„Nunţile sunt expresia stilului kitschos, ar trebui să ne rugăm de homosexuali să ni se alăture ca să mai tempereze situaţia”

Două cupluri de lesbiene povestesc despre greutatea unei relaţii în România, „Vanity Fair” a publicat un material care vorbeşte despre falsitatea nunţii şi explică de ce homosexualii ar face-o mai bine, iar Curtea Supremă din America a legalizat, practic, căsătoriile gay în toate statele.

Decizia Curţii a catalogat legea care interzicea mariajele gay, din 1976, drept „anticonstituţională, deoarece este o privare a accesului la libertate a persoanelor care este protejat de al Cincilea Amendament”. Cu toate acestea, Curtea Supremă nu a reuşit să reglementeze ca drept fundamental căsătoriile dintre persoanele homosexuale.

Cuplurile gay care şi-au legalizat parteneriatele şi cele care o vor face în viitor vor beneficia de aceleaşi drepturi rezultate dintr-un mariaj ca şi persoanele căsătorite tradiţional. Un punct-cheie al legii federale din 2008 - Defense of Marriage Act (DOMA) - nega persoanelor gay căsătorite drepturile oferite de o uniune legală. DOMA a fost declarat invalid astăzi de către Curtea Supremă americană.

Dezbaterea va continua, însă, la nivel european, unde căsătoria între persoane de acelaşi sex nu este legală decât în câteva ţări precum Franţa şi Olanda. Voci din toate industriile pledează intens pentru „libertatea individuală”, indiferent de opţiunile sale personale.

Anthony Gill, editor „Vanity Fair”, a publicat un editorial despre soluţia modernizării căsătoriei secolului 21: „legalizarea mariajelor gay”.

Pornind şi judecând situaţia de la nunta tradiţională, jurnalistul american demaschează toate aspectele forţate ale unui eveniment care, spune el, şi-a pierdut de mult semnificaţia originală.

"Nunta este momentul în care două persoane îşi unesc destinele şi, sub entuziasmul anticipării unui viitor comun, îşi fac diverse promisiuni. A devenit prototipul acestui eveniment care, pe lângă emoţiile inerente, urmează şi principii de etică şi stil ce nu mai corespund cu realitatea actuală", scrie autorul. În contextul în care mariajele heterosexuale sunt depăşite, Adrian Anthony Gill explică de ce căsătoriile homosexuale ar trebui reevaluate.

„Nunta este ca un film porno care îţi promite mai multe decât îţi oferă. Totuşi, spre deosebire de un film porno, la nuntă asistăm alături de bunicii şi copiii noştri“, spune Gill, care face referire la căsătoriile cuplurilor gay şi susţine că dacă încălcarea drepturilor omului nu este un argument suficient de puternic pentru legalizarea lor, atunci nerespectarea regulilor de conduită morală ar trebui să ne pună pe gânduri.

Ne punem zâmbetele pe faţă

Autorul compară ziua nunţii cu un spectacol de teatru în care fiecare actor îşi interpretează rolul după clişeele tradiţionale.

„Nunta este prilejul prin care cuplul se uneşte cu promisiuni solemne, cele mai profunde şi persistente din vieţile noastre“, remarcă jurnalistul care consideră că nunţile din ziua de azi sunt doar un şir de minciuni. „Sunt minciuni despre partener, despre viitorii copii şi despre faptul că mirele nu s-a culcat nu nicio domnişoară de onoare“, constată Gill cu umor.

Autorul aminteşte şi de conotaţiile vestimentare. „Rochiile de mireasă sunt un moment colectiv de orbire, o zonă moartă la nivel estetic. Avem creierele spălate să credem că o rochie de mireasă e magică, că are potenţialul de a transforma pe oricine într-o splendoare nemaivăzută, virgină şi dezirabilă, dar orice magie se destramă, funcţionează doar pentru o zi, iar într-un alt context rochia de mireasă te-ar face să arăţi ca un travestit“, apreciază Gill.

Prostituarea nunţii

Autorul reproşează şi pierderea semnificaţiilor iniţiale.

„Tortul trebuie să dispară. La origini, tortul nunţii nu era decât un biscuite care se rupea deasupra capului miresei ca analogie a ceea ce se întâmplă cu himenul. Dar asta este vulgar. Astăzi, cuplul fericit ţine în mână un cuţit falic pe care îl forţează împreună în glazura albă şi virginală, iar în America se murdăresc reciproc cu tortul pe faţă, ca o formă de prăjilingus“, atrage atenţia Gill. 

Mai mult, din punctul său de vedere, nunta şi-a pierdut din scopul prioritar (întemeierea unei familii) şi a dobândit treptat atât un caracter teatral, cât şi o semnificaţie consumeristă.

„Căsnicia e o instituţie temporară, oficializată de stat, supravegheată de angajaţi şi uneori sancţionată de Biserică“, analizează jurnalistul. „Mă îndoiesc că lui Dumnezeu îi pasă dacă tu cheltuieşti 27.000 de dolari (costurile medii pentru o nuntă americană – n. r.) sau porţi o rochie albă pentru a-i atrage atenţia. Călugării cu siguranţă nu recomandă asta“, notează autorul.

Nunta la români costă în medie 30.000 de lei, iar potrivit recensământului din 2011, în ultimii ani rata maritală a scăzut, iar vârsta căsătoriei a crescut. Amânarea căsătoriei se datorează în principal problemelor financiare şi a valorilor familiale care s-au transformat, însă aceste schimbări nu au fost suficient de puternice pentru a valida şi căsătoriile gay.

În contextul în care mariajul heterosexual şi-a pierdut semnificaţiile originare, Gill consideră că acest pamflet ar trebui reevaluat. „Niciun aspect din viaţa secolului 21 nu e mai împopoţonat ca nunta, care are nevoie urgentă de o reinventare. Nunţile sunt expresia stilului kitschos, cu taţi dansând, ruj şi hipoglicemie, iar noi, heterosexualii, ar trebui să ne rugăm de homosexuali să ni se alăture în cea mai importantă zi din viaţa noastră ca să mai tempereze situaţia“, propune Gill.

„Căsuţa noastră“, la periferia societăţii

În România căsătoriile între persoanele de acelaşi sex rămân o utopie atât din cauza religiei, cât şi a stigmatului asociat cu această orientare sexuală. „Sunt foarte puţine premisele pentru supravieţuirea pe termen lung a unui cuplu gay în Romania“, spune Tudor Kovacz, activist în comunitatea LGBT (Lesbiene-Gay-Bisexual-Transsexual). „În primul rând, lipsesc factorii externi care favorizează convieţuirea a două persoane de acelaşi sex şi aici mă refer la cadrul legal adecvat, contractul civil dintre parteneri, dar şi suportul familiei şi al prietenilor“, subliniază Kovacz.

Dacă discriminarea este principala problemă care împiedică legalizarea căsătoriilor homosexuale, teama de opresiune publică şi excludere este motivul pentru care multe cupluri gay se ascund sub umbrela anonimatului.

Cazul Ioanei şi al Elenei

„La noi în ţară cuplurile gay sunt văzute foarte rău, iar din cauza oamenilor cu o mentalitate şi o conceptie învechită, căsătoria între noi este un tabu“, spune Ioana (27 de ani). Deşi are o relaţie de un an şi jumătate cu partenera sa, cele două se feresc de privirile celorlalţi.

,,Familia nu ne înţelege cum ne-am dori, dar sunt nevoiţi să accepte, iar unora dintre cunoştinţe nu le putem mărturisi adevărul deoarece ar privi cu alţi ochi relaţia noastră“, mărturiseşte Elena (34 de ani), care crede că legile sunt restrictive şi din cauza Bisericii.

„Legislaţia de la noi din ţară este stupidă şi învechită, iar pentru oameni nu contează calităţile sau gândirea, ci doar faptul că este o relaţie în afara religiei“, explică ea. 

De aceeaşi părere este şi Gill. „Există o preconcepţie potrivit căreia căsătoria este creştină şi nu există decât o singură formă de mariaj“, analizează jurnalistul care explică de ce Biserica nu este un motiv suficient de puternic pentru a interzice căsătoriile gay. Pentru încurajarea mariajelor homosexuale, autorul aminteşte de cazurile de poligamie şi poliandrie şi de exemplele istorice în care căsătoria nu a ţinut cont de reguli de vârstă sau de numărul partenerilor.  

O iubire în umbră

Adela şi Alina se confruntă cu o problemă şi mai complicată. Cele două au o relaţie de câţiva ani, lucrează în aceeaşi instituţie şi sunt prietene foarte bune în ochii apropiaţilor. Adela este, în acelaşi timp, căsătorită cu un bărbat. „Viaţa dublă! Sună senzaţional, nu? Am momente în care situaţia mă copleşeşte. Nu de puţine ori era să fiu prinsă şi am simţit că mă scurt-circuitez“, mărturiseşte Adela (30 de ani).

„Soţul meu a bănuit ceva într-o perioadă şi nu e uşor să ascund, cu atât mai mult cu cât Alina este destul de tânără şi mult prea deschisă ca să îşi poată ascunde aşa bine sentimentele“, se teme Adela.

La 24 de ani, Alina crede că unul dintre motivele pentru care identitatea ei sexuală este condamnată porneşte de la educaţia predată la şcoală. „În România, educaţia nu susţine drepturi precum diversitatea şi libertatea de exprimare, iar mentalitatea oamenilor şi ura faţă de persoanele LGBT ne afectează relaţia“, spune ea. „Nu putem spera la drepturi egale şi legislaţii corecte atâta timp cât trăim într-o ţară în care nu suntem educaţi corespunzător“, subliniază Alina. 

Drept urmare, stigmatul îi constrânge să-şi ascundă relaţia de văzul lumii. „Am cunoscut doi bărbaţi gay ce formau un cuplu şi locuiau împreună, dar ca să nu-i suspecteze vecinii şi să îi raporteze proprietarului de apartament în care locuiau cu chirie, de fiecare dată când se întorceau împreună acasă, intrau pe rând în apartament. Unul aştepta în faţa blocului până urca celălalt“, îşi aminteşte Kovacz.

Această atitudine se resimte şi la ocaziile sociale ce au un cod riguros de practici şi comportamente. „La un eveniment unde colegii de serviciu vin cu partenerele sau partenerii lor, o persoana gay va alege cel mai probabil să-şi lase iubitul acasă şi să meargă singur. Sau mai mult, va lua o prietenă cu el pe care o va prezenta drept partenera lui“, spune reprezentantul el.

Reacţia celor din jur ameninţă cu excluderea socială şi sădeşte frica în mintea celor care vor să-şi asume identitatea sexuală. „Mi-e teamă de discriminările inutile din partea străinilor şi de respingerea din partea prietenilor. În cel mai rău caz, ar trebui să îmi schimb locul de muncă şi reşedinţa şi, sincer, nu sunt dispusă să fac un asemenea sacrificiu“, mărturiseşte Adela care e constrânsă să rămână căsătorită şi din cauza banilor. „Îmi e greu administrativ. Avem un credit împreună şi un apartament cumpărat pe care nu îl putem vinde mai devreme de 3 ani“, şi-a evaluat ea opţiunile.

Nu negociem în termeni de egalitate

Totuşi, care ar fi soluţiile pentru schimbarea opiniei publice privind cuplurile gay, dar şi legalizarea căsătoriilor de acest fel?

„Nu cred în eficacitatea mitingurilor sau a acţiunilor de gen pentru a schimba ceva. O să vină un moment în care o personalitate publică îşi va mărturisi orientarea sexuală gay şi abia atunci oamenii vor vedea lucrurile altfel pentru că le va fi mai uşor să empatizeze când asociază homosexualitatea cu o figură cunoscută“, anticipează Adela.

Însă situaţia nu este atât de simplă precum pare. „Nu pot să-mi imaginez cum se vor legaliza căsătoriile gay în România. Vot popular, cum tocmai s-a întâmplat cu succes în patru state americane? Mă îndoiesc foarte tare“, spune Kovacz.

„Suntem servili faţă de Biserica Ortodoxă care este responsabilă, în mare măsură, pentru atitudinea românului care blamează comuniunile între persoanele de acelaşi sex. Nu vorbesc doar despre sentimentele religioase ale fiecărui om de rând, ci şi de implicarea proactiva a Bisericii într-o campanie ce luptă împotriva căsătoriilor gay“, apreciază Kovacz.

„Un drept egal de a te căsători în faţa legii n-ar trebui să ţină cont de culoare şi de gen“, spune Gill. Jurnalistul este de părere că egalitatea este un concept dihotomic: există sau nu există. „Nu poţi fi puţin mai egal, egalitatea este o problemă de tipul totul sau nimic. Lipsa heterosexualităţii nu poate descalifica un drept civil, după cum lipsa părului nu influenţează înţelegerea regulilor de baschet“, conchide Gill.