Liber la îngheţată chiar dacă suntem la dietă | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sss

Îngheţata este cel mai iubit dulce, unul la care nimeni nu poate să renunţe. Aproape că acesdta nu are anotimp, fanii săi alegând-ul ca desert şi în extra sezon.

Dar vara rămâne perioada în care consumăm cea mai mare cantitate de îngheţată. Producătorii autohtoni spun că perioada mai-august este cea în care se înregistrează cea mai mare vânzare a acestui produs iubit de toată lumea, indiferent de vârstă.

Dar ce facem dacă suntem la dietă? Este sau nu îngheţata duşmanul siluetei? Răspunsul oferit de specialişti este simplu. Avem liber la îngheţată, dar există „acel ceva" care face diferenţa.

Liber la îngheţată chiar dacă eşti la dietă şi fără kilograme in plus

Invitată în ediţia Click Sănătate, De ce nu reuşesc să slăbesc, realizată şi moderată de Antoaneta Banu,  dr. Laura Ene, medic primar în specialitatea Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice consideră îngheţata ca fiind cel mai uşor şi versatil dulce la care nu trebuie să renunţăm chiar dacă suntem foarte atenţi cu silueta şi mai ales cu sănătatea noastră.

Specialistul spune că pentru un stil de viaţă sănătos,  pentru o dietă sau cură de slăbire, indiferent cum dorim să îi spunem, nu restricţiile alimentare severe sunt cheia. Din contră  acestea vin la pachet cu foarte multe daune.

În primul rând vom avea parte de un mare deficit de vitamine şi minerale.

In al doilea rând, eforturile noastre vor eşua prin  mâncatul compulsiv şi  emoţional. „Ni se vor declanşa tot felul de pofte care înseamnă calorii. O dietă restrictivă ţinută 2,3,5 săptămâni fără a fi combinată cu mişcare şi hidratare nu este de folos. Apoi când voi sări din dieta restrictivă direct  in vacanţă, organismul se va da peste cap cu totul. Metabolismul va arde din ce în ce mai prost şi va deveni duşmanul meu pe termen lung"  spune dr. Ene

Important este nu să ne restricţionăm, ci cum să facem combinaţiile alimentare potrivite care să ne susţină sănătatea.  Apoi, să înţelegem că dieta sau cura de slăbire în sine fără mişcare,  fără hidratare nu are niciun efect pe termen lung.

Somnul bun şi relaxarea sunt alte două componente care susţin dieta. Dar specialistul atenţionează că relaxarea nu înseamnă a mânca seara, pe canapea in faţa televizorului, aşa cum procedează cei mai mulţi după o zi  de muncă

Cum să ne bucurăm de îngheţată fără să adăugăm kilograme in plus?

Poate părea imposibil să fim la dietă şi totuşi să măncăm îngheţată. Dar nu este aşa.  Totul ţine de un truc la  care trebuie să fim atenţi.

Medicul specialist spune în cadrul emisiunii că cei mai mulţi care aleg dieta fac o mare greşeală.  Încep acest proces de dimineaţă,  ori secretul este să ţină aceasta dietă seara, pentru că în a doua parte a zilei se acumulează caloriile pe care metabolismul  nu le mai arde. Ultima masă din zi trebuie să fie la ora 20,00.

Pentru a ţine dietă seara,  atunci când este nevoie, important este să mâncăm ziua. Alimentaţia sănătoasă nu înseamnă excluderea unor grupe de alimente. Dar modul cum le combinăm şi cantitatea sunt reprezentative pentru dietă.

Specialistul spune că „ putem să mâncăm îngheţată,  orice fel de dulciuri, prăjitură,  amandine, papanaşi. Important este când şi cum le consumăm, pentru că este relevant şi ceea ce mai consumăm pe lângă ele. Dacă în ziua respectivă am avut la micul dejun omletă savuroasă cu şuncă şi brânză,  la prânz am avut pizza sau paste, iar seara ni se face poftă de îngheţată,  totul va însemna  prea multe calorii per zi. Dar, în schimb, avem un mic dejun cu fructe, la prânz o friptură cu legume, iară seara ni se face poftă de o îngheţată,  este un echilibru caloric şi care face bine pentru corp şi suflet” spune dr. Laura Ene, medic primar în specialitatea Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Aşadar,  liber la îngheţată chiar dacă suntem la dietă,  dar cu trucul oferit de specialist: cât şi ce alimente combinăm pe parcursul zilei pentru a nu încarcă metabolismul şi evident pentru a nu constata a doua zi, pe cântar că am depăşit măsura.

Urmăreşte integral ediţia Click Sănătate  De ce nu reuşesc să slăbesc, realizată şi moderată de Antoaneta Banu şi află de la   dr. Laura Ene, medic primar în specialitatea Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi alte trucuri importante pentru un stil de viaţă sănătos şi fără restricţii alimentare.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite