Goana după cadouri de Moş Nicolae. Cum aleargă românii pe ultima sută de metri după dulciuri şi nuiele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În era consumerismului, sărbătorile nu mai sunt de mult doar momente calde în care stăm cu oamenii apropiaţi şi ascultăm colinde. Dacă pe vremuri Moş Nicolae însemna mai mult o sărbătoare simbolică, astăzi supermarketurile se aglomerează, la început de decembrie, până la refuz. adevarul.ro vă propune o scurtă plimbare alături de părinţii plecaţi în goana după cadouri, prin magazinele din toată ţara.

Bucureştenii au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru Moş Nicolae, iar în magazine mişună oameni de toate vârstele care au coşurile încărcate cu produse. Cum era de aşteptat, cele mai aglomerate raioane sunt cele cu jucării şi cele cu dulciuri.

În această seară, micuţii din toată ţara îşi lustruiesc ghetuţele şi le aşează la geam sau la uşă pentru ca Moşul să le umple cu daruri. Părinţii au luat cu asalt magazinele din întreaga Capitală în goana după dulciuri şi jucării de tot felul, în timp ce copiii îşi aleg cu grijă cuvintele pe care le scriu pentru Moş Nicolae.

VASLUI

Vasluienii au început goana după cumpărăturile de Moş Nicolae

Vasluienii, mai ales doamnele, au luat cu asalt magazinele pe ultima sută de metri înainte de Moş Nicolae. La Supermarketul Aurocor, spre exemplu, rafturile cu dulciuri au început să se golească încă de la primele ore ale dimineţii.

BRAŞOV

A început goana după cadouri. Moş Nicolae aduce vânzări mai mari comercianţilor din Braşov

Deşi este doar începutul lunii decembrie, goana după cadouri a început. Braşovenii spun că de Moş Nicolae fac cumpărături mai puţine pentru ca Moş Crăciun să fie mai bogat.

PLOIEŞTI

Pregătiri pentru seara de Moş Nicolae la Ploieşti. „Ajutoarele“ Moşului au umplut magazinele în căutarea celor mai frumoase jucării

Căţei şi urşi din pluş, maşini sofisticate, păpuşi vorbăreţe, dulciuri şi hăinuţe dispar de pe rafturile magazinelor şi supermarketurilor din Ploieşti. „Ajutoarele“ Moşului sunt pe ultima sută de metri cu cumpărăturile pentru cei mai cuminţi copii

CĂLĂRAŞI

Marfă multă, clienţi deloc. Vânzări slabe la cadourile de Moş Nicolae

Ofertă bogată de cadouri pentru sărbători, dar clienţi, ioc! La magazinele din Călăraşi, vânzările nu i-au mulţumit pe comercianţi. Dacă în alţi ani, oamenii se îngrămădeau să cumpere daruri, în aceste zile vânzările abia au fost pe linia de plutire.

SLOBOZIA

La Slobozia au început pregătirile pentru Moş Nicoale. Gaget-urile sunt cadourile preferate de copii

Vânzările record ale magazinelor de jucării din Slobozia, în perioada sărbătorilor de iarnă, sunt  deja istorie. Comercianţii susţin că micuţii din oraş nu mai vor maşinuţe teleghidate sau roboţei. Tabletele sau telefoanele inteligente sunt acum preferate de copii. Magazinele de profil vin cu oferte ca să-i atragă pe părinţii copiilor cu pretenţii.

SLATINA

Goana după cadouri: slătinenii au luat cu asalt magazinele de Sf. Nicolae

Pe ultima sută de metri, slătinenii s-au îmghesuit, joi – 5 decembrie, în magazine pentru a cumpăra cadouri de Sf. Nicolae. Cele mai căutate obiecte au fost jucăriile, ştiut fiind că Sf. Nicolae aduce în primul rând astfel de produse celor mici care au fost cuminţi în cursul acestui an. În funcţie de bugetul avut la dispoziţie, slătinenii au încercat să găsească cel mai potrivit cadou.

SIBIU

A început goana după cadourile de Moş Nicolae

Comercianţii sibieni spun că vânzările sunt destul de slabe deocamdată, iar părinţii şi bunicii spun că moşul va aşeza anul acesta în ghetuţele celor mici şi hăinuţe, dar şi jucării.

BUZĂU

Moş Nicolae s-a aprovizionat cu jucării inteligente pentru copiii cuminţi din Buzău

Fel de fel de jucării inteligente se vor găsi anul acesta în tolba cu cadouri a lui Moş Nicolae, care la noapte va trece prin toate casele. Pe lângă OZN-urile cu senzori sau maşinuţele ghidate prin laser, moşul va lăsa în ghetuţele copiilor cuminţi şi obişnuitele păpuşi pentru fetiţe, ori maşinuţele şi trenuleţele pentru băieţei.

TURNU-SEVERIN

Magazinele din Severin îşi întâmpină clienţii cu reduceri şi tot felul de surprize

Magazinele din Drobeta Turnu Severin îşi aşteaptă cumpărătorii care vor să-l întâmpine pe Moş Nicolae cu o gamă largă de produse. Primii clienţii au început deja să apară, însă marea majoritate a severinenilor obişnuiesc să vină la cumpărături după ora 16,00.

CRAIOVA

Idei pentru Moş Nicolae. Nuielele au fost date uitării. Ce cadouri vor găsi copiii în ghete

Moş Nicolae trebuie să fie acesta un contabil fără cusur, ca să-şi calculeze perfect bugetul pentru cadouri. Copiii din ziua de astăzi sunt exigenţi, iar pentru a-i mulţumi este nevoie de magie.

ARAD

Goana după cadouri de Moş Nicolae: Ciocolata şi nuieluşele au fost cele mai vândute produse

Arădenii au început încă din dimineaţa zilei de 5 decembrie să colinde magazinele şi tarabele care au cadouri specifice sărbătorii de Moş Nicolae.

TIMIŞOARA

Febra cumpărăturilor de sărbători a început la Timişoara odată cu Moş Nicolae

Chiar dacă este o zi de lucru, timişorenii au început deja să ia cu asalt marile centre comerciale, dar nu numai, pentru a le cumpăra celor dragi cadouri de sărbători. Joi, bineînţeles, la mare căutare au fost beţele decorate de Moş Nicolae.

IAŞI

Locurile în care ieşenii caută cadouri pentru Moş Nicolae

Mall-urile din oraş sau magazinele cu cadouri au fost luate cu asalt astăzi de ieşenii care cumpără cadouri pentru diseară, când este aşteptat Moş Nicolae.

FOCŞANI

Moş Nicolae, căutat prin centrele comerciale din Focşani

În preziua venirii lui Moş Nicolae, vrâncenii au intrat în febra cumpărăturilor şi au luat la pas magazinele pentru a găsi cele mai potrivite cadouri pentru persoanele dragi.

CONSTANŢA

Ultimele cumpărături de Moş Nicolae. Forfotă la magazine pentru căutarea cadoului potrivit

La Constanţa, agitaţia a dominat toată ziua. Părinţii au dat fuga să cotrobăie prin magazine după cadouri. Surprizele sunt simbolice, pentru că Moş Nicolae este doar vestitorul lui Moş Crăciun, cel care vine încărcat de daruri cât pentru tot anul.

La acest articol au contribuit: Cristina Răduţă, Ionuţ Balaban, Simona Suciu, Dana Mihai, Ionela Stănilă, Mădălin Sofronie, Mugurel Manea, Ramona Găină, Iulian Bunilă, Corina Macavei, Andreea Mitrache, Untaru Claudia, Vali Silaghi, Ionuţ Benea, Borcea Ştefan, Sînziana Ionescu

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite