Horoscop zilnic, 20 martie 2016. Balanţele au chef se se distreze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horoscop zilnic, 20 martie 2016. FOTO Arhiva
Horoscop zilnic, 20 martie 2016. FOTO Arhiva

Horoscop zilnic, 20 martie 2016. Taurii îşi fac deja planuri de vacanţă, iar nativii din Balanţă caută motive de distracţie. Peştii, la rândul lor, fac gesturi extravagante pentru persoana iubită chiar dacă bugetul nu prea le permite.

Horoscop zilnic, 20 martie 2016. Berbecii au parte de discuţii aprinse

Îţi doreşti să îţi cumperi toate lucrurile care îţi plac, fără a mai ţine cont de părerile partenerului de cuplu. Pentru moment, se amplifică un fel de interdicţie generalizată, însă te revolţi. Seara, discuţiile se aprind şi pe alte numeroase teme.

Taur

Îţi faci planuri de vacanţă şi visezi cu ochii deschişi, până te trezeşte din reverie o nativă plină de aplomb şi pretenţii, care îţi cere multe informaţii despre partenerul tău de cuplu. Iei atitudinea cea mai potrivită şi scapi imediat de stres.

Gemeni

O întâlnire cu o fostă prietenă sau rudă este de neevitat, dar asta nu înseamnă că îţi face şi foarte multă plăcere. Cel mai mult te irită însă veşnicele modificări de comportament din domeniul sentimental şi lipsa totală de răbdare a persoanei iubite.

Rac

E necesar să faci multă mişcare, dacă doreşti ca starea de sănătate să nu devină foarte fragilă. Te-ar ajuta şi dacă ai da dovadă de ambiţie şi ai renunţa la excesele de tot felul (dar mai ales alimentare). Seara, doreşti să pleci singur într-o vizită.

Leu

O indispoziţie de lungă durată se va dovedi astăzi mai serioasă decât credeai. Ai nevoie de mai multă odihnă şi de un tratament „antiviral” adecvat. Cooperezi cu noile tale rude destul de bine şi descoperi că în familie atmosfera poate fi şi tihnită.

Fecioară

Le demonstrezi tuturor celor din anturaj că ai rămas aceeaşi persoană pătimaşă, cu sentimente profunde şi foarte puternice, care te domină întru totul. Nu poţi fi obiectiv şi nici nu poţi scăpa de resentimente. Seara, doreşti să îţi pedepseşti rudele!

Horoscop zilnic, 20 martie 2016. Balanţele au chef se se distreze

Diplomaţia şi răbdarea dispar cu desăvârşire, aşa că este posibil să apară şi disensiuni de durată cu majoritatea celor din anturaj. Mai ales nativii tineri sunt deosebit de geloşi şi lipsiţi de simţul măsurii. Nativii maturi se „adâncesc” în petreceri.

Scorpion

Şansele sentimentale nu încetează să apară şi, din păcate, nu ai timp să le analizezi cu meticulozitate ori să faci o comparaţie între ele. Seara, ţi se propune şi o nouă petrecere cu persoane necunoscute, însă la care renunţi fără să stai pe gânduri.

Săgetător

Afli că ai fost din nou criticat de o persoană lipsită de experienţă, care îşi permite să îţi „desfiinţeze” activitatea casnică din ultima perioadă, fără a pricepe mai nimic din „inovaţiile” tale. Lipsa de amuzament este vizibilă în ce te priveşte.

Capricorn

Optimismul manifestat de tine nu este justificat, deoarece o parte din activitatea ta casnică a fost preluată de prietenii mai tineri. Îţi propui să fii mai îngăduitor, dar ajungi acasă lipsit de orice urmă de răbdare. Seara, singurătate şi melancolie.

Vărsător

Nu mai ai cum să îţi ocoleşti prietenii şi profiţi de ocazie ca să le satisfaci toate curiozităţile. Preferi să îţi faci autocritica, decât să fii ironizat fără milă, din pură simpatie. Seara, le povesteşti celor dragi cu plăcere ceea ce ai îndurat.

Horoscop zilnic, 20 martie 2016. Peştii risipesc banii

Nu mai ai răbdare şi pleci înainte de terminarea petrecerii organizate de tine, pentru a face cumpărături, ce includ şi achiziţii destul de costisitoare pentru persoana iubită. În ritmul asta, curând vei avea portofelul gol, iar facturile curg întruna.

Horoscop realizat de Tina Rizea.
 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite