FOTO VIDEO Ediţia 2015: „Calendarul Ortodox” cu gay loveşte din nou

FOTO VIDEO Ediţia 2015: „Calendarul Ortodox” cu gay loveşte din nou

Iniţial, se credea că în echipa din spatele controversatului proiect se află şi români, însă ulterior s-a dovedit că presupuşii preoţi gay din calendar nu erau români şi nici măcar ortodocşi. FOTO Huffington Post

Echipa responsabilă de controversatul „Calendar Ortodox”, în care protagoniştii sunt modele masculine arătoase, pozând în ipostaze sexy, înconjurate de obiecte religioase, a făcut publice primele imagini din calendarul pe 2015.

La fel ca în cazul ediţiilor din 2013 şi 2014, „Calendarul Ortodox” din 2015 a fost realizat cu ajutorul a 12 modele masculine, care au pozat în ipostaze homo-erotice. Ediţia care urmează să fie lansată în 2015 se va numi „S.A.L.I.G.I.A”, iar tema acesteia va fi toleranţa socială în conformitate cu convingerile religioase. Ideea calendarului şi promovarea toleranţei faţă de cuplurile gay au fost susţinute şi de câţiva preoţi din Rusia, susţine un reprezentant al asociaţiei care produce controversatul calendar.
 
„Povestea are loc la Moscova, unde există şi câţiva preoţi care sunt de părere că uniunile dintre persoanele de aceleaşi sex nu sunt un semn al venirii apocalipsei, în ciuda faptului că Patriarhul Ortodox Kirill susţine contrariul. Aceştia reamintesc lumii că homosexualitatea nu este unul din cele şapte păcate capitale şi că Iisus nu a spus niciodată că ar fi un păcat”, a declarat una dintre persoanele care se ocupă de realizarea calendarului, potrivit „Huffington Post”.
 
FOTO orthodox-calendar.com
 
Sursa citată de publicaţia americană a mai adăugat că acest calendar reprezintă singurul efort global contra homofobiei, privit dintr-o abordare ortodoxă, motiv pentru care entuziasmul echipei este şi mai mare. „Această serie nouă va ilustra păcatele antice uitate de o biserica obsedată de a demoniza comunităţile de lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali”, a mai precizat sursa.
O premieră este faptul că ineditul calendar va fi disponibil atât în variantă cenzurată, cât şi necenzurată, dar şi că modelelor masculine li s-a alăturat, de data aceasta, o femeie.
 
Lucifer şi Opulenţa FOTO Huffington Post
 
Într-un articol publicat anul trecut, jurnaliştii americani de la „Huffington Post” susţineau că tinerii din imagini ar fi fost preoţi din ţări est-europene, inclusiv din România. Ulterior, în urma unei investigaţii făcute de Biserica Ortodoxă, s-a dovedit că presupuşii preoţi gay din calendar nu erau români şi nici măcar ortodocşi, aşa cum se sugera în articolul publicat.

 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările