Internetul creşte eficienţa angajaţilor

Internetul creşte eficienţa angajaţilor

Navigarea pe internet este o funcţie importantă de restaurare

Navigarea pe internet creşte productivitatea angajaţilor, deoarece ei se deconectează de la sarcinile pe care le au. După ce îşi iau o pauză de la îndatoriri şi o petrec în acest fel, ei revin mai relaxaţi decât cei care au vorbit la telefon sau au trimis un mesaj celor dragi, potrivit unui studiu citat de presa britanică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cercetarea a fost efectuată pe 96 de studenţi, care au fost împărţiţi în trei grupuri: unul care supraveghează anumite activităţi, unul care se odihneşte şi unul ­care navighează pe internet. După o perioadă li s-a dat un text şi li s-a cerut să sublinieze toate literele „e" pe care le observau, în 20 de minute.

Cercetătorii au descoperit că rezultatele oamenilor care navigaseră pe internet erau semnificativ mai bune decât cele ale persoanelor din celelalte două grupuri. În plus, la studenţii eficienţi s-a observat un nivel mai mic de epuizare mentală şi plictiseală şi mai multă dorinţă de implicare în activităţi.

„Navigarea pe internet este o funcţie importantă de restaurare. Oamenii aleg să acceseze ­siteuri care le fac plăcere, ceea ce este echivalent cu o ieşire la o cafea. Pauzele de această natură sunt plăcute pentru angajaţi şi îi revigorează", conchid autorii studiului, Don Chen şi Vivien Lim, de la Universitatea din Singapore.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările