Guerlain sau mirosul tradiţiei în familie

Guerlain sau mirosul tradiţiei în familie

Guerlain

Brandul francez are o poveste demnă de invidiat: patru generaţii au construit şi au transformat Guerlain în liderul pieţei de parfumuri şi de cosmetice din toată lumea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din tată-n fiu, compania producătoare de parfumuri şi cosmetice Guerlain a devenit unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa dedicată frumuseţii.

În 1828, Pierre-François Pascal Guerlain şi-a deschis o mică parfumerie în Paris. Era un parfumier celebru al vremii, fiind cel care se ocupa personal de aromele preferate ale celor bogaţi şi faimoşi, precum Napoleon al III-lea şi regina Victoria.

Cu ajutorul celor doi fii ai săi, Aimé şi Gabriel, Pierre-François crea şi producea parfumurile care aveau să devină, în scurt timp, una dintre amprentele olfactive ale Parisului.

Prima generaţie

În 1840, familia a deschis magazinul principal din inima capitalei Franţei, marcând intrarea în lumea modei pariziene. Dar lovitura care a ridicat Guerlain la nivel de jucător internaţional a fost crearea parfumului Eau de Cologne Impériale pentru Napoleon al III-lea şi soţia sa, împărăteasa Eugénie.

A devenit parfumierul oficial al Majestăţii Sale, dar şi al altor figuri regale precum regina Isabela a II-a a Spaniei. Parfumul există şi astăzi în gama largă de arome a brandului, fiind printre cel mai bine vândute.

„Nu compromite niciodată calitatea produselor tale, ai grijă de ele să fie bune. În rest, rămâi la ideile simple, dar aplică-le scrupulos", era filosofia de lucru a lui Pierre-François.

A doua generaţie

După moartea fondatorului, în 1864, casa de parfumuri a rămas în grija celor doi băieţi ai săi. Aimé a devenit parfumierul principal, în timp ce Gabriel a preluat sarcina dezvoltării şi expansiunii brandului.

Odată cu această mişcare, s-a născut tradiţia ca parfumierul principal să fie unul dintre moştenitorii familiei Guerlain. În anii care au urmat au luat naştere esenţele celebre Fleur d'Italie (1884), Rococo (1887) şi Eau de Cologne du Coq (1894).

Cu toate acestea, sunt numeroşi specialişti care consideră că invenţia lui Aimé din 1889, Jicky, de altfel prima esenţă care a căpătat numele de parfum şi prima la care s-au folosit ingrediente sintetice alături de extractele naturale, a fost cea mai bună compoziţie a sa.

Jacques Guerlain şi Pierre Guerlain fac parte din cea de-a treia generaţie care a preluat controlul companiei. Jacques, nepotul lui Aimé, a devenit cel de-al treilea parfumier, fiind autorul unora dintre cele mai cunoscute arome Guerlain, comercializate şi astăzi. Mouchoir de Monsieur (1904), Après L'Ondée (1906), L'Heure Bleue (1912), Mitsouko (1919), Vol de Nuit (1933) şi parfumul-semnătură al brandului, Shalimar (1925), sunt doar câteva dintre creaţiile acestuia.

A patra generaţie şi sfârşitul

A patra generaţie a fost reprezentată cu succes de către Jean-Paul Guerlain, care a regenerat portofoliul casei de parfumuri cu aromele bărbăteşti Vétiver (1959) şi Habit Rouge (1965). Când acesta s-a retras în 2002, nimeni din familia Guerlain nu a luat locul parfumierului, fiind finalul unei tradiţii de peste 150 de ani.

Modelul Natalia Vodianova este imaginea brandului

De altfel, în timpul conducerii lui Jean-Paul, în 1994, casa de parfumuri a fost vândută trustului Moët Hennessy Louis Vuitton (LVMH). Cumpărarea casei de parfumuri de către un trust internaţional a fost interpretată ca un pas înainte înspre ieftinirea şi comercializarea intensă a moştenirii Guerlain.

Lansarea primului parfum după achiziţionarea casei a dezamăgit clienţii fideli. Parfumul Champs-Elysées era creaţia unuia dintre parfumierii nou-veniţi ai trustului, în timp ce aroma propusă de Jean-Paul Guerlain a fost refuzată de către conducerea LVMH.

Moştenitorul familiei Guerlain a rămas în companie până în 2002, iar după pensionarea sa, a acceptat poziţia de consultant.  În cei 184 de ani de existenţă, sub numele Guerlain au fost lansate 325 de parfumuri, dar acest brand nu înseamnă doar parfumuri.

Compania care a făcut istorie cu note de iasomie şi vanilie a produs, încă de la bun început, cosmetice care au revoluţionat industria produselor de înfrumuseţare. Încă de pe vremea fondatorului Pierre-François erau realizate tot soiul de loţiuni de corp, inclusiv un balsam de buze care este produs şi astăzi, Baume de la Ferté.

Toată gama de machiaj de la Guerlain oferă sentimentul unui tratament de cinci stele în ceea ce priveşte calitatea, dar şi designul produselor.

Compania, al cărei profit s-a ridicat la peste 400 de milioane de euro în 2010, rămâne atât una dintre cele mai vechi din industrie, cât şi liderul pieţei internţionale pe segmentul său.

"Nu compromite niciodată calitatea produselor tale, ai grijă de ele să fie bune. În rest, rămâi la ideile simple, dar aplică-le scrupulos."

Pierre-François Pascal Guerlain fondatorul Guerlain

În căutarea parfumului perfect

„Frumuseţea unui parfum nu stă în numărul ingredientelor folosite, ci în importanţa şi armonia amestecului", spunea Jean-Paul Guerlain în cadrul unui interviu. A vrut să predea literatura, dar viaţa a avut alte planuri cu el.

Jean-Paul Guerlain, ultimul parfumier al familiei

Iniţiat de către bunicul său Jacques Guerlain în tainele parfumurilor, tânărul de 17 ani a descoperit imensul dicţionar olfactiv al naturii şi nu s-a mai putut desprinde. A memorat peste 3.000 de mirosuri până la 20 de ani, iar la scurt timp a început să creeze parfumuri care au devenit celebre în toată lumea.

Este „gardianul" cărţii cu formule a familiei, care este păstrată într-un seif, în laboratorul său, fiind posesorul tuturor reţetelor parfumurilor Guerlain. Adeptul descoperirilor pe cont propriu, Jean-Paul a călătorit în toate colţurile pământului în căutarea celor mai exotice şi ascunse arome.

„Marco Polo al uleiurilor esenţiale" este porecla căpătată în industria parfumurilor de-a lungul carierei sale. Potrivit lui, un parfumier „trebuie să plece în căutarea parfumului". La cei 75 de ani ai săi rămâne consultantul de bază, chiar şi după pensionare, al casei Guerlain.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: