FOTO Cel mai bun prieten al omului: l-au îngrijit la adăpost şi vor să ştie cum trăieşte alături de familia adoptivă

FOTO Cel mai bun prieten al omului: l-au îngrijit la adăpost şi vor să ştie cum trăieşte alături de familia adoptivă

„Îmi amintesc cât de drăguţ era. Văd fotografii cu el tot timpul, dar habar nu am ce s-a întâmplat cu el, cum o duce”, a declarat Sabrina Paige. FOTO Huffington Post

Pitbullii pot stabili legături incredibile cu persoanele care au grijă de ei. Doi foşti voluntari la un adăpost pentru animale din New York s-au ataşat atât de tare de Marco Polo, un pitbull găsit în Queens şi adoptat câteva zile mai târziu, încât au vrut cu orice preţ să vadă cum trăieşte acesta cu familia sa adoptivă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aceştia au postat pe Craiglist acest anunţ, săptămâna trecută, cu speranţa că vor găsi familia adoptivă.
 
„Suntem doi foşti voluntari la Centrul de Protecţie şi Control pentru Animale din Manhattan. Unul dintre noi a făcut aceste fotografii, iar pe celălalt îl puteţi vedea în ele. Ne gândim la câinele dumneavastră aproape tot timpul. L-am iubit şi am avut grijă de el cât a fost la adăpost. Aceste fotografii cu el au devenit virale şi au apărut alături de multe poveşti despre pitbulli. Ştim că a fost adoptat în jurul datei de 15 iunie 2011, dar nu ştim exact când a plecat de la adăpost. Ne-am bucura să ştim ce face şi să vedem câteva fotografii recente”, au scris ei.


 
Sabrina Paige, fosta voluntară care a făcut aceste poze a observat că pozele cu Marco Polo sunt răspândite pe tot internetul, aşa că îşi aminteşte constant de el. 
 
„Îmi amintesc cât de drăguţ era. Văd fotografii cu el tot timpul, dar habar nu am ce s-a întâmplat cu el, cum o duce”, a declarat ea pentru Huffington Post.


 
Din păcate, Sabrina Paige nu a primit niciun răspuns la anunţul de pe Craiglist până în prezent, dar crede cu toată tăria că Marco Polo aparţine unei familii iubitoare.
 
Nu este nimic ieşit din comun în faptul că îngrijitorii se ataşează de animale. „La adăpost apar tot timpul sute de câini noi. Ne simţim foarte bine să-i vedem adoptaţi şi să ştim că o duc bine. Este minunat modul în care influenţează viaţa voluntarilor. Nu ai cum să nu te ataşezi”, spune Paige.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: