Fudulia

Încă o dată şcoala şi învăţătura sunt aruncate în derizoriu, pentru că alta e „cheia” reuşitei în viaţa din România.

Am fost la un eveniment motivaţional. Un fel de reuniune la care nişte oameni (pe scenă) vorbesc altor oameni (în sală), despre cum să reuşească în viaţă. Apoi, oamenii din sală îi aplaudă pe cei de pe scenă.

La fel ca-n viaţă (scena vieţii!), am văzut şi pe scena acestei reuniuni tot felul de oameni: inteligenţi, proşti, aroganţi, modeşti, naivi sau impostori. Am auzit o cucoană sclivisită (multe au apărut pe malurile Dâmboviţei!) cum îi sfătuia pe tinerii din sală să nu fie frustraţi de rezultatele lor la învăţătură din şcoală pentru că nici ea n-a fost bună la matematică (de aceea n-a reuşit la liceul pedagogic), pentru că n-a fost frumoasă în tinereţe (de aceea n-a reuşit să ajungă actriţă) şi după ce a fost o vreme ziaristă (pentru că ziariştii nu trebuie să ştie nici matematică şi nici să fie frumoşi! – a subliniat vorbitoarea) s-a făcut om de afaceri în domeniu entertainment-ului pentru copii. Adică, n-a reuşit la liceu pentru că, în realitate, era o loază de elevă şi nici n-a reuşit la actorie, pentru că nu avea talent. Nu! Sclivisita găsise să împărtăşească asistenţei nişte motive colaterale, ca să-şi împacheteze cât mai frumos „imaginea”. Că tot se poartă acum moda „brandului personal”!

Apoi, „modelul de succes” şi-a exprimat frustrea din copilărie faţă de tatăl său care, la sfârşitul fiecărui an şcolar, îi dădea drept exemplu o colegă de clasă, care avea note bune, era fruntaşă şi lăudată de profesori. Dar fata aia silitoare (şi mărturisirea asta mi s-a părut de-a dreptul greţoasă!) este acum o femeie banală, cu un job banal, cu o viaţă banală, adică un nimeni! – a ţinut să se revanşeze de-a-n-boulea, peste ani, distinsa loază. Şi nu s-a lăsat: „În timp ce eu am crezut în ceea ce mi-am dorit să fac, am reuşit să fac şi copii, să trăiesc, să călătoresc...” Eşti mare, cucoană! După ce-o îngropi pe banala ta colegă de şcoală, acum eşti mare!– mi-a venit să strig din sală, dar nu se cădea, eram la o întrunire inspiraţională!

Numai fraierii mai cred în şcoală, iar şmecherii ţin conferinţe.                             

Genul ăsta de comparaţie, eu am ajuns mai mare decât tocilarul clasei, mai deştept, mai bogat şi mai de succes decât ăla care şi-a tocit coatele pe băncile şcolii, mi se pare o mostră de prostie, bună să vomiţi pe ea. Încă o dată şcoala şi învăţătura sunt aruncate în derizoriu, pentru că alta e „cheia” reuşitei în viaţa din România. Numai fraierii mai cred în şcoală, iar şmecherii ţin conferinţe.

Cred că trăim într-o mare campanie de fudulie. Cine se fuduleşte mai tare şi mai mult! Pentru că una este să te lauzi şi alta e să te fuduleşti. Mulţi fuduli care se tot promovează în public, spunând tot felul de banalităţi, n-au reuşit în lumea noastră confuză, intoxicată de televiziuni, decât cu „banii lui tata”, cu „proptelele soţului”, fie au linguşit, au şters scamele de pe gulerele de care aveau nevoie, fie s-au culcat cu cine trebuie sau au dat „dreptul”. Apoi, dintr-o dată, au devenit modele şi au tupeul să-i inspire pe alţii.

Astfel de fuduli care apar în public, cu lecţiile lor de rahat, trebuie să fie daţi jos de pe scenă. Cu huiduieli, cu roşii, cu ce ne vine la mână.