Gina Butiuc, despre meseria de creator de modă: 99% efort, 1% inspiraţie!

Gina Butiuc | CROWDED

„CROWDED e despre mine. E despre tine. E despre emoţii. Intense. E despre autocunoaştere şi descoperirea sinelui pe drumul aglomerat spre împlinirea visului” îşi prezenta creatoarea de modă, Gina Butiuc, cea mai recentă colecţie. Această descriere pare să reprezinte însă şi bucăţi de puzzle din activitatea profesională a designer-ului vestimentar. Vă invit să o cunoaşteţi pe Gina Butiuc, dar şi reţeta de succes a unui creator de modă.

Doina Levintza spunea într-un interviu că „acul şi aţa reprezintă începutul şi sfârşitul în viaţa unui creator de modă”, că fără ele nu există modă şi dacă „ştii doar să desenezi nu înseamna că ştii să faci modă”. Care este raportul de „forţă” între inspiraţie-artă şi meşteşug-muncă la un creator de modă?

Gina Butiuc: Sunt perfect de acord. Cred că raportul e cel despre care vorbesc toţi cei care au realizat ceva în viaţa lor: 99% efort, 1% inspiraţie, în orice caz, undeva pe acolo. Foarte mulţi oameni au „idei”, unii chiar sunt capabili să schiţeze ceva în raport cu acele idei. Cu ceva noroc, ar putea fi buni desenatori. Dar simplul fapt că ai desenat frumos un costum sau o rochie, nu face din tine un creator de modă. În primul rând, trebuie să „vezi” cum poţi da viaţă ideii din mintea ta. Cum croieşti, care sunt detaliile tehnice prin care vei materializa gândul tău. Care sunt mijloacele prin care vei face asta. Şi, mai mult, cum va coabita ideea ta, odată transpusa în concret, cu corpul uman. Dacă reuşeşti să îmbini toate astea, ai şanse să fi creat ceva. Mai rămâne să şi placa ceea ce ai creat, mesajul tău să fie corect receptat de către public. 

E enorm de multă muncă. Muncă grea, complexă, pe care trebuie să o iubeşti tare mult ca să o poţi face. Cred că nu te poţi numi creator de modă dacă nu cunoşti în detaliu toate etapele realizării oricărui produs. Din toate timpurile, marii creatori de modă s-au format ca şi couturieri, mulţi dintre ei au provenit din familii cu tradiţie în meşteşugul croitoriei. Iar implicarea designer-ului în elaborarea colecţiilor este o condiţie în obţinerea clasificării de haute-couture. În România, dupa cum ştiţi, nu avem creatori de haute-couture.

Croitorul Charles Frederick Worth a fost primul creator de modă şi părintele creaţiilor haute couture, supranumit Le Pere de Haute Couture. Acesta a folosit, încă de la început, materiale de calitate foarte bună. Cât de mult contează materialul în această industrie?  Ce materiale preferi şi de ce?

Gina Butiuc: Prefer materialele naturale, în orice situaţie. Nu poţi să realizezi un produs finit de înaltă calitate din ţesături de calitate inferioară.

Pe de altă parte, materialul are viaţa lui proprie, din el vine deseori inspiraţia, îţi „vorbeşte” – dacă ştii să-l asculţi. E o relaţie subtilă între creator – de orice natură ar fi el – şi materia sa primă. Cel care creează e conectat la lume într-un mod ce depaşeşte senzaţiile şi percepţiile ordinare. Primul său contact e cel cu propriile emoţii şi senzaţii. Materialul cu care lucrează trebuie să facă parte din lumea lui, din universul său intim.

De cele mai multe ori, dincolo de necesităţile impuse de munca zilnică, aleg ţesăturile care mă atrag la momentul respectiv, care exprimă ceva special pentru mine. Se creează astfel o conexiune. Când vine timpul lui, fiecare îşi găseşte întrebuinţarea. Uneori, când descopăr un depozit nou, retrăiesc sentimentul copilului aflat în magazinul de dulciuri... :)

În mod tradiţional, se consideră că femeia este cea care funcţionează ca motor al schimbării în lumea modei, dar de fapt, de-a lungul istoriei, bărbaţii au demonstrat un interes cel puţin la fel de activ pentru modul în care se îmbrăcau.  În România, hainele pentru bărbaţi, sunt, în general, creaţiile unor... bărbaţi. Cum reuşeşte să reziste o femeie în această castă patriarhală?

Gina Butiuc: În România avem puţini creatori de modă pentru bărbaţi. Însă, la nivel mondial, fără a avea pretenţia că spun lucruri foarte exacte, cei care sunt cu adevărat motorul schimbării în lumea modei sunt bărbaţi - atâta timp cât creatorii de modă sunt în procent mare barbaţi, indiferent cui se adresează prin creaţiile lor. Probabil că moda este considerată un teren destinat cu prioritate femeilor, fiindcă acestea cumpăraă mai mult, cantitativ. Pot spune însă că moda este un teritoriu  puternic efeminat, prin prisma atitudinii şi a unui anumit tip de discurs, caracteristic inclusiv bărbăţilor ce activează în acest domeniu.

Dificultatea în a te impune şi a rezista în lumea modei în România nu vine din faptul că prin creaţiile mele mă adresez şi publicului masculin. Dificultatea a venit din ideile preconcepute după care, dacă esti femeie, faci modă şi nu eşti chiar urâtă, sigur nu e mare lucru de capul tău. Dupa 13 ani, înca sunt situaţii în care  simt un zâmbet condescendent pe chipul interlocutorilor din anumite medii, atunci când aud că sunt designer vestimentar. La noi, moda este considerată o activitate frivolă.

În realitate, este unul din business-urile fantastic de complicate şi dificil de susţinut: presupune o investiţie iniţială consistentă, răbdare, efort şi rezistenţă pentru construcţia clientelei, perseverenţă, consecventţă şi coerentţă în transmiterea mesajului despre tine şi despre creaţiile tale. Si, nu în ultimul rând, să ai ceva special de transmis, plus o uimitoare capacitate de a te reformula păstrându-ţi, în acelasi timp, identitatea şi autenticitatea. În perioada interbelică, costumul era o îmbrăcăminte zilnică pentru orăşeni. Spre sfârşitul anilor `60, costumul a fost scos treptat din costumaţia zilnică atât în rândul bărbaţiilor, cât şi al femeilor. Astăzi, se poartă costum la locurile de muncă, unde este necesar un cod vestimentar. Cât de mult teren a pierdut costumul clasic în faţa hainelor casual? Este costumul, astăzi, doar apanajul unor elite forţate de locul de muncă, cum ar fi angajaţii din marile corporaţii?

Gina Butiuc: Dacă privim ceva mai mult în urmă, mult mai departe de anii ’60, putem observa o evoluţie inversă a costumului, – şi folosesc aici termenul „costum” în sens de veşmânt. Şi să înţelegem bine: când spun evoluţie inversă nu spun involuţie. Dacă în epoci vechi costumul opulent era apanajul claselor privilegiate, spre contemporaneitate observăm că simplitatea vestimentară devine un indicator al unui status social ridicat. Detalii subtile fac acum trimitere spre apartenenţă la o anumită clasă sau grup social ori transmite un mesaj despre purtător. Vestimentaţia are o importantă funcţie de comunicare, dincolo de cea de protecţie, estetică sau de identificare.

Despre costumul clasic nu aş spune că a pierdut teren. Se reformulează şi recâştigă teren  dată cu creşterea nivelului de educaţie vestimentară a publicului. E extrem de plăcut să vezi un bărbat purtând cu nonşalanţă costum  - sau sacou – după cum e absolut revigorant să vezi femei care poartă taior ca nişte femei,  nu ca nişte soldati. E vorba de educaţie – dar şi de redefinirea masculinităţii ori a feminităţii şi reaşezarea lor în matrici corecte.

Modă vestimentară se diferenţează una de alta prin: siluetă (linie), stil, temă şi culori. În decursul timpului, silueta umană a suferit mai multe modificări, determinate de modul de viaţă, de climă şi de geografie. Pentru cine crezi că trebuie realizată moda? Pentru bărbaţi „slim”, manechini sau indiferent de siluetă, pentru marea masă a oamenilor?

Gina Butiuc: Moda e pentru oameni; dacă uiţi acest lucru, ai uitat însăşi esenţa cuvântului “creator”. Moda e despre senzaţii, emoţii, frustrări, complexe, putere, demonstraţii, comunicare, încredere, relaţionare. Dacă iei fiecare cuvânt de mai sus, vei vedea că nici unul nu există în sine, există doar ataşat la natura umană. Moda e despre şi pentru oameni, nu trebuie să uităm asta nici măcar un moment.

Ţin extrem de mult să fac distincţia, de câte ori am ocazia, între modă şi stil.  Moda reprezintă schimbările frecvente ce apar în comportament, artă, ambient, în funcţie de variaţiile şi evoluţia gustului. În sens restrâns, moda se referă la variaţiile costumului, la redefinirea imaginii raportată la un anumit moment şi anumite tendinţe. Pe de altă parte, stilul este definit de trăsături native îmbinate cu ceea ce asimilăm prin educaţie şi interacţiunea cu mediul.

Stilul nu se referă exclusiv la vestimentaţie. A avea stil este un concept ce acoperă sfera largă a modului de viaţă, începând cu imaginea persoanei - cu tot ceea ce implică aceasta – continuând cu atitudinea, modul de alimentaţie, spaţiul de locuit şi de muncă, petrecerea timpului liber, grupul de prieteni, maniera de relaţionare cu ceilalţi…

Cu stilul te naşti, îl ai în sânge, ştii să faci asocieri, să selctezi, să dozezi proporţiile din instinct. Sunt oameni pe care-i observi în mulţime, au ceva al lor special şi unic ce transcede curente, tendinţe sau o anumită modă. E casta stilaţilor, cei care, de obicei, nu poartă ceva frapant, însa totul e în armonie şi, în primul rând, totul e în armonie cu ceea ce ei inşişi sunt.

Dacă, însă, nu ai norocul de a avea stilul în sânge, poţi învaţa coordonate de bază, poţi apela la specialişti, astfel încât să ai un punct de plecare sănătos, să-ţi însuşeşti elementele de bază ca ulterior să te desfăşori în nişte limite safe.

În România se spune că pentru a fi un creator de modă renumit, trebuie să urmezi  cursuri de specialitate, că excelenţa este scumpă, iar educaţia în domeniu, o investiţie necesară, care ulterior generează şi profit. Cât de mult contează şcoala de specialitate în formarea creatorului de modă?

Gina Butiuc: Îţi voi spune cât de mult a contat pentru mine educaţia. Şi după aceea îţi voi spune o poveste. De fapt, răspunsul meu e ca o poveste.

Provin dintr-o familie în care Pink Floyd a fost „religie”. Am crescut cu aceasta „religie”. Tata a fost ofiţer de carieră, absolvent de Şcoala de Artă, pasionat de sculptură. Eu am învăţat să citesc cu el pe un „Tratat de Arhitectura Lemnului”. Părinţii mei au fost cei mai frumoşi oameni pe care i-am întâlnit în viaţa asta, fiindcă au fost mereu în armonie unul cu celalalt şi ne-au transmis dorinţa pentru armonie şi echilibru. Bunica din partea tatei a fost croitoreasă, cu salon, ucenici şi şcoală. Cealaltă bunică, deşi autodidactă, şi-a lucrat singură hainele toată viaţa şi ne-a insuflat de mici pasiunea pentru lucrul de mână. De fapt, ei îi datorez prima mea maşină de cusut, pe care ai mei mi-au cumpărat-o pe la 4 ani, caând am câştigat nişte bani la Loto. Eram mare jucatoare când eram mică...

Mama ne-a iniţiat în arta de a ne îmbrăca. De mici, am purtat numai haine făcute la comandă. Şi îmi amintesc mereu cum ne spunea bunica să avem grijă întotdeauna cum ieşim din casă. Că ţine de respectul pe care-l ai pentru tine ca persoană şi pentru ceilalţi.

Sunt detalii ce definesc un anumit tip de educaţie: o anumită rigoare susţinută de căutarea constanta a echilibrului. În ceea ce creez este evidentă aceasta nevoie de armonizare a detaliilor şi de a şti când să te opreşti. În general, aş spune că sunt împotriva exceselor şi a derapajelor de orice fel.

După ani, atunci când am deschis Atelierul, primul lucru pe care l-am făcut a fost să caut un maistru croitor bătrân, de la care să deprind mesteşugul croitoriei. Deşi realizăm tipare şi haine de mulţi ani, ca autodidact, câteva luni am stat lângă el şi am învăţat cum se face un tipar, cum se modifică un tipar, cum ajustezi produsele la probă astfel încât să nu alterezi linia. Nu poţi face modificări oriunde şi oricum. E vital pentru un designer să stăpânească detaliile tehnice, fiindcă altfel nu vei avea certitudinea că vei putea crea ceva care să aibă viaţă la un moment dat. Şi e vital să cunoşti toate fazele de construcţie a unei haine şi, dacă e posibil, să angajezi oameni care sunt şi mai buni decât tine şi de la fiecare să mai înveţi ceva.

În ultimii ani, industria ţesăturilor, dar, mai ales a furniturilor şi a materialelor auxiliare, a explodat, efectiv. Acum există materiale auxiliare ce au revoluţionat modul în care lucrăm. Ca să nu mai vorbim de utilaje... Eu acolo văd adevarata investiţie necesară. Fără toate astea nu poţi realiza un produs final de calitate superioară.

Talentul îl ai – sau nu-l ai. E o trăsătură nativă. Nicio diplomă din lume nu-ţi va inocula talentul. Dar dacă ai avut norocul să te naşti cu un har, ai datoria să-l dezvolţi şi să-ţi însuşeşti instrumentele necesare pentru a-l pune la dispoziţia celorlalţi. Divinitatea a investit în tine cu un scop; eşti dator să descoperi acel sens - şi să-l urmezi. Iar răsplata e pentru sufletul tău – şi e nepreţuită aceasta răsplată!

Noi, ca popor, avem o obsesie pentru diplome. Credem că acestea vor umple vidul de a nu şti nimic. La vreo 4 ani  şi 7-8 colecţii după ce am pornit Atelierul, am fost tentată să mă înscriu la Design. M-am uitat puţin peste programul de studii şi pe CV-ul profesorilor. Niciunul nu punea o pâine pe masa din design. Erau unii care, la „n”ani de la absolvire, încă îşi prezentau colecţiile de la licenţă, luată cândva în cretacic. Am renunţat, nu aveam timp de pierdut: la acel moment aveam 35 de ani şi suficientă maturitate să ştiu că într-un business de lifestyle ceea ce te validează e piaţa. Şi viaţa. Am mers pe drumul meu, făcând lucrurile în felul meu.

Sunt licenţiată în sociologie, am un master în economie socială, am scris sau am fost consultant în realizarea câtorva monografii ale unor localităţi din România, deţin 2 bloguri, ţin cursuri şi workshop-uri de stil şi cred că poţi face tot ce vrei, dacă ai un vis.

Dar mi-ar plăcea să definim câţiva termeni: „creator de modă”, „creator de modă renumit” şi „creator de modă în România”. Îţi voi povesti o întâmplare din care cred că se vor desprinde coordonatele definirii acestor termeni:

Pe la sfârşitul lui august ce a trecut, eram la cumpărături într-un magazin din mall. Într-un magazin, am surprins o discuţie care era începută în momentul în care am intrat. Un „domn” transpirat îi explica vânzătoarei cu pedigree că, în două săptămâni, îşi face iubita „designeră”. Că acum caută spaţiu pentru atelier, deja a înscris-o la festivalul de modă ce avea loc la Paris la începutul lui septembrie, în două săptămâni face colecţia şi aşa se mai naşte un  designer. Că au un „consultant” care le spune cum să facă. În timp ce vorbea, îşi pasă de pe un picior pe celalalt o sacoşă cu pantofi. Vorbea tare şi plin de el, altfel ar fi observat privirea dispreţuitoare a vânzătoarei strecuratâă pe sub genele false.

La noi, cam aşa merg lucrurile: angajezi un consultant, închiriezi un spaţiu, plăteşti o taxă la un festival şi, cumva, faci o colecţie. Cred că orice consultant e în stare să-ţi dea reţeta asta.  Dacă bugetul îţi permite, te înscrii şi la cursurile unui institut celebru din Italia, care scoate designeri pe bandă rulantă, şi unde româncele cred că au stabilit targetul.  În ecuaţia asta, nimeni nu vorbeşte despre talent şi efort.  De-a lungul timpului, moda a suferit mai multe schimbări, unele rezistând zeci de ani. În secolul XIX, odată cu extinderea mijloacelor de informare în masă, moda s-a schimbat într-un ritm mult mai accelerat. Practic, „stahanovismul” capitalist şi-a pus amprenta şi asupra modei. Cât timp mai au azi creatorii de modă pentru creaţiile lor?

Gina Butiuc: J Stahanovism şi modă... Cei mai mulţi îşi imaginează moda ca o zonă lipsită de contact cu realitatea. Un univers facil, unde designerul levitează undeva, îmbrăcat de podium, şi nu are idee ce e pe stradă. Că modă înseamnă doar strălucire, lumini, machiaj şi făpturi filiforme care defilează cu un aer ireal.

Moda presupune efort, real. Muncă! Uneori trebuie „să-ţi depăşeşti planul”. Trebuie să-ţi depăşeşti limitele. Să scoţi ceva bun şi frumos din tine chiar şi când eşti obosit, sau poate trist, sau nu în cea mai bună formă.

Într-adevăr, odată cu extinderea şi diversificarea mijloacelor de comunicare în masă, tendinţele în fashion au devenit tot mai volatile. În special în ultimii ani, când informaţia este diseminată, practic, în timp real. Moda este strâns legată de aşa-numiţii trend-setter-i. În mod obişnuit, un curent în fashion urma câteva etape de la lansare, la penetrarea la nivelul maselor şi până la declinul curentului raspectiv. Azi, prin mediatizarea rapidă şi prin influenţa acestor trend-setter-i, curentele se lansează şi dispar cu mult mai multă rapiditate şi uşurinţă - sau chiar coexistă. Se ard etape. Totul se întâmplă într-un ritm mult mai alert.

Cu cât înaintezi prin viaţa, îţi dai seama că timpul înseamnă altceva. Înveţi să ai răbdare şi că, uneori, a nu avea răbdare este cel mai bun mod de a pierde timpul. Faci lucruri pentru care va trebui să investeşti timp pentru a le corecta.

Atunci când trăieşti conştient, ai timp pentru tot ceea ce contează pentru tine.

În ultimii ani, hipster-ii au preluat de la hipioţi simbolul Paisley, model de imprimeu de forma unei frunze, pe materiale. Apoi, dacă astăzi dezbatem look-ul metrosexual, în urmă cu două secole puteam vorbi despre maccaroni. Nu este vorba despre copy/paste, ci despre un stil vestimentar care revine. Cât de des pot fi regenerate temele în modă?

Gina Butiuc: S-a observat o ciclicitate a curentelor şi tendinţelor în fashion. Poate din acest motiv în ultimii ani se vorbeşte tot mai mult despre un „sfârşit al modei”, sau cel puţin o redefinire a termenului. Oare s-a spus tot ce se putea spune în materie de fashion şi de aici repetarea aceasta a tendinţelor?! Poate că s-a spus. Important însă este că din acest „sfârşit al modei”,  cel care are cu adevarat de câştigat este individul. Acei designer-i care sunt conştienţi de asta, vor supravieţui. Dintre toate formele de artă, moda este cea mai volatila. Dar şi cea mai umană. Cât timp rămâi racordat la „umanitate”, umanitatea te va iubi.

Revin: noi lucrăm cu emoţii.

În 1964 a fost publicat ABC-ul modei pentru bărbaţi, o biblie a modei: „Un bărbat trebuie să arate ca şi cum şi-ar fi cumpărat hainele inteligent, le-a îmbracat cu grijă şi apoi a uitat de ele. Nonşalanţa este imperios necesară pentru un bărbat. Tocmai de aceea, cel puţin un articol nu trebuie să cadreze cu celelalte”. Parcă cineva l-ar descrie pe James Bond. Este şi azi imperios necesară nonşalanţa la bărbaţi?

Gina Butiuc: Va fi necesară, cred eu, mereu. Acel aer uşor neglijent este asimilat subconştient cu virilitatea, cu masculinitatea. Femeile vor cauta întotdeauna această calitate a bărbatului. Iar bărbaţii şi-o vor dori pentru sine, independent de epoci, tendinţe sau curente în fashion. Metrosexualul a prins la un moment dat. După aceea s-a reformulat. Eu cred că într-o dimineaţă, o femeie cu influenţă în fashion s-a trezit cu gândul că bărbatul ar trebui pensat, epilat, trimis la gomaj şi dat cu 5 geluri de păr simultan. Aşa s-a născut metrosexualul. Până seara, şi-a dat seama că acesta va avea mai multe produse de îngrijire decât ea şi că îi va face concurenţă în saloanele de înfrumuseţare şi la shopping. Aşa că s-a răzgândit. Dar şi bărbatul s-a răzgândit. Aşa că a redevenit ceea ce era şi ceea ce trebuia să fie: bărbat.

În limbajul actual, îl numim ubersexual. În fapt, e bărbatul în esenţa lui: masculin, puternic, echilibrat.

Prin creaţiile mele, nu încerc să efeminez bărbatul sau să-l transform în ceva ce nu este. Costumul bărbătesc este ceea ce trebuie să fie, este perfect şi de aceea nu a înregistrat mari schimbări în ultimii 200 de ani. Recomand clienţilor să experimenteze cu moderaţie jocurile cromatice, să dozeze proporţii, motive şi culori fără depăşi limita masculinităţii. Nu mă întreba unde e acea limită. E variabilă, în funcţie de om, situaţie şi alte câteva elemente.

Îţi doresc multă răbdare în această lume a modei. Ca orice produs de calitate, bine făcut, este nevoie de timp şi răbdare. Care sunt planurile tale de viitor şi ce ţi-ai propus să realizezi din punct de vedere profesional în viitorul apropiat?

Gina Butiuc: Despre planurile de viitor vorbesc doar când se poate vorbi despre ele la timpul prezent.

Îmi place un citat al Sfântului Francisc de Assisi: „cel ce lucrează cu mâinile - e un muncitor. Cel ce lucrează cu mâinile şi cu mintea - e un meşteşugar. Cel ce lucrează cu mâinile, cu mintea şi cu sufletul – e un artist”.

Cel ce e dedicat cu fiecare atom al fiinţei sale profesiei sale şi-a subordonat timpul. Răbdarea e implicită. Orice plan de viitor e subînţeles.