Intru azi într-o frizerie care era acolo şi în 1980, când am ajuns eu în Bucureşti, o ştiu bine. Acum e curată, luminoasă, are tot ce-i trebuie, nu ca atunci. O doamnă frizeriţă şi un frizer sunt acolo de 40 de ani, ceilalţi au venit după ei, dar nu la mare distanţă.

Ca şi atunci, saloanele lor sunt împărţite în două: frizerie pentru bărbaţi şi coafură pentru femei. Spaţii relativ egale, şi cei care lucrau în fiecare jumătate cam în acelaşi număr, câte patru. Scaune câte şase, şi în stânga, şi în dreapta.

La femei, toate coafezele erau ocupate, şi mai erau vreo cinci cliente care aşteptau pe margine. La frizerie, eu eram singurul client. Două frizeriţe beau cafeaua şi sporovăiau cu frizerul veteran.

Curios din fire, o întreb pe frizeriţă de ce nu se duc cele două doamne frizeriţe să coafeze clientele care aşteptau, dacă tot stăteau degeaba, şi în camera de dincolo nici nu mai încăpeau cele care erau la coadă. Foarte mirată de întrebare (probabil că îi părusem om inteligent la început), îmi explica părinteşte că ele sunt frizeriţe, nu coafeze. Şi vreţi să spuneţi că frizeriţele acestea din stânga nu ştiu să tundă părul unei doamne? Şi nici cele de dincolo, din partea dreaptă, să mă tundă pe mine, la o adică? Dar cum, domnule, acestea sunt lucruri diferite, se învaţă separat. Fiecare cu meseria ei aici: frizeriţa tunde bărbaţii, coafeza e cu femeile, manichiurista face unghiile, casiera încasează banii... Şi casiera de când o aveţi? Că pare... hmmm... cum să spun... E la noi de peste 30 de ani! Şi nu a tuns şi ea niciodată pe nimeni aici, nu a tăiat o unghie, o sprânceană, ceva? Frizeriţa se uită stupefiată la mine. Da ciudat mai sunteţi, domnu' – desluşeam eu deja clar în privirea ei...

Îmi venea să o întreb în cât timp se învaţă fiecare dintre acestea, dar tocmai mă terminase de tuns (la mine durează foarte puţin, mă tund întotdeauna cu maşina zero) şi nu voiam să o mai ţin de vorbă, o aşteptau deja cafeaua şi colegele de dialog. Alături a mai venit o clientă, nu a mai găsit loc pe scaunele de aşteptare, aşa că a cerut voie să se aşeze la bărbaţi, până-i venea rândul.

Mă gândesc cum ar fi dacă într-o zi salonul lor ar da o jumătate de faliment. De pildă, partea cu frizeria să nu mai meargă deloc, dar cealaltă jumătate, pentru femei, să meargă foarte bine. Oare ce ar face venerabila frizeriţă cu 40 de ani vechime în acelaşi loc?