Localnicii dintr-un orăşel german primesc donaţii misterioase de la un Robin Hood modern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braunschweig, Germania
Braunschweig, Germania

Locuitorii oraşului Braunschweig din Germania trăiesc o experienţă ciudată: un misterior filantrop le lasă pachete cu 500 de euro celor care au iniţiative caritabile.

Uneori, misteriosul Robin Hood lasă plicurile albe în spatele unor cărţi din Biserică, uneori le strecoară pe sub uşi. De multe ori, el le-a lăsat, sub protecţia anonimatului, la recepţia ziarului local, scrie BBC.

Până acum, localnicul sau localnica a lăsat mai mult de 190.000 de euro pentru diferite probleme şi cauze caritabile. Pe lângă această sumă, cel mai probabil mai există şi alte pachete, dar care au rămas încă negăsite. Săptămâna trecută, o asistentă de la un spital local a găsit un plic ascuns în faţa uşii ei.

Robin Hood sau bătrân singur?

Bărbatul adaugă în interiorul plicului şi pasaje din ziarele locale, care povestesc cazuri triste ale unor oameni. Într-unul dintre plicuri se găsea un articol despre un copil paralizat după un accident la înot.

Localnicii au mai multe teorii în privinţa identităţii bărbatului. Unii spun că ar fi vorba despre un bătrân fără familie, iar unii speculează că ar putea fi un soi de Robin Hood modern, care ia de la bogaţi şi dă la săraci.

Redactorul şef al ziarului Braunschweig Zeitung, Henning Noske, a declarat că nu va pune reporterii săi să caute identitatea bărbatului. „Ea sau el doreşte să rămână în anonimat, iar noi trebuie să respectăm acest lucru. Aşadar e anonim, anonim, anonim în ceea ce ne priveşte", a spus Noske.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Banner Adevărul Life
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite