Finlanda, cea mai fericită ţară din lume pentru al treilea an consecutiv: pe ce loc s-a clasat România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În plină criză sanitară mondială cauzată de noul coronavirus, Finlanda a fost desemnată cea mai fericită ţară din lume pentru al treilea an consecutiv, potrivit unui raport oficial al ONU, publicat vineri, citat de AFP.

Ţara nordică a devansat Danemarca, aflată pe locul doi, şi Elveţia, pe trei, în clasamentul din 2020 al „World Happiness Report“, a cărui publicare coincide cu Ziua mondială a fericirii, stabilită de ONU şi sărbătorită la 20 martie.

Sudanul de Sud şi Afganistanul, două ţări afectate de război, se află pe ultimele locuri în clasament, scrie news.ro.         

Metodologia folosită constă în evaluarea răspunsurilor preluate de la persoane din 156 de ţări, care răspund unei serii de întrebări despre percepţia lor asupra calităţii vieţii pe o scară de la 0 la 10. 

Sunt luate în calcul PIB-ul (produsul intern brut), ajutoarele sociale, libertatea individuală sau nivelul de corupţie.                

Ca şi în cazul celor şapte rapoarte precedente, ţările nordice domină clasamentul. În primele zece locuri se află şi Noua Zeelandă - pe opt şi Austria - pe nouă. Franţa se află pe locul 24, în coborâre un loc, faţă de anul trecut. 

România se află pe locul 47, după ce anul trecut s-a clasat pe 48. 

Şările cele mai fericite sunt cele „în care oamenii au un sentiment de apartenenţă, unde au încredere şi se apreciază unii pe alţii“, a explicat John Helliwell, co-autor al raportului, citat în comunicat.

Raportul pe 2020 se bazează pe datele colectate în 2018 şi 2019, şi ia în calcul măsurile excepţionale luate de mai multe ţări cu scopul de a stopa pandemia de coronavirus.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite