FOTO Dumnezeu pe Pământ: 15 oameni care se cred reîncarnarea divinităţii şi au adunat mii de adepţi

FOTO Dumnezeu pe Pământ: 15 oameni care se cred reîncarnarea divinităţii şi au adunat mii de adepţi

A.J. Miller susţine că este reîncarnarea lui Iisus din Nazaret, iar Iubita sa spune că este reîncarnarea Mariei Magdalena. FOTO Viral Nova

Există persoane care nu se pot mulţumi cu statutul unui om de rând, aşa că ţintesc, nici mai mult, nici mai puţin, la rangul de divinitate. Unii sunt dovada clară că religia şi credinţa celor naivii pot umple conturi, iar alţii sunt cunoscuţi pentru activităţile lor criminale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu toate acestea, aceşti 15 oameni susţin că sunt, într-o formă sau alta, versiuni sau descendenţi ai lui Iisus Hristos şi ai lui Dumnezeu:
 
1. Alan John A.J Miller
 
Fost „înţelept” al Martorilor lui Iehova, A.J. Miller şi-a creat, în Australia, propria mişcare religioasă, numită „Adevărul divin”. Bărbatul susţine că este reîncarnarea lui Iisus din Nazaret, o revelaţie care „l-a lovit”, pur şi simplu, dintr-o dată. Iubita lui spune că este reîncarnarea Mariei Magdalena, dar nu şi-a dat seama de acest lucru decât după ce l-a cunoscut pe Miller. Bărbatul îşi foloseşte „puterile” în prezicerile cu privire la schimbările climatice, care, spune el, vor nimici coasta Australiei. 
 
2. Apollo Quiboloy
 
Quiloboy este fondatorul bisericii restauraţioniste filipineze şi susţine că este fiul „programat” al lui Dumnezeu, o denumire cu o tentă uşor birocratică. El a fost acuzat că a ”spălat pe creier” membrii acestei biserici şi că ar fi asasinat o familie în 2008. În 2010, Quiloboy a prezis rezultatele alegerilor parlamentare – greşit, dar asta din cauza fraudei şi a înşelăciunilor, spune el.
 
3. Charles Manson 
Manson este faimos mai ales pentru uciderea actriţei Sharon Tate, pe atunci soţia însărcinată în opt luni a regizorului Roman Polanski. Bărbatul a mai săvârşit şi alte crime în California anilor '60. Războiul apocaliptic, numit „Helter Skelter” după o melodie a trupei Beatles, lansat de „familia” de criminali a lui Manson, se ducea între americanii albi şi cei de culoare. Astfel, „familia”, sub conducerea lui Manson, a început să ucidă oameni albi înstăriţi din California.
 
4. Brian Davis Mitchell

 
Acest fost predicator a devenit faimos pentru răpirea lui Elizabeth Smart. În afară de predici, Mitchell mai avea un „hobby”: pedofilia. Bărbatul nu a susţinut că ar fi Iisus, ci un fel de înger care îl serveşte pe Mesia şi care pregăteşte lumea pentru revenirea Sa pe pământ. Înainte de răpirea lui Elizabeth Smart, Mitchell umbla pe străzi îmbrăcat în robă şi întreba femeile pe care le întâlnea dacă vor să-i fie soţii şi să trăiască într-o relaţie de poligamie
 
5. Jehovah Wanyoni
 
Bărbatul susţinea că el este Dumnezeu şi că fiul său este Iisus Hristos. Este greu de spus, însă, care din fii, având în vedere că Wanyoni avea 25 de soţii şi 95 de copii. Acesta susţinea şi că poate vindeca SIDA. De altfel, el a şi cerut aproximativ 35 de milioane de dolari guvernului din Kenya pentru „serviciile” sale. Pe lânga familia sa uriaşă, Jehovah Wanyoni are în jur de 1.000 de adepţi, care sunt convinşi că acesta este Dumnezeu.
 
6. Wayne Bent
 
Bent este liderul bisericii dreptăţii din New Mexico. Acesta este cunoscut şi ca Michael Travesser, care este un fel de personalitate paralelă, la care se referă, uneori, la persoana a treia. Bărbatul susţine că în 2000, însuşi Dumnezeu i-a spus că este Mesia. Pe de altă parte, există persoane care susţin că Bent a întreţinut contacte sexuale cu minori, inclusiv cu propriile fiice, atunci în vârstă de 14 şi 15 ani.
 
7. Hogen Fukunaga
 
Fukunaga a fondat în 1987 cultul Ho Ho Hana, după ce a realizat că nu este doar reîncarnarea lui Iisus, ci şi a lui Buddha. Ho Ho Hana este cunoscut şi drept „cultul citirii picioarelor”, pentru că Fukunaga susţine că poate face preziceri şi determina diagnostice uitându-se la picioarele oamenilor. Acesta taxa o „citire” cu 900 de dolari, însă nu investea banii în cult, care a falimentat în 2001. În 2005, Fukunaga a fost acuzat de fraudă şi condamnat la 12 ani de închisoare.
 
8. Ariffin Mohammed
 
Ariffin este liderul unei secte din Malaesia numită „Libertatea Cerului”. Bărbatul susţine că este reîncarnarea lui Iisus, Buddha, dar şi a lui Muhammad şi Shiva. Din 2009, însă, Ariffin a fost trimis în exil în Thailanda, iar „templul” său, care avea forma unei ceşti uriaşe de cafea, demolat.
 
9. Inri Cristo
 
Acronimul Inri este acelaşi pe care îl vedem pe cruci, care vine de la „Iisus din Nazaret, Regele Iudeilor”. Pe numele său real Alvaro Theiss, bărbatul a călătorit prin toată lumea susţinând că este Iisus şi că promovează pacea. Interesant este, însă, faptul că majoritatea susţinătorilor săi erau femei tinere şi că Theiss detestă Crăciunul.
 
10. Mitsuo Matayoshi
 
Matayoshi este cunoscut pentru candidaturile repetate la alegerile prezidenţiale japoneze, pe care de fiecare dată le pierde, având în vedere că susţine că este „Singurul Iisus Hristos”. Ideile sale politice includ transformarea economiilor tuturor ţărilor în economii bazate pe agricultuă, exilarea din Japonia a persoanelor care, din punct de vedere etnic, nu sunt japoneze şi arderea corupţilor.
 
11. Shoko Asahara
 
Pe numele său real Chizuo Matsumoto, Asahara a fondat grupul Aum Shinrikyo, bazat pe pilde biblice, şi s-a autoproclamat Hristos. Bărbatul a anunţat venirea Apocalipsei, prezicerea sa incluzând mai multe profeţii şi conspiraţii despre războiul nuclear, evrei, masoni, familia regală britanică şi olandezi. Mai mult de atât, bărbatul s-a aflat în spatele atacurilor cu gaz de la metroul din Tokyo, din 1995, în care au fost răniţi mii de oameni, iar 13 au murit.
 
12. Marina Tsvigun
 
Tsvigun este liderul Noii Comunităţi a Umanităţii Iluminate, una din cele mai populare mişcări ale noii ere după căderea Uniunii Sovietice, având peste 80.000 de adepţi. Aceasta a fost numită „Mesia” de către liderul „Frăţiei Albe”, un cult care presupune legături profunde între membri şi donarea tuturor proprietăţilor cultului. Tsvigun a prezis că sfârşitul lumii va veni pe 10 noiembrie 1993, dată la care membrii cultului au luat cu asalt Catedrala Sfânta Sofia din Kiev, sfârşind în arest.
 
13. Oscar Ramiro Ortega-Hernandez
 
Ortega-Hernandez a condus din Idaho în Washington pentru a trage câteva focuri de armă la Casa Albă. Bărbatul susţinea că Obama este Diavolul şi Antihristul şi că el este cel care trebuie să facă ceva în legătură cu acest lucru. 
 
14. David Shayler
 
Jurnalist şi fost ofiţer de securitate, Shayler a fost condamnat la şase luni de închisoare pentru dezvăluirea unor informaţii secrete. Bărbatul este unul din cei care susţin că guvernul Statelor Unite ar fi fost, de fapt, în spatele atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001. În plus, acesta spune că este reîncarnarea a numeroase figuri istorice, că deţine secretul vieţii veşnice, dar şi că este însuşi Mesia.
 
15. Vissarion
 
Sergey Torop susţine că a renăscut în 1990 ca Vissarion, al doilea Hristos. Bărbatul susţine că nu este Dumnezeu, ci „Cuvântul Domnului”, religia sa combinând elemente creştin-religioase ruseşti şi budiste. Adepţii săi sunt strict vegetarieni, nu beau, nu fumează, iar folosirea banilor le este interzisă. Grupul său de susţinători are peste 10.000 de membri, mulţi dintre aceştia trăind într-o mică aşezare din Rusia.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: