Fosilele lui Antipa, condamnate la viaţă

Noua prezentare a Muzeului Antipa atrage prin felul remarcabil în care animalele fără suflare din muzeu creează o atmosferă vie.

În părculeţul din faţa Muzeului Antipa, în rol de amfitrion, replica unei girafe întâmpină distant vizitatorii. I-au crescut ţurţuri în barbă, iar vântul n-a reuşit să-i scuture zăpada de pe creştetul capului, care oricum e în nori. Părinţii insistă să-şi fotografieze odraslele alături de animalul din savana africană, ba chiar câţiva călători, coborâţi din microbuzul de Ploieşti, se opresc pentru o clipă, stând cu spatele la macheta impozantă şi afişând zâmbetul clasic, de poză. Girafa însă îşi păstrează figura îngheţată.

E greu pentru un animal de la tropice, chiar şi pentru o reproducere din plastic a acestuia, să ignore codurile galben-portocalii de ger, claxoanele furioase ale şoferilor surescitaţi din Piaţa Victoriei.

Exteriorul clădirii Muzeului Antipa a rămas neatins de modernizări - chiar uşa imensă de la intrare mai scoate câte un scârţâit fin când e deschisă. Odată trecut pragul, faţa mohorâtă a muzeului prinde viaţă. E rezultatul unei metamorfoze ce a durat aproape trei ani - o îmbinare spectaculoasă între vremurile străbunicilor şi cele ale strănepoţilor noştri, între istorie naturală şi tehnologie. Nici doamnele de la biroul de informaţii nu mai par aşa răuvoitoare, iar singura care are o atitudine de superioritate este fosila imensă a mastodontului american, plasată chiar în mijlocul holului de la intrare.

Expoziţia Permanentă cuprinde 2.000 de piese

În interiorul muzeului, exponatele prăfuite, unele dintre ele ţintuite în vitrine exact aşa cum le aranjase Grigore Antipa însuşi, au acum o altă strălucire. Lucrările de modernizare n-au adus clădirii doar info-touch-uri (ecrane tactile cu informaţii suplimentare), aparate performante de taxat şi proiecţii 3D. Pe tot parcursul vizitei, animalele fără suflare expuse în muzeu creează, în mod paradoxal, o atmosferă vie - sunt secvenţe de viaţă, încremenite în spatele sticlei. Mai că-ţi pare rău că doar 2.000 de exponate, din totalul de 2.000.000, au prins expoziţia permanentă. Aşa se explică, poate, acest precedent atipic pentru România: la inaugurarea muzeului, s-a stat la coadă şi peste o oră, fără ca biletul să fie gratuit!

Figura îngheţată a girafei din faţa muzeului

Începând de la demisolul clădirii, unde se poate vizita secţiunea „Biodiversitatea României", îţi iau ochii dioramele ce reproduc, cu o exactitate fabuloasă, viaţa din regiunile alpine, continentale, panonice, stepice sau pontice ale României. Sunt tablouri ale vieţii sălbatice, aşa cum e ea, netulburată de om.

30 de astfel de diorame se găsesc în tot muzeul, iar luminile speciale, materialele video sau sunetele care le însoţesc dau cea mai bună reprezentare a realităţii, atât din zonele umede ale ţării, cât şi de pe crestele cele mai înalte ale munţilor. Iar dacă vreţi să cunoaşteţi, în amănunt, vreo specie din mediul dulcicol, vă puteţi opri la unul dintre cele 67 de info-touch-uri răspândite prin muzeu.

Tot la demisol a rămas şi celebra reproducere după o peşteră, cu stalagmite, stalactite şi coloane aproape ca-n realitate, cu oase de urşi, cranii umane şi cu fiorul acela pe care doar răcoarea din interiorul munţilor îl poate da. Ce poate spune cineva când e înconjurat de astfel de imagini? Un singur exemplu: „Eu «palonteolog» vreau să fiu când mă fac mare", îl trăgea un copil de mână pe tatăl său.

După spaţiile amenajate special pentru a păstra memoria savanţilor Emil Racoviţă şi Grigore Antipa, la parter, secţiunea „Fauna Mondială" aduce laolaltă crâmpeie de viaţă din toată lumea. Aţi văzut vreodată pasărea-rinocer? Dar casuarul? Dacă n-aveţi drum în Noua Guinee, vă puteţi opri în dreptul vitrinei corespondente, din Muzeul Antipa.

Tot la parter găsiţi singurul schelet complet al lui „Deinotherium gigantissimum", un fel de elefant uriaş de 4,5 metri înălţime şi 3,5 metri lungime - cea mai valoroasă piesă a colecţiei, dispărută acum 2,5 milioane de ani. Gigantul este păzit, în stânga şi în dreapta sa, de fosilele unui elefant şi unui hipopotam.

POVEŞTILE ADEVĂRATE

Periplul continuă cu expoziţia multi-tematică de la etaj, ale cărei imagini vorbesc despre evoluţia vieţii, lumea insectelor, paleontologie sau complexitatea speciei umane - atât de variată că, pur şi simplu, nu poate fi înţeleasă, pe îndelete, într-o singură vizită.

„Dinozaurul cu cioc de raţă“ este străjerul sitului paleontologic 

Pe lângă fosilele-gigant, rocile strălucitoare, culorile fluturilor sau ale animalelor, fie ele şi conservate în borcane, muzeul Antipa a creat poveşti, iar frumuseţea lor e dată tocmai de faptul că sunt adevărate - pelicanii chiar îşi iau zborul, câteodată, exact ca în diorama despre Delta Dunării, lupii vânează, într-adevăr, căprioare, iar acestea chiar lăcrimează când mor.

Gigantul de la Vaslui

Piesa de rezistenţă a muzeului - cu o rezistenţă de peste 2,5 milioane de ani - este scheletul din specia „Deinotherium gigantissimum", găsit de paleontologul Gregoriu Ştefănescu la 30 ianuarie 1890, în judeţul Vaslui. Deşi are 4,5 metri înălţime şi 3,5 lungime, fosila aparţine unui individ tânăr. Putem face, desigur, un exerciţiu de imaginaţie pentru a proiecta dimensiunea unui adult. Exemplarul era un mamifer greoi, însă puternic. Pentru a se hrăni, smulgea arborii din pământ şi le mânca părţile moi. Deşi a fost deteriorat puternic în urma cutremurului din anul 1977, acesta a rămas singurul schelet complet din lume.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Protectorii Muzeului Antipa

Grigore Antipa

- Primele exponate ale muzeului au fost un mănunchi de cochilii de moluşte donat de „marele vornic al trebilor dinlăuntru", Mihalache Ghica, în anul 1834 şi organizate
într-un „cabinet de curiozităţi".
- După mai bine de 30 de ani, profesorul Gregoriu Ştefănescu descoperă în nisipurile Moldovei, o fosilă unicat în lume, scheletul elefantului „gigantissimum".
- În 1882, Hilarie Mitrea, un medic din armata olandeză, originar din Răşinari, donează Muzeului din Bucureşti o colecţie zoologică ce cuprindea circa 1.000 de specii de insecte, moluşte, crustacee, peşti, amfibieni, reptile şi păsări. Până astăzi, au mai rămas doar 345 de piese.
- Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Take Ionescu, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, îl numeşte director al muzeului pe doctorul Grigore Antipa. Drept răsplată, Antipa începe demersurile pentru construirea unui nou edificiu destinat unui „muzeu de Istorie Naturală demn de capitala ţării".

- Clădirea din Strada Polonă, ce-l adăpostise anterior, devenise deja neîncăpătoare. Astfel, Muzeul de Istorie Naturală se mută în 1908, în casă nouă, în clădirea „de la Şosea" - pe Calea Victoriei -, unde a rămas până astăzi.  Aici are loc inaugurarea Muzeului de Zoologie, în care erau expuse, în premieră mondială, diorame în funcţie de regiunea geografică: deşertul Sahara, savana africană, preria americană şi tundra arctică.  Nu peste mult timp, acestea au devenit model pentru alte instituţii similare din lume: Berlin, Paris, New York, Sankt Petersburg.
- În anul 1933, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea muzeului, Carol al II-lea deschide ceremonia în sala de la parter - cea care adăposteşte, azi, elefantul „gigantissimum". Regele hotărăşte ca Muzeul de Istorie Naturală să poarte numele de „Grigore Antipa". Şi aşa a rămas.

Uriaşi cu vârste de milioane de ani

După ce au făcut cunoştinţă cu „gigantul de la Vaslui", vizitatorii îl pot compara, la etajul 1 al muzeului, cu corespondentul său din apă sărată - scheletul de peste 10 metri al unei balene cu cocoaşă, prins de perete atât de subtil încât ai impresia că, dacă ar mai avea puţină energie, s-ar elibera cât ai zice „peşte".

Alături, de dimensiuni mai mici, dar la fel de impunătoare, sunt scheletele de morsă sau de narval (n.r. - mamifer asemănător cu delfinul). Tot din categoria „giganţi ai apelor" face parte şi graţiosul diavol de mare, care ispiteşte privirile de pe un perete vecin.

„Camera de fosile"

Panourile care prezintă originea vieţii pe Pământ şi evoluţia speciilor - mai captivante, poate, chiar decât în volumul cu acelaşi nume al lui Charles Darwin - sunt un magnet pentru copii. Studiază ei tabele, fac calcule, privesc nedumeriţi, încearcă să înţeleagă, ridică din umeri şi apoi memorează, pentru acasă.

Străjuită de o replică a „dinozaurului cu cioc de raţă", impresionantă prin acurateţea sa, „camera de fosile" este următoarea şi, poate, cea mai impresionantă parte a muzeului Antipa. Este recreat aici, cu aceeaşi măiestrie, un şantier paleontologic care l-ar copleşi până şi pe cel mai experimentat cercetător. Sub podeaua transparentă din sticlă este aşternut un strat fin de nisip, pe care stau întinse fosile de elefanţi de stepă, de mamuţi sau ale altor animale demult dispărute. În fine, o mulţime de oase pietrificate a căror vârstă, atunci când e menţionată, e însoţită mereu de onomatopee.

Aceeaşi reacţie o stârneşte şi mamiferul cu carapace, care, datorită protecţiei osoase, era aproape imbatabil în era glaciară (epocă începută acum 2,5 milioane de ani şi sfârşită acum 11.700 de ani). Fermecătoare sunt însă şi cele trei ecrane care, ca nişte portaluri în timp, redau imagini tridimensionale cu cei mai fioroşi dinozauri. Sunt holograme care aproape că prind viaţă şi fie par că vor să iasă din ecran, fie merg, legănat, ignorând privirile insistente ale curioşilor.

„CUTIILE INTELIGENTE"

În afara descrierii amănunţite a exponatelor, „cutiile inteligente", cum le spune o bunică vizitatoare, includ informaţii şi despre alte fosile, la fel de fascinante, chiar dacă încă nu s-au ivit din nisipul aşternut în cameră. În plus, te plimbă prin toate siturile paleontologice din ţara noastră - o minunăţie!

Atâtea sunt de spus însă despre fiecare secţiune a acestui muzeu, că ne-ar trebui câteva numere bune ale acestui ziar, oricât de stufos ar fi el, numai să enumerăm informaţiile esenţiale. Oricât de mult s-ar scrie - şi s-a scris mult! - despre această moştenire a lui Grigore Antipa şi a naturii, orice text, mai pasional sau chiar mai detaşat, nu poate fi comparat cu emoţia unei vizite, cu întâlnirea, faţă în faţă, cu mastodontul, cu „gigantissimum" ori cu dinozauri cu picioare de pasăre sau cu cioc de raţă.

„Dinomania" vine şi la muzeul Antipa

Sâmbătă şi duminică, vizitatorii muzeului vor primi, gratis, ziarul „Weekend Adevărul", împreună cu primul puzzle din colecţia unică de dinozauri ce va fi lansată marţi, 7 februarie! În plus, începând din această sâmbătă, va fi relansată seria întâlnirilor „La Antipa, în spatele uşilor închise!". În fiecare săptămână, începând de la ora 11.00, specialiştii instituţiei vor destăinui publicului câteva dintre secretele activităţii lor de cercetare. Prima lecţie - „Ce sunt şi câte specii de mamifere există în fauna României", susţinută de directorul muzeului, Dumitru Murariu.

Aventuri şi mistere pentru toţi copiii

Să te adresezi unui public format din copii este, în sine o aventură, însă, după vizita la Muzeul Antipa, rar există copil care să plece fără acel zâmbet satisfăcut, caracteristic micuţilor. Fie că sunt fascinaţi mai degrabă de strălucirea rocilor, de fluturi, de animalele care îi privesc din diorame ori de fosilele-gigant pe care nu le pot cuprinde cu privirea, micuţii iubesc călătoria prin istoria naturală, chiar şi în ciuda unei reguli greu de înţeles la vârsta lor - „nu atinge!".

Au o mulţime de întrebări şi parcă vor să înţeleagă şi să memoreze, dintr-o clipită, toate detaliile muzeului. Numai după cum se străduiesc să silabisească denumirile latineşti poţi să-ţi dai seama de interesul lor. Minute bune rămân în faţa unui perete de sticlă, ca să nu piardă vreun amănunt, iar info-touch-urile n-au secrete pentru ei. Rămân, desigur, întrebările pe care nici muzeografii, nici părinţii nu le pot anticipa. „Uite, aici sunt indienii, cu suliţe", îi spune o mamă fiului său. „Din indieni se trag toţi oamenii?", o închide acesta, cu fler.

Cursuri pentru copii

Magazinul cu suveniruri de la ieşire este însă locul în care-şi pot lua revanşa pentru interdicţiile din timpul vizitei, pentru că, aici, obiectele se pot atinge şi, dacă părinţii sunt binevoitori şi îşi permit, le pot lua acasă!

Copiii profită, cum numai ei ştiu, de această şansă şi, dacă nu obţin toate jucăriile pe care le vor, smulg cel puţin promisiunea revenirii la muzeu: „Data viitoare când vom veni le vom cumpăra şi pe celelalte". Aurora Stănescu, specialist al muzeului, spune că, până la finalul anului, vor fi organizate trasee de vizitare şi mai interactive pentru copii. „Vor fi provocări pentru ei, întrucât trebuie să găsească şi să descopere, folosind un pliant ca o bandă desenată, anumite adaptări ale animalelor. «Faci trei paşi la dreapta şi găseşti vitrina numărul 2. Descoperă specia cu nu‑ştiu-ce caracteristici!»", explică Aurora Stănescu.

Click pe infografie pentru a mări

În plus, pentru elevi, muzeul organizează, în ultima duminică din lună, un program interactiv de educaţie zoologică şi de divertisment. Şcolarii pot veni aici alături de profesorii lor pentru a învăţa despre animale din filme documentare, literatură pentru copii, reviste de specialitate sau observaţii directe în teren. Prima întâlnire, unde se va vorbi despre „Întâmplări din Oceanul de Cleştar", va fi coordonată de dr. Aurora Stănescu.

Muzeografii au însă o amărăciune: „Piaţa e plină de enciclopedii şi reviste pentru copii şi puţine din ele au consultanţi ştiinţifici. Mai ales dacă revistele apar în străinătate, numele speciilor sunt traduse mot-a-mot. Copiii învaţă despre «papagalul cu moţ roşu», care nu există în România decât cu denumirea ştiinţifică. Au venit copii şi ne-au spus să le arătăm «peştişorul cu nasul vânăt». Degeaba le spui că nu există, că aşa au văzut în carte şi vor să vadă şi la Antipa", povesteşte Aurora Stănescu.