Mariajul pe un alt fel de vase comunicante

Mariajul pe un alt fel de vase comunicante

Viaţa în doi începe cu o pereche de verighete strălucitoare

Elena Ianati şi Răzvan Ţăruş s-au îndrăgostit în Olanda, s-au căsătorit în România, iar acum lucrează, separaţi, pe vase de croazieră.

Elena şi Răzvan au înţeles că, în ciuda oricăror poezii, timpul chiar îşi ascute gheara. S-au iubit devreme, cum înfloresc cireşii de mai. S-au cunoscut în Olanda, la Groningen, erau studenţi. ­S-au logodit şi s-au iubit aşa, pe paturi de-mprumut. Au venit în România, erau şomeri. ­S-au căsătorit şi s-au iubit aşa, purtând grija zilei de mâine. Astăzi sunt plecaţi, separat, în jurul lumii, pe vase de croazieră, şi se iubesc aşa, cu internet prin satelit. 

Elena are 23 de ani, Răzvan - 22. „Yes, I'm dating a ­younger man! (n.r. - Da, sunt cu un bărbat mai tânăr!)", recunoaşte împlinită, fără să fie constrânsă de vreo dogmă maritală învechită sau chiar de vreo barieră lingvistică. Elena e fericită. Aceasta este povestea ei de dragoste şi de viaţă.

Era anul 2010, toamna, iar Elena sosea în oraşul Groningen, pentru a începe cursurile de masterat la universitatea din cel mai nordic oraş olandez. Răzvan era deja student în anul III la Conservatorul din oraş şi, alături de colegii şi prietenii săi, organizase o primire călduroasă pentru „bobocii" români, la restaurant, cum se face.

Răzvan s-a aşezat în faţa Elenei şi s-au cunoscut. „Românii nu se cunosc între ei în România, dar, dacă se văd pe o plajă în Hawaii, intră în discuţie", explică Elena firescul întâmpinării cumsecade. Au vorbit aşa, de parcă ar fi fost singurii români de acolo, despre supermaketuri ieftine, biciclete accesibile, încuietoare, lumini, dinamuri, fotografie, muzică şi tot aşa.

Vorbeşte cu mâna!

Era 7 noiembrie 2010, iar Elena şi Răzvan au mers împreună, în afara oraşului, la petrecerea unei olandeze - o petrecere normală în care nu prea se dansează, nu se bea alcool şi se vorbeşte mult.

„Eu eram genul de fată care respingea orice fel de relaţie. Eram acolo să învăţ, atât. Dacă cineva bătea cel mai mic apropos eram like talk to the hand (n.r. - vorbeşte cu mâna)", explică Elena îndreptând ameninţător palma în faţă. La acea petrecere însă, cel puţin cât timp au stat împreună, cei doi nu prea au vorbit cu mâna. De fapt, au încercat să-şi spună cât mai puţine, căci dragostea lor atunci a început.

Străzile din Amsterdam

Era o dimineaţă oarecare în Groningen. Elena abia terminase un curs doctoral de trei zile - era intensiv. Lumina zorilor era caldă, iar Răzvan şi Elena făceau fotografii în gara din oraş. „Hai în Amsterdam!", i-a spus el şi s-au urcat în primul tren. Şi-au cumpărat mâncare de la fast-food, s-au plimbat şi au vorbit, pentru că viaţa e frumoasă.

Nici parfumul de crin nu-i poate lua lui Răzvan ochii de la Elena



„A fost prima dată când am văzut Amsterdamul, a fost aşa frumos." Mai mergeau cu bicicletele în afara oraşului, pe drumuri de ţară cu vaci şi mori de vânt, să respire aer curat şi să le sufle vântul prin păr, dar acea plimbare pe străzile din Amsterdam va rămâne mereu deosebită. Droguri? Nu! „Studenţii chiar merg acolo să înveţe! Decât să cumperi cine ştie ce remedii antiplictiseală poţi să cumperi mâncarea pentru o zi. Olandezii sunt libertini în sensul ăsta, dar noi nu, niciodată", ne lămureşte Elena.

Un student grăbit

Era decembrie, la început, nu venise încă iarna în Groningen. Elena tocmai găsise o mansardă frumoasă şi ieftină, în care putea să locuiască, să aibă locul ei. Pragmatismul său a determinat-o însă să-l sune şi pe Răz - „Îl cheamă Răzvan, dar eu îi zic Răz, e destul de important pentru mine să-i spun Răz". „Pentru a face economie şi pentru că eram şi un cuplu, am hotărât să ne mutăm împreună". Nu ploua infernal, dar ei s-au mutat în mansardă.



Un Excel cu invitaţi la nuntă

Era o seară obişnuită în Groningen. În afara mansardei nu se întâmpla nimic. Înăuntru, o discuţie relaxată schimba definitiv viaţa Elenei şi a lui Răzvan. „Eram noi aşa, doi liniştiţi. M-a întrebat «Auzi, tu ai vrea să fii soţia mea?». Eu am zis «Da! Bine, dar mai încolo». «Mai încolo, dar ca idee, aşa.»" Atunci, Răzvan i-a pus pe deget un inel alb de sidef. Apoi au început, cu entuziasm şi avânt tineresc, să planifice detaliile. „Era serioasă discuţia. Am făcut un Excel cu invitaţi. Oricum, eu sunt genul «Hai să facem un Excel, hai să facem un PowerPoint!»", povesteşte Elena.

"El mi-a zis că i-am atras atenţia de prima oară, eu i-am spus că el nu. Mie mai târziu..."
Elena Ianati

O nuntă în doar două săptămâni

Chiar şi aşa, cu un inel de sidef pe mâna dreaptă, viaţa începea să fie grea şi banii - din ce în ce mai puţini. După un an, Elena şi Răzvan şi-au îngheţat studiile şi s-au întors în România. „Ştiam că vorbesc atâtea limbi străine, am discutat cu profesorii de acolo, au văzut că nu aveam restanţe şi mi-am îngheţat anul. Răz - la fel."


Au încercat să-şi găsească locuinţă şi loc de muncă în Braşov, în oraşul lui Răzvan, dar şi aici, în România tot greu e. „El şi-a găsit ceva prost plătit. Eu n-am găsit nimic. Poate pentru faptul că nu aveam experienţă, poate pentru faptul că oamenii nu apreciau cunoştinţele mele", se plânge Elena. N-au renunţat. Au venit în Bucureşti, ea s-a angajat la un call-center - „un mediu de lucru foarte neplăcut, unde trebuia să-ţi ceri voie să mergi la toaletă" -, iar el jongla între locuri de muncă. N-au mai făcut nici măcar un „Microsoft Word" cu invitaţii la nuntă, ziua de mâine era mai importantă şi mai nesigură.

Freelander-ul şi nunta

Era anul 2011, tot toamna, când o prietenă le-a recomandat o companie care ­le-ar putea intermedia un loc de muncă sezonier, timp de şase luni, pe un vas de croazieră. Au aplicat şi au obţinut posturile, însă nu pe un vas, ci pe două. El a primit dată de îmbarcare pe 3 februarie, iar ea, pe 27 februarie. Au acceptat, că aveau nevoie.

Era 2 ianuarie 2012 şi era frig. Elena şi Răzvan erau în Moldova, se întorceau de la petrecerea de sfârşit de an. Stăteau pe bancheta din spate a maşinii unor prieteni şi parcă le lipsea ceva. „Ne uitam unul la altul şi am zis: «Mă, ce-ar fi să facem o nuntă?». Mai lejer de-atât n-o să vezi. I-am zis prietenului care conducea: «În Freelander-ul tău ne-am hotărât să ne căsătorim în curând»".

Prima fotografie de familie



Au început apoi să vorbească alte lucruri, că aşa sunt tinerii, au multe griji, dar tot nu-i lăsa gândul acela frumos din marele Freelander. „Stăteam aşa, la mine în cameră, în Focşani, şi ­ne-am gândit: Cât timp avem? ­Două săptămâni. Oare e ­doable (n.r. - posibil) să facem nuntă? Am hotărât că da. I-am spus lui Răz: «Ar trebui să fie cât mai târziu, dar ­până în 3 februarie, ca să fii şi tu prezent». Apoi am fost la tati meu, care stătea pe fotoliu, venise de la muncă, era obo (n.r. - obosit). Răz l-a întrebat: «Domnule Ianati, îmi permiteţi să am mâna fiicei dumneavoastră?». Am ciocnit cu şampanie din paharele de cristal ale tatălui, din acelea cu picior", şi au început să planifice marele eveniment. „Am fost apoi la părinţii lui Răz. Mami lui avea avea un singur inel, din aur galben. A zis că ni-l dă nouă inelul, să fie inelul nostru de logodnă", povesteşte Elena.

O dedicaţie specială: „Căsuţa noastră"

Era 29 ianuarie 2012, iar Elena şi Răzvan erau în Braşov, la Starea Civilă, şi spuneau „Da!", bine articulat, fără ­alte completări sau documente Microsoft Office. Seara, petrecerea a fost pe măsura dragostei lor explozive. „Ne-au cântat la ­pian Damian Negoaianu, la vioară Ovidiu Pârjol, de la Filarmonica din Braşov, şi la acordeon un domn din Rusia. N-a fost mâncare gen sarmale. Am avut 12 feluri de mâncare. Piure de năut, piure de morcov, minişniţele, creveţi, icre negre, icre roz, somon, vin din Vrancea şi altele. Spre final, tatăl lui Răz, care a fost şef al fanfarei din armată, ne-a cântat cu vocea o singură melodie: «Căsuţa noastră»", îşi aminteşte Elena.

Elena şi Răzvan au avut parte de muzică de calitate la nunta lor



Între 30 ianuarie şi 3 februarie - data la care Răzvan trebuia să plece spre vasul de croazieră - sunt doar patru zile, însă pentru cei doi tineri a fost o singură zi şi o singură zi va rămâne pentru următoarele şase luni, căci sunt mici şansele ca Elena şi Răzvan să se întâlnească şi să se salute pe ocean, unul de la prova şi altul de la pupa.

"Acum, eu şi Răz ne vedem pe internet. Nu vrei să ştii cât internet prin satelit folosim."
Elena Ianati

Oracol de nuntă

Locul naşterii: Elena - Focşani, Răzvan - Braşov
Prima întâlnire: septembrie 2010, Groningen, Olanda
- Cererea în căsătorie a avut loc în mansarda din oraşul Groningen în care locuiau
- Numărul invitaţilor la nuntă: 60
- Surpriza nunţii: melodia „Căsuţa noastră", cântată de tătăl lui Răzvan
- Luna de miere: Încă nu a existat o lună de miere
- După nuntă, peste doar patru zile, Răzvan a plecat pe un vas de croazieră.
- Cei doi se vor întâlni peste şase luni

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: