Lista alimentelor care accelerează procesul de îmbătrânire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
alimente nesanatoase

Există o serie de alimente care accelerează procesul de îmbătrânire, ducând la reducerea fermităţii pielii şi apariţia petelor sau a acneei. Conform nutriţioniştilor, acestea provoacă pagube serioase în interiorul organismului, acestea începând să se vadă cu timpul şi  în exterior.

„Eşti ceea ce mănânci“ - vechea zicală se aplică foarte bine mai ales când vine vorba despre legătura dintre dietă şi îmbătrânire. În prima parte a vieţii, o lipsă de atenţie în ceea ce priveşte alimentaţia, lipsa somnului şi excesul de alcool şi tutun pot provoca o îmbătrânire din interior ce va fi resimţită ceva mai târziu, scrie huffingtonpost.ca.

Nutriţioniştii vorbesc de o serie de alimente care ar grăbi îmbătrânirea prin efectele pe care le au asupra organismului:

Zaharuri şi uleiuri vegetale hidrogenate

Produsele de cofetărie sunt ca un câmp minat când vine vorba de ingrediente nesănătoase. Multe produse de patiserie conţin ulei parţial hidrogenat, sirop de porumb şi un conţinut ridicat de fructoză şi grăsimi trans. Acest lucru poate afecta colagenul pielii, ceea ce duce la o piele mai puţin fermă. Zahărul şi grasimile trans provoacă, de asemenea, inflamaţie, care poate duce la acnee şi alte probleme ale pielii. Inflamaţia este principala cauză a multor boli cronice.

Alcoolul

Efectele unei nopţi în care aţi consumat alcool nu se simt doar a doua zi. Un ficat sănătos înseamnă o piele sănătoasă. Toxinele se acumulează în ficat, ducând la acnee, riduri şi rozacee, ca să nu mai vorbim de faptul că mahmureala provoacă inflamaţie. Mai mult, alcoolul epuizează corpul de vitamine cum ar fi vitamina A, un antioxidant esenţial pentru creşterea celulară şi util pentru sistemul imunitar.

Carnea roşie

Grăsimile din carnea roşie generează radicali liberi care afectează capacitatea pielii de a se proteja şi de a genera colagen. În plus, dacă este prăjită, creşte inclusiv nivelul de inflamaţie în corp. Carnea prelucrată, cum ar fi mezelurile, conţine adesea sulfuri, grăsimi saturate, nitraţi şi sodiu, ceea ce ar putea duce la inflamarea pielii, la accelerarea apariţiei semnelor îmbătrânirii şi, cel mai grav, la creşterea riscului de cancer.

Sarea

Consumul ridicat de sare ar putea conduce la apariţia pungilor de sub ochi, aşa că ai grijă la consumul de covrigei, nuci şi chipsuri. Nu uitaţi de alimentele cu un conţinut ascuns de sare, cum ar fi produsele congelate, sosul de soia sau alimentele conservate.

Mâncarea picantă

Mâncarea picantă dilată vasele de sânge, putând avea ca rezultat o piele pătată, vene vizibile şi rozacee.

Cofeina

Un consum exagerat de cofeină provoacă deshidratarea corpului. Băuturile energizante duc la şi mai multe probleme. În afară de faptul că sunt bogate în cafeină, au un adaos ridicat de zahăr şi sunt acide, ceea ce înseamnă că vă pot ataca smalţul dinţilor.

Carbohidraţii cu indice glicemic ridicat

Alimente precum covrigii, fulgii de ovăz, pastele făinoase şi cerealele accelerează procesul de îmbătrânire a pielii şi provoacă acnee, riduri şi rozacee prin transformarea carbohidraţilor rafinaţi în zahăr şi apoi în glucoză, care dăunează colagenului.

Mâncăruri prăjite

Uleiul şi grăsimea la temperaturi extrem de ridicate duc la formarea radicalilor liberi, un factor de îmbătrânire. Aceste alimente duc la creşterea în greutate şi probleme ale pielii.  

Alimente benefice:

Fructe şi legume care împiedică inflamaţia: afine, zmeură, cireşe, sfeclă, broccoli, spanac, struguri.

Peştele: somonul şi tonul conţin acizi graşi omega-3, care luptă împotriva inflamaţiei.

Cereale integrale: ele ajută la reducerea inflamaţiei şi la prevenirea deteriorării celulelor pielii.

Portocalele: hidratează pielea şi conţin vitamina C care ajută la crearea colagenului.

Pot fi folosite alimente bogate în potasiu care reduc cearcănele: cartofii, nucile, fasolea, leguminoasele, carnea de pui şi peştele sunt bogate în potasiu şi pot compensa consumul de sodiu.

Proteinele ajută la reconstruirea colagenului: carne slabă, ouă, tofu, fasole, peşte

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite