Fotomodel în vârstă de 63 de ani, pe coperta „Sports Illustrated“: „Lucrurile bune vin fără o dată de expirare“ FOTO

Fotomodel în vârstă de 63 de ani, pe coperta „Sports Illustrated“: „Lucrurile bune vin fără o dată de expirare“ FOTO

Christie Brinkley reapare pe coperta celebrei reviste, dar alături de fiicele ei FOTO Instagram

Fotomodelul american Christie Brinkley face senzaţie pe coperta revistei „Sports Illustrated“, pozând în costum de baie la vârsta de 63 de ani. Aceasta nu este prima apariţie a vedetei pe coperta celebrei publicaţii.

De ce a acceptat să pozeze 

Christie Brinkley a revenit pe coperta revistei „Sports Illustrated“, la 38 de ani de la prima apariţie în celebra publicaţie. De această dată, ea a fost însoţită de cele două fiice ale sale, arată CNN.

„Primul meu gând a fost: «La vârsta mea?! În niciun caz!» Când am împlinit 30 de ani, ziceam «Gata, asta e ultima oară când pozez în costum de baie!» Când va apărea numărul acesta din Sports Illustrated, voi avea 63 de ani. M-am gândit că mi-a trecut vremea. Dar pentru că am avut ocazia să pozez alături de fiicele mele, mi-am zis «Bine, încă o dată şi gata!»“, declara ea pentru revista „People“ înainte de a realiza pictorialul.

La aproape patru decenii de când a apărut pe coperta „Sports Illustrated“, Christie Brinkley a revenit, cu un pictorial senzaţional. Timpul parcă a stat în loc pentru fotomodelul american, care este într-o formă de zile mari şi are o siluetă care le-ar putea face invidioase pe multe tinere.

În pictorial, Christie apare alături de cele două fiice ale sale - Alexa Ray Joel, în vârstă de 31 de ani, şi Sailor Brinkley Cook, în vârstă de 18 ani. Totodată, Christie apare şi singură într-o fotografie, în care poartă un costum de baie de culoare roşie. 

FOTO Instagram 

„Lucrurile bune nu au dată de expirare“ 

„Mulţumesc Sports Illustrated pentru că au transmis mesajul că lucrurile bune vin în pachete de toate mărimile şi fără o dată de expirare“, a scris fotomodelul în vârstă de 63 de ani pe contul ei Instagram.

În fotografia în cauză, Christie Brinkley pare să păşească pe apă, însă vedetă a explicat acest aspect în mesajul ei de pe Instagram. „Copiii mei cred că eu mergeam în acel moment pe apă, dar haideţi să nu menţionăm lădiţă de mere care se află imediat sub suprafaţă apei“, a adăugat, în glumă, top-modelul american. 

FOTO Instagram 

Christie Brinkley a devenit celebră după ce a pozat pentru revista „Sports Illustrated“ la sfârşitul anilor 1970. Mai precis, ea a pozat prima oară pe coperta numărului dedicat costumelor de baie în 1979, în 1980 şi 1981. 

Una dintre primele apariţii pe coperta revistei a celebrului fotomodel 

 Brinkley a devenit apoi actriţă şi o foarte apreciată prezentatoare de televiziune. A continuat să fie un model de succes, pozând pe copertele unor reviste precum „Playboy“, „Allure“ şi „Men’s Health“.

S-a căsătorit în 1973 cu artistul francez Jean-François Allaux, de care a divorţat în 1981. În 1985, s-a căsătorit cu cântăreţul Billy Joel, cu care are o fiică, Alexa Ray. Cei doi au divorţat în 1994. În acelaşi an s-a căsătorit cu dezvoltatorul imobiliar Richard Taubman, cu care are un fiu, Jack. Cuplul a divorţat în 1995. În anul următor, Christie Brinkley s-a căsătorit cu arhitectul Peter Halsey Cook, cu care are o fiică, Sailor Lee. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: