FOTO Miss Marea Britanie, „dovada clară că britanicele sunt urâte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua regină a frumuseţii din Marea Britanie, o tânără de 21 de ani, a povestit unui tabloid că era hărţuită des de colegi în copilărie, motiv pentru care a devenit foarte timidă. Acum, ea trebuie să facă faţă criticilor jurnaliştilor cehi, care spun că nu este demnă de titlul primit, fiind „dovada clară că britanicele sunt urâte”.

Shelby Tribble, tânăra în vârste de 21 de ani desemnată Miss Marea Britanie, se descrie ca fiind o persoană deosebit de timidă şi dă vina pe  experienţele neplăcute cu colegii care o tachinau. 

Tânăra, originară din Plymouth, a fost observată pe când avea 15 ani de un vânător de talente care a convins-o să participle la concursul de frumuseţe Teen Queen, în cadrul căruia a câştigat locul doi. 

„Eram incredibil de timidă când eram mai mică şi eram chinuită de colegii de la şcoală, până când, într-o zi, am decis că a venit timpul să le demonstrez că greşesc. Acum mă simt mult mai puternică”, a declarat Tribble. 

image

FOTO Twitter

Tânăra locuieşte în prezent în Londra, mutându-se în capitala Marii Britanii din dorinţa de a-şi urma visul. Aceasta este, potrivit mamei sale, încă timidă, în ciuda faptului că lucrează într-un domeniu al frumuseţii. 

„Timiditatea ei este cauzată de firea ei perfecţionistă. Niciodată nu crede că este suficient de bună”, spune Karen, mama fetei, în vârstă de 55 de ani, citată de „Daily Mail”. Femeia povesteşte că Shelby s-a mutat în Londra la sfatul ei şi că i-a fost destul de greu la început. „Era singură acolo, într-un oraş atât de mare”, adaugă aceasta.

image

FOTO Daily Mail

Cu toate acestea, tânăra britanică a reuşit să câştige titlurile de Miss Marea Britanie şi Miss Hippodrome. De asemenea, aceasta a realizat mai multe pictorial în reviste pentru bărbaţi, a apărut într-o emisiune de televiziune britanică şi în mai multe reclame. 

Deşi britanicii i-au „acreditat” frumuseţea, Shelby Tribble nu a reuşit să-I cucerească pe cehi. Site-ul ceh de ştiri „Extra.cz” a scris despre nouă regină a frumuseţii din Marea Britanie că nu este demnă de titlul său. Aceştia scriu că tânăra Shelby este dovada clară că britanicele sunt urâte. 

Citeşte şi:

GALERIE FOTO Miss World România 2014, o viitoare doctoriţă care iubeşte câinii comunitari

Valerie Hernandez din Puerto Rico, desemnată Miss International 2014

Maria Jose Alvarado, Miss Honduras şi concurentă la Miss World, a fost ucisă

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite