Hikikomori – generaţia pierdută a Japoniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 În urmă cu patru ani, Tadashi s-a închis în camera lui pe care n-a părăsit-o nici în ziua de astăzi
În urmă cu patru ani, Tadashi s-a închis în camera lui pe care n-a părăsit-o nici în ziua de astăzi

Fenomenul hikikomori se manifestă prin izolare autoimpusă şi afectează peste un milion de adolescenţi japonezi.

Numit şi „milionul pierdut al Japoniei", fenomenul hikikomori capătă proporţii îngrijorătoare pentru autorităţile nipone, scrie odditycentral.com. Victimele sunt în proporţie de 80% băieţi adolescenţi care refuză să mai iasă din casă timp de mai mulţi ani şi întrerup orice interacţiune cu exteriorul. De asemenea, nu se duc la şcoală şi îşi petrec timpul în locuinţa părinţilor, dormind ziua şi navigând pe internet sau uitându-se la televizor noaptea.

Victimele fenomenului hikikomori nu comunică personal cu nimeni, nici măcar cu membrii familiei, mesageria instantă fiind singurul mod în care pot fi contactate. Însă, chiar dacă cineva din exterior a reuşit să ia legătura cu aceşti adolescenţi, ei nu răspund decât celor asemănători lor.

O problemă socială

De cele mai multe ori, declanşarea fenomenului hikikomori este o consecinţă a unui episod de hărţuire sau agresiune. Odditycentral.com relatează povestea unui adolescent de 17 ani care n-a mai ieşit din casă de trei ani. „Băiatul a fost bătut la şcoală de mai mulţi colegi. Apoi a început să primească scrisori de ameninţare, încărcate de ură. Într-o zi, adolescentul s-a întors mai devreme de la şcoală şi s-a închis în bucătărie.

Se întâmpla în 2009, iar el este încă acolo, refuzând să iasă sau să lase pe cineva să intre", se arată pe site.  Deşi simptomele hikikomori se aseamănă cu cele ale schizofreniei sau agorafobiei, nu există nicio legătură dovedită medical. De fapt, tot mai mulţi experţi sunt de părere că problema nu este una psihică, ci mai degrabă una socială. Cultura japoneză nu priveşte singurătatea ca pe ceva ieşit din comun sau nenatural. Tocmai această atitudine specific japonezilor ar fi cauza reacţiilor timide ale membrilor familiei atunci când alături de ei apare un hikikomori.

Amploarea fenomenului

Hikikomori este o problemă din ce în ce mai prezentă în societatea japoneză. În 2010, guvernul nipon estima la 700.000 numărul adolescenţilor afectaţi.
La sfârşitul anului trecut, potrivit unei agenţii nonguvernamentale, numărul acestora ajunsese  la 1,55 milioane.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite