suport pe care noi îl primim chiar şi în acest format de media pe care îl primim, cum este şi acest filmuleţ la nivel mondial, înseamnă foarte mult şi ne ajută să venim în continuare la servici, să ne putem desfăşura munca cu putere în continuare.”

Diana Miclaus, medic ATI Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca: „Ultimele două luni au fost foarte inense pentru noi şi ne-au consumat de foarte multă energie şi apoi noi am primit energie, energie pozitivă, prin flori, prin cântece, prin gândurile familiei noastre, a prietenilor noştri. Tot imboldul pe care l-am avut a fost din lucruri ca acesta.”

Tânărul din Liberia a dorit să le mulţumească şi celor care lucrează în alte domenii şi sunt expuşi virusului.

Charles Wratto, student: „Acest cântec este dedicat tuturor celor care muncesc, indiferent că eşti şofer de ambulanţă, asistenţă, paznic al unui spital, poliţist care ce ne spune să respectăm regulile sau chiar ofiţer militar.”  

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite