Lumânările

Ultima zi a anului. E trecut puţin după ora 11. Probabil s-au trezit cu toţii. Şi cel mai tânăr, care îşi pierde nopţile pe internet. Trebuie să-i suni. Câţi mai trăiesc acolo?

Să-i numeşti în gând? Să-i numeri pe degete? La câte sticle de vin ai băut de la Crăciun încoace, nu eşti sigur că poţi să-i cuprinzi pe toţi. Apuci mobilul şi-l butonezi pe agendă. Numele îţi fug în faţa ochilor. Renunţi. Cauţi ceva de scris. Găseşti un pix în dulapul din bucătărie. Cu pixul ăsta scrii listele de cumpărături de la supermarket. Azi nu mai ai ceva de cumpărat. Te aşezi pe taburet, la masa din bucătărie. Dar pe ce să scrii? Pe faţa de masă rămasă de la Crăciun? Nu se cade să le scrii numele între două pete de vin roşu. Te ridici şi deschizi uşa de la cămară. Aici n-ai să găseşti niciodată o foaie de hârtie albă. Dar găseşti un catalog de la Kaufland plin cu oferte de sărbători. Rupe o foaie şi scrie pe margine!

Rupi foaia, te aşezi la masă şi scrii pe margine. Sunt patru. Atât? Cu soacră-ta, cinci. (Ai uitat-o pentru o clipă!) Ar mai fi vreo doi de adăugat, dar sunt atât de departe. Deci, închizi lista: sunt cinci. Te uiţi pe display-ul telefonului, este o oră bună să-i suni, să le urezi un An Nou, cu sănătate, cu bucurii, cu soare... Soarele străluceşte peste blocul tău. Cu siguranţă că străluceşte şi peste blocurile lor.

Oricum, se vor bucura de urările tale. Nişte banalităţi. Şi ce dacă sunt banalităţi! Aşa se urează. Nu poţi să compui acum nişte urări speciale, ca să le arăţi cât de talentat eşti, doar nu concurezi la vreun premiu de creaţie, n-ai nici hârtie pe ce să scrii... Sună-i şi urează-le ceva scurt: sănătate! Ai să vezi, fiecare îţi va ura de zece ori mai mult. Mai puţin tânărul de pe listă, care nu le are cu vorbele, el este cu digitalul. Sună-i!

Sună-i şi urează-le ceva scurt: sănătate! Ai să vezi, fiecare îţi va ura de zece ori mai mult.

Te gândeşti ce anume te mai leagă de ei. Acum, după atâta timp de când nu v-aţi mai văzut, de când nu v-aţi mai auzit. La ce-ţi foloseşte dacă-i suni? Morţii tăi te leagă de viii tăi. Pentru că sunt şi morţii lor. Asta te leagă: morţii! Să-i pui şi pe ei pe listă! Hai, dom’le, parcă era vorba să-i suni pe cei vii, dar tu tot la morţi tragi! Sună-i pe ăştia cinci şi-i tai de pe listă ca la supermarket: ai sunat-o pe tanti Nuţi, înseamnă că ai luat pâine, tăiat!, i-ai urat ceva lui tanti Geta, ai cumpărat şi portocale, tăiat! Mâine anul se înnoieşte, pluguşorul se porneşte... Hai, cu viaţă, ăştia sunt ai tăi, trebuie să-i urezi!

Îţi vine să mototoleşti lista. Cu ruşine, cu vinovăţie. Dar îţi aminteşti ce ţi-a zis odată tanti Nuţi: „Petrişor, eu cred că Dumnezeu m-a lăsat pe pământ la cei 94 de ani ai mei ca să mă rog pentru sufletele morţilor noştri!” Sari de pe taburet, te năpusteşti la ghetele de pe hol, îţi tragi paltonul... Fugi la biserică şi aprinde cinci lumânări pentru cei cinci! Ba nu, aprinde lumânări pentru cei vii de lângă tine şi pentru cei vii, care sunt atât de departe! Pentru toţi! În total... Dă-o dracului de listă! Aprinde lumănările şi roagă-te pentru ei!