Lista surprinzătoare a alimentelor ce pot fi consumate chiar şi după expirarea termenului de valabilitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă faci parte din categoria oamenilor care aruncă produsele după data expirării, trebuie să ştii că termenul se referă la calitatea produsului şi nu la îmbolnăvirea consumatorului. Există o serie de alimente ce pot fi consummate chiar dacă le-a expirat data valabilităţii.

Aproximativ o treime din alimentele produse în lume, adică 1,3 miliarde de tone, sunt aruncate inutil în fiecare an. Statisticile sunt şocante, dar de multe ori ne este atât de frică să nu ne alegem cu intoxicaţii alimentare, încât preferăm să aruncăm alimentele chiar dacă arată şi miros normal.

Plecând de la aceste statistici, publicaţia Daily Mail a realizat o listă a alimentelor ce pot fi consumate şi după expirarea termenului de garanţie:

Ciocolata

Din fericire, iubitorii de ciocolată pot mânca bomboanele pe care le găsesc prin cutiile de cadouri de care au uitat. Ciocolata al cărei termen este depăşit poate prezenta pete albe în cazul în care zahărul a cristalizat. Probabil nu va fi la fel de gustoasă ca în perioada garantată, dar nu vei păţi nimic dacă o consumi.

Ouăle

Dana Gunders, specialist în alimentaţie, afirmă că ouăle pot fi păstrate în stare bună timp de trei până la cinci săptămâni, dacă sunt ţinute la o temperatură sub 5 grade Celsius, pentru a preveni dezvoltarea bacteriei Salmonella. O bună modalitate de a verifica dacă ouăle sunt stricate este punerea într-o cană cu apă rece, potrivit revistei Cosmopolitan. În cazul în care se scufundă, ele sunt în stare bună.

Chipsuri

FOTO Daily Mail

Nu vor fi la fel de crocante ca în perioada recomandată pentru a fi consummate, dar nu îţi vor provoca alergii dacă le consumi după termenul de expirare. Acest lucru se întâmplă din cauza cantităţii de sare adauăgate, dar pot fi consumate în siguranţă încă aproximativ trei săptămâni după data expirării.

Laptele

Nu trebuie să crezi că toate produsele lactate prezintă risc dacă sunt mâncate o dată ce le-a expirat termenul. Laptele acru nu te poate îmbolnăvi, ba chiar îl puteţi folosi în câteva reţete de prăjituri.

Mierea şi gemul

image

FOTO Daily Mail

Este posibil ca de multe ori să fi aruncat borcane de miere, în cazul în care aceasta s-a cristalizat. Însă, produsul este bun de consum chiar şi în aceste condiţii. Acelaşi principiu se aplică şi la gemuri şi dulceţuri. Dacă au un mic strat de mucegai deasupra, acestea poate fi îndepărtat iar produsul este bun de consum.

Conservele

Dacă ai găsit în dulap o conservă şi nu ştii de când este, poţi să o foloseşti în siguranţă dacă a fost păstrată la loc răcoros şi întunecat. Conservele au un termen de garanţie îndelungat şi pot fi păstrate chiar şi ani la rând.

Brânza

FOTO Daily Mail

Numai brânză tare, cum ar fi Cheddar şi parmezan, poate fi mâncată după data expirării. O veţi putea consuma în condiţii de siguranţă pentru trei până la şase săptămâni. Totuşi, nu mânca niciodată brânzeturi moi, cum ar fi crema de brânză, o dată ce data expirării a trecut. Acestea trebuie consumate în maximum o săptămână, după ce pachetul a fost deschis.

Carne

Puteţi consuma carne dacă termenul de valabilitate a depăşit cel mult două zile, dar întotdeauna ai grijă să vezi cum miroase, pentru a fi sigur că nu s-a stricat. Alergiile provocate de produsele din carne pot fi destul de grave.

Alcoolul

image

FOTO Daily Mail

Băuturile cu o concentraţie mare de alcool, cum ar fi vodca şi whisky, nu vă vor îmbolnăvi dacă le consumaţi după data expirării. Nici berea nu îţi va crea probleme de sănătate dacă o bei după expirarea termenului de valabilitate, dar gustul nu va fi acelaşi. Trebuie avut grijă la lichiorurile pe bază de cremă şi tot ce a fost ţinut în soare prea mult timp, deoarece pot fi periculoase. Aşa că ai grijă la barurile care păstrează sticlele de băutură mult timp în vitrine.

Paste

Nu contează cât de mult ai ţinut pachetele de spaghete şi penne în dulap, acestea pot fi utilizate pe termen nelimitat. Trucul este să te asiguri că le depozitaţi într-un loc uscat. Dacă aţi deschis pachetul, apare umiditatea, iar produsul se va strica.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite