Istoria tufişului pubian. Care este legătura neaşteptată dintre stilurile de epilare inghinală şi sexualitatea feminină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mii de ani, atât bărbaţii, dar mai ales femeile şi-au personalizat „frizurile” inghinale. În baza acestui fapt s-au realizat numeroase studii, care au dezvăluit cum preferă cele mai multe dintre reprezentantele sexului frumos să îşi stilizeze părul pubian, dar şi care este legătura dintre stilurile adoptate de acestea în zona intimă şi sexualitate.

În reprezentările artistice greceşti, egiptene şi indiene din antichitate, care înfăţişează femei nud, acestea din urmă sunt fie epilate complet în zona inghinală, fie au părul pubian tuns.În arta renascentistă italiană femeile apar, de asemenea, epilate complet, în timp ce în arta nord-europeană realizată în aceeaşi perioadă tufişurile inghinale ale acestora sunt naturale. Deşi nu se ştie dacă artiştii vremii au reprodus realitatea sau au alterat-o de dragul artei, cercetătorii au emis o teorie potrivit căreia oamenii se epilau pentru a se feri de păduchii inghinali. Aceştia susţin că şi condiţia socială juca un rol important, curtezanele, femeile cu posibilităţi de a-şi stiliza părul pubian, fiind cel mai adesea modele pentru artişti.

Cu toate acestea, fotografii realizate în perioada 1840-1890 înfăţişează modele neepilate. Un sondaj realizat în 1968 pe un eşantion format din nudişti a scos la iveală că 40% din femei îşi păstrau părul pubian natural, în timp ce jumătate din intervievate îl tundeau, iar 10% îl înlăturau complet. 

Revistele destinate bărbaţilor au început să pozeze modele goale de la talie în jos abia după 1970, iar aproape toate apăreau cu părul pubian intact sau uşor tuns. Abia după 2000 acestea au început să apară epilate, deşi epilarea braziliană a căpătat popularitate începând cu anul 1987, conform „Psychology Today”.

În prezent, potrivit unui sondaj realizat de cercetătorii de la Universitatea Indiana din Statele Unite pe un eşantion de 2.451 de femei cu vârste cuprinse între 18 şi 68 de ani, femeile tinere preferă să renunţe la părul pubian, în timp ce vârstnicele aleg stilul natural. Un procent de 21% din femeile cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani aleg să se epileze complet, în timp ce 52% din femeile trecute de 50 de ani îşi păstrează tufişul pubian intact.

Printre cele mai populare metode de epilare se numără, în ordinea enumerată, rasul cu lama, epilarea cu ceară, epilarea prin electroliză şi cea cu laser.

Legătura dintre epilare şi sexualitate

Într-un studiu precedent, aceeaşi cercetători au folosit datele rezultate din primul studiu pentru a descoperi legătura dintre stilul preferat al părul pubian şi sexualitatea feminină. Noua cercetare a dezvăluit că femeile care îşi stilizează părul pubian şi cele care îl înlătură complet au un libidou crescut faţă de cele care îşi păstrează naturaleţea în zona intimă. În plus, acelaşi grup de femei sunt mai îndrăzneţe în dormitor, fiind gata să încerce şi practici sexuale mai controversate decât sexul normal cu penetrare vaginală, precum sexul oral şi masturbarea cu jucării sexuale.

Un alt detaliu reieşit din studiul americanilor este că părerile bărbaţilor faţă de epilarea inghinală a partenerelor de sex opus nu au influenţat alegerile acestora. În ciuda supoziţiilor feministe, conform cărora bărbaţii preferă femeile epilate pentru că acestea le amintesc de starurile porno, femeile participante la studiu au declarat că au ales singure dacă să îşi înlăture sau nu părul pubian.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite