FOTO VIDEO „Eau de Death”, parfumul care te scoală din morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pornind de la ideea unei apocalipse zombi, o chimistă din Nabraska îşi doreşte să lanseze pe piaţă „Parfumul morţii”- apa de parfum care miroase a cadavru.

Folosind o combinaţie - bombă de mirosuri dezgustătoare, o expertă vrea să creeze un parfum care imită perfect mirosul unui cadavru aflat în descompunere. Deşi oamenii preferă parfumurile florale sau cu miros de mosc, cercetătoarea glumeşte pe seama noii „arome”, spunând că, în cazul unei apocalipse zombi, oamenii vor putea păcăli morţii vii cu ajutorul noului parfum.

Doctorul-chimist Raychelle Burks de la Colegiul Doane din Nabraska, SUA, spune că „Parfumul morţii” poate fi obţinut din combinaţia a trei substanţe chimice. Femeia explică cum detestabila născocire are la bază o mixtură compusă din doi compuşi chimici „puturoşi“ numiţi putresceină şi cadaverină, care apar la începutul procesului de descompunere a cadavrelor.

„Dacă îţi doreşti ca parfumul tău să aibă un miros de cadavru cât mai apropiat de realitate, se adăugă metanetiol, substanţă care aduce cu acel miros de ouă clocite şi varză stricată”, a declarat Burks într-un videoclip destinat Societăţii Americane de Chimie.

image

Caraghioasa idee a creatoarei ar putea fi apreciat, în cel mai bun caz, de oamenii care se tem de o invazie zombi: izul ar putea să-i inducă în eroare pe morţii vii, în ideea că dezagreabilul miros îi va face să creadă că sunt „de-ai lor”.

„Această apă de colonie este o metodă evazivă în cazul unei apocalipse, cum aţi văzut în «The Walking Dead» sau «Shaun of the Dead», şi va fi fi foarte eficientă în cazul unei interacţiuni cu o hoardă de zombi. Ar putea fi folosită şi în viaţa de zi cu zi, pentru că niciodată nu ştii când vei întâlni un grup cu care nu ţi-ai dori să interacţionezi”, a spus chimista, mai în glumă, mai în serios, pentru NBC News.

image

Burke a început să lucreze la „Parfumul morţii” încă de acum trei ani şi a declarat că pentru a imita perfect mirosul unui cadavru este nevoie de mult mai multă muncă decât şi-ar putea închipui cineva. 



Citeşte şi:

Reţeta succesului: 7 lucruri pe care nu trebuie să le spui dacă vrei să avansezi la locul de muncă

Viaţa adolescentină de după divorţ

Serialele precum „Urzeala tronurilor”, inamicul vieţii sociale, dar şi sexuale

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite