Lupta adolescentelor cu viziunea adulţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

28.000 de tinere au semnat o petiţie online prin care şi-au exprimat dezgustul faţă de obiceiul publicaţiei „Teen Vogue“ de a retuşa modelele din pictorialele sale.

„Nu cred că fetele trebuie să crească într-o lume în care revistele de frumuseţe dictează şi îndeamnă la un respect de sine scăzut", a declarat Emma Stydahar, adolescenta în vârstă de 17 ani care a demarat acţiunea organizată împotriva frumuseţii artificiale, săptămâna trecută, la New York.

Împreună cu colega sa, Carina Cruz, cele două au iniţiat o mişcare din ce în ce mai des abordată în lumea modei: protestul. Votul împotriva tuturor practicilor de retuşare exagerată şi de promovare a unor standarde ridicate de frumuseţe, inaccesibile fetelor din public. Şi cu toate că până în prezent au existat sute de proteste împotriva promovării modelelor anorexice drept standard de frumuseţe, publicaţiile de specialitate n-au cedat presiunilor. Încă.

Efectele secundare ale retuşării

Potrivit adolescentei Emma Stydahar, 75 % dintre fete se întristează în trei minute după ce răsfoiesc paginile unei astfel de publicaţii din cauza tiparului de frumuseţe promovat, considerat de către adolescente de neatins. Este vorba, în special, de imaginile retuşate în Photoshop care şterg urma oricărui defect.

„Imaginile care au fost retuşate au un efect devastator şi chiar pot răni fetele tinere. Noi vrem o diversitate mai mare de fete şi de tipuri de corp în aceste publicaţii", a declarat, pentru cotidianul britanic „The Guardian", Stydahar, însoţită de sora ei în vârstă de 14 ani la protestul din New York.



Nu este prima dată când tinere din toată lumea se aliază împotriva publicaţiilor de acest gen. Cele două americance au mai organizat în luna mai un protest unde au cerut un editorial fără retuşuri în fiecare număr al revistei „Seventeen". Petiţia de atunci a fost semnată iniţial de 15.000 de persoane, iar după alăturarea acestora cu asociaţia Sparksummit, au mai adunat încă 84.000 de semnături.

Invitaţie la masa rotundă

Ca urmare a protestului de atunci, editorul-şef a promis că limitează retuşarea fotografiilor doar la nivelul părului modelelor, în timp ce corpul acestora nu va suferi modificări în Photoshop.

De asemenea, acesta a adăugat că va publica fotografiile înainte şi după retuşare pe contul Tumblr al revistei, pentru a-şi asigura cititoarele că promisiunea este respectată.

Dar, înainte de toate, conducerea editorială a revistei a invitat-o la o discuţie faţă în faţă pe Julia Bluhm, tânăra în vârstă de 14 ani care s-a numărat printre iniţiatorii mişcării. „Suntem mândri de Julia pentru că este atât de pasionată şi ambiţioasă în scopul său, este exact genul de atitudine cu care îi încurajăm pe cititorii noştri să înfrunte viaţa, aşa că am invitat-o să ne cunoaştem mai bine", a declarat Ann
Shoket, redactorul-şef al revistei „Seventeen".

În petiţia sa, Bluhm afirma că imaginile retuşate scad încrederea în sine a tinerelor cititoare. „Fetele vor să fie acceptate, apreciate şi plăcute. Şi când nu se încadrează în criteriile de frumuseţe promovate de reviste, încearcă să se «repare». Asta poate duce la tulburări alimentare, diete extreme, depresie şi încredere în sine scăzută", menţiona Bluhm daunele morale provocate de imaginile retuşate excesiv pentru efecte radicale.

Tânăra a demarat acţiunea după ce revista „Glamour" a hotărât să nu mai retuşeze pozele ca să pară mai slabe modelele, în urma unui sondaj potrivit căruia 43% dintre cititoare nu vor să mai vadă imagini
modificate.

„Teen Vogue", cea mai importantă miză

Protestul din această lună, de la New York, are o miză mult mai mare, mai ales datorită importanţei şi răspândirii revistei pe care iniţiatoarele mişcării încearcă să o convingă. „Am ales această publicaţie pentru că se numără printre liderii revistelor de frumuseţe pentru adolescenţi şi dacă ne îndeplinim scopul aici, atunci cu siguranţă putem merge mai departe şi putem continua cu succes", a declarat Cruz.

Revista „Teen Vogue" are o audienţă de 3,5 milioane de cititori, dintre care 93% sunt femei. Într-un comunicat oficial, conducerea editorială a declarat că face toate eforturile pentru a promova imaginea unui corp sănătos în rândul cititoarelor sale. „Lucrăm doar cu modele sănătoase, dar şi cu fete care nu sunt modele, fără să le retuşăm mărimea corpului în niciun fel. «Teen Vogue» are de gând să continue în această manieră şi de acum încolo", anunţa comunicatul.

Revista-mamă, dedicată adulţilor, „Vogue", a anunţat în mai, în urma unor proteste împotriva folosirii modelelor cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, că nu va mai folosi modele mai tinere de 16 ani, dar nici fete care să sufere de tulburări alimentare, după cum va hotărî editorul-şef în fiecare caz.

"Fetele vor să fie acceptate, apreciate şi plăcute. Şi când nu se încadrează în criteriile de frumuseţe promovate de reviste, încearcă să se «repare». Asta poate duce la tulburări alimentare, diete extreme, depresie şi încredere în sine scăzută.''
Julia Bluhm protestatară

3,5 milioane de cititori are revista dedicată adolescenţilor, „Teen Vogue".

info
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite