Fumatul, fascismul şi fantezia libertăţii

Noua legislaţie anti-fumat, importată pe plaiurile mioritice după ce a fost testată în alte părţi, are un puternic iz fascist. Dincolo de utilitatea ei aparentă, efectele secundare ale legii sunt la fel de nocive. Este vorba despre o mentalitate care acceptă impunerea unor legi cu anasâna, numai de dragul unui ipotetic bine comun.

Mi-e clar că nu mai trăim într-o democraţie liberală. Sistemul social în care principiul „lasă-i pe alţii să facă ce vor, iar ei te vor lăsa în pace” a încetat să mai funcţioneze. Asistăm la impunerea treptată a unui mod de gândire în care acceptăm să ni se spună că nu putem să facem chiar ce vrem, că există cineva care ştie mai bine ce e mai bine pentru noi.

Nu e ca şi când nu aş şti şi nu aş accepta că fumatul dăunează. Am aflat şi eu de pe cutiile de ţigarete - spre spaima bărbaţilor din toată lumea – că tutunul poate cauza chiar şi impotenţă. Studiile publicate pe tot felul de platforme media demonstrează că această activitate provoacă diverse forme de cancer. Dar recunosc că sunt un fumător ocazional şi că am o slăbiciune pentru ţigările cu foi fără filtru. Din când în când îmi face plăcere să îmi aprind un trabuc sau o pipă cu tutun aromat şi să savurez momentul. Îmi place să fiu liber să fac ce vreau, chiar şi să îmi fac rău, dacă aşa vreau eu.

Nici nu mă deranjează prevederile din noua lege anti-fumat. Mă oripilează mai degrabă atitudinea anti-fumători. Ideea segregării unui grup care are comportamente considerate „indezirabile” social este în sine primejdioasă. Şi pentru că, atunci când Nicolae Ceauşescu a vrut să ne oblige să mâncăm mai multă soia, că era mai sănătoasă, am crâcnit nemulţumit. Iar acum că „mâncăm sănătos” numai pentru că ascultăm mesajele marketingului social suntem foarte fericiţi, nu-i aşa?!

Încă o dată, nu susţin fumatul excesiv în spaţiile comune şi în locurile în care oamenii care nu fumează sunt obligaţi să stea, datorită profesiei sau a activităţilor curente. Nu vreau să se fumeze la grădiniţă sau pe coridoarele spitalelor TBC. Nimeni nu trebuie să suporte fumul de ţigară, dacă nu doreşte acest lucru. Dar nici nu vreau să îmi spună cineva, aflat într-un parlament liber ales, nişte concetăţeni care ar trebui să mă protejeze de abuzurile autorităţii, ce şi cum să fac. Faptul că această „nouă” lege anti-fumat nu aduce decât noi măsuri punitive ar trebui să ne îngrijoreze suplimentar. E vorba despre efectele mentalităţii interdictive şi restrictive – acest efect îmi displace profund, mai mult decât aerul îmbâcsit de fum de ţigară de proastă calitate.

De fapt asistăm la un fenomen global implacabil. Traseul impunerii unui nou comportament social este deja prestabilit. Nu putem decât să îl identificăm şi să îi înţelegem mecanismele. Mai întâi are loc o intensă campanie media, prin care sunt lansate mesaje despre natura nocivă a unei manifestări (în cazul acesta fumatul). Urmează la scurt timp demonizarea socială a comportamentului indezirabil – în cazul fumatului el a fost prezentat ca o activitate „murdară”, iar fumătorii au fost descrişi drept nişte „declasaţi”. În cele din urmă urmează interdicţia legislativă. Cei care insistă să îşi exercite libertatea, să nu asculte comanda socială, sunt segregaţi (în cutii izolate fonic şi acustic) şi ostracizaţi. Apoi lumea este mult mai mulţumită şi mai bună. Dacă avem un sistem global de control asupra fumătorilor atunci totul e bine.

De fapt suntem învăţaţi care este „stilul de viaţă” dezirabil, acceptăm ca statul să ne prezinte programe şi să ne propună comportamente, aducându-ne argumente „ştiinţifice”. Dacă tot ne bazăm pe felurite studii ca să ne formăm opinii, trebuie să ştim şi că este la fel de adevărat din punct de vedere ştiinţific faptul că numai 20% din numărul total de decese relaţionate cu cancerul sunt induse de fumat.

Aflatoxina din alimente şi aspartamul din sucurile carbogazoase sunt printre cele mai importante cauze ale cancerului la nivel global. Consumul de alcool induce diverse forme de cancer. Chiar şi statul la soare produce cancer de piele. Ce să mai vorbim de cancerigenii pe care îi lansează în aer miliardele de maşini poluante, înzestrate cu software-uri piratate?

Cum ar fi ca de mâine parlamentarii dâmboviţeni să dea mai multe legi prin care să ne oblige să mâncăm numai substanţe organice (de preferinţă făcute în fabricile controlate de grupurile lor de interese), să prestabilească numărul de ore pe care putem să îl petrecem pe plajă la mare şi prin care să ne convingă să mâncăm parizer şi crenvurşti numai în spaţii special amenajate.

Grav este că retorica radicală anti-fumat nu s-a născut în mileniul acesta. Ideea constrângerii cetăţenilor a fost concepută în statul nazist, mai ales pentru că bunul cetăţean Adolf Hitler era nefumător. Astfel a fost creată Liga Nazistă Anti-Tabac, iar naziştii au fost printre primii duşmani ai fumatului. Tot în regimul naţional-socialist a fost impusă prima lege împotriva fumatului în spaţii publice.

Poate de aceea mă deranjează igiena forţată care ne este impusă cu de-a sila. Şi, ce-i drept, prefer un lider ca şi Churchill, fumător şi băutor de coniac, unui lider ca şi Hitler, vegetarian şi nefumător. Cred că ştiu care dintre ei a fost mai nociv.