Invenţia unei studente la inginerie din India: sutienul antiviol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Vocativ
FOTO Vocativ

O viitoare ingineră din India a găsit o soluţie inedită de a ajuta femeile să se apere de posibilii atacatori: un sutien antiviol.

Mohan, o studentă în vârstă de 22 de ani, împreună cu alţi doi colegi, este creatoarea sutienului anti-viol, care electrocutează şi arde agresorii. 

Echipamentul este prevăzut cu un senzor de presiune conectat la un circuit electric. Acesta generează şocuri de până la 3.800 de kilovolţi, suficient de puternice încât să „zdruncine” agresorul şi să-i producă arsuri.

„Nu va fi suficient cât să imobilizeze un potenţial violator, dar îţi poate oferi destul timp să te salvezi”, specifică Mohan.

De asemenea, odată ce senzorul de presiune este activat, GPS-ul cu care este echipat sutienul alertează poliţia şi pe părinţii victimei cu privire la locul în care se află aceasta.

image

Femeile care au încercat până acum sutienul spun că acesta se simte pe corp exact ca un sutien obişnuit. Creatoarea obiectului vestimentar „de protecţie” nu s-a hotărât încă dacă va începe să-l producă la scară largă sau care va fi preţul acestuia, dar a declarat că visul ei este să vadă femeile mergând libere, oriunde şi oricând.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite