FERICIREA 2.0. Discursurile motivaţionale, manual modern de sentimente? Psiholog: „Fericirea nu are niciun substrat concret“

Secolul XXI pare că a pierdut pe undeva sensul simplu al fericirii. Fericirea nu mai e un lucru mărunt. E predicată cu succes în amfiteatre şi săli festive, graţie unor predicatori care nu se împiedică de stângăciile personale pentru a livra entuziaste discursuri inspiraţionale. Sunt aceşti arhangheli moderni ai fericirii noastre.

„Prietena mea a avut o noapte foarte grea, iar dimineaţă, înainte să vin aici, am stat câteva momente s-o mângâi pe burtică. E însărcinată“, spune acest tânăr din audienţă, iar cuvintele lui declanşează un val răsunător de neîngrădită afecţiune, pe care l-am putea reda textual aşa: „Ooo!“. Pentru câteva secunde bune, tânărul este eroul tuturor celor 200 de persoane care-au venit la prima conferinţă despre fericire din sud-estul Europei.

Se simte bine, deşi n-a făcut decât să răspundă cinstit, fără vreun gând perfid de a epata, la frumoasa întrebare obştească „Tu ce lucru bun ai făcut astăzi?“, adresată sălii de experta britanică în psihologie pozitivă Vanessa King, cofondator al organizaţiei „Action for Happiness“, unul dintre vorbitori.

Vanessa King spune că a găsit toate cele 10 soluţii pentru o viaţă mai fericită, iar atelierul său cu pretenţii exhaustive este cel mai important de pe ordinea din prima zi a acestei conferinţe. Duminică, altceva.

Motivaţia
GREAT DREAM! (n.r. – visul măreţ), acesta este acronimul format din iniţialele celor zece paşi simpli: giving, relating, exercising, appreciating, trying out, direction, resilience, emotion, acceptance, meaning (n.r. – a dărui, a relaţiona, a face sport, a aprecia, a încerca lucruri noi, direcţie, rezistenţă, emoţie, acceptare, scop).

Pare că toate aceste sarcini nu-ţi mai lasă timp nici măcar să te întrebi rapid, vreme de-o respiraţie, dacă eşti, într-adevăr, fericit. Atenţie!, avertizează însă doamna King, acesta e un meniu, nu o reţetă, pentru că oamenii sunt diferiţi. Din fericire.

Iniţiativa
Oricum, un lucru e sigur, pe oamenii aceştia îi uneşte ceva: motivaţia. Toţi vor să naufragieze pe insula fericiţilor. Sunt preocupaţi, iar asta se vede nu doar în interesul deosebit pe care-l manifestă în timpul discursurilor, ci şi în vestimentaţia spilcuită: câte jachete taior!, ce mocasini!, mai multe brăţări decât fete!

Toţi parcă vor să se redescopere în această sală cu 200 de persoane din Bucureşti, să iasă uşor din anonimatul nemulţumirii de sine. Se ridică entuziasmaţi în picioare, din proprie iniţiativă, şi încearcă să improvizeze locuri sau lucruri spectaculoase pe care le-au descoperit, deşi n-au descoperit nimic spectaculos. Spun pe cine-au ajutat, deşi abia dac-au avut timp să se ajute pe ei într-o dimineaţă. Dacă asta e cheia, dacă trebuie să găsească frumuseţea în lucrurile mici, atunci nu se vor speria de ridicol şi-şi vor supraaprecia toate experienţele trecute, dacă nu chiar vieţile.

„Am un copil şi învăţ şi eu să fiu copil“, „Bravo, vezi lumea cu o altă pereche de ochi, e super!“ „Vreau să-nvăţ trei colinde noi anul acesta şi să ajut un grup de copii.“ „Bravo, hai s-o aplaudăm!“

Apartenenţa
Pe tot parcursul celor două zile, cât durează conferinţa, se va vorbi despre psihologia pozitivă, se vor ţine înflăcărate discursuri motivaţionale. Se vor analiza cu atenţie conceptele de bucurie, optimism, mulţumire, plăcere, precum şi elementele constitutive ale acestor concepte. Vor fi aplauze, se va medita mult, vor fi şi jocuri, dar şi ateliere terapeutice serioase. Iar comunicarea, contactul dintre participanţi, e cel mai important. Chiar unul dintre reporterii „Weekend Adevărul“ va fi angajat samavolnic într-o intrigantă operaţiune de socializare. „Salut, eu sunt Dragoş şi îmi place să fac climbing (n.r. – căţărări)“, va debuta emfatic acea discuţie inutilă.

Nu arareori dialogul se supune teoriei bulgărelui de zăpadă. Se socializează aici, la conferinţă. Se improvizează, fără delicateţe, adevărate dezbateri siluite de nevoia de apartenenţă. Se adresează foarte multe zâmbete formate mai degrabă în urma binecunoscutelor contracţii ale muşchilor feţei decât conduse de obişnuita empatie. Orişicât, se creează ceea ce aceşti oameni ar putea numi, cu cel mai duios cuvânt împrumutat din limba engleză, „bonding“ (legătură).

Estetica
Prezentările vorbitorilor sunt construite cu atenţie urmărind nu doar esenţialul mesaj de maximă importanţă pentru fericirea cetăţenilor, cât livrarea lui într-o formă prietenoasă cu auditoriul: culori, liniuţe, steluţe, bulinuţe, punctuleţe, filmuleţe.

De fapt, această fasonare estetică a discursului pare cel mai temeinic alcătuită. Până la urmă, aşa cum susţin predicatorii stării de bine, imaginea este receptată mult mai repede, mult mai intens.

Peste 200 de persoane au fost, timp de două zile, fericite FOTO: Institutul pentru Fericire


Exemplul
Un sfat concret? Anca Ghinea, creative adviser manager, vorbitor despre fericire: „Acasă, eu şi soţul meu avem o tăblie pe care scriem, când şi când, câteva mesaje. Ultimul lui mesaj a fost «Iubeşte şi trăieşte liber», mesaj care te inspiră foarte mult, care dă foarte multă putere. Puterea cuvintelor este inspiraţie şi motivaţie, dar a fi fericit mai presupune ceva: a avea în tine capacitatea de a fi fericit pentru alţii. Ce-ar fi dacă, pentru o reuşită de-a celorlalţi, le-am face un cadou surpriză, inedit, mai creativ? De exemplu, un afiş, pe care l-am colora instant, i-am pune un titlu cu markerul, am găti şi-am da denumiri absolut inspirate şi inspiraţionale mâncării şi am aşeza meniul la vedere“.

Şi, dacă această manifestare curată de bunătate tot nu ajută, Laura Ducu, regizor, trainer, vorbitor despre fericire, are o soluţie mai introspectivă: „Absolut toţi, fără dar şi poate, suntem regizori. E adevărat că poate nu rulează în cinematografe peliculele pe care noi le regizăm, dar nu trebuie să uităm în niciun moment al vieţii noastre că ele rulează în viaţa noastră. Noi suntem regizorii propriei noastre vieţi. Este filmul de lungmetraj pe care-l creăm din secunda 1“.

Efectul
Prezentările continuă, sunt forţate întâlniri lingvistice precum „un citat spunea că“, „targetat pe zona fericirii“, „pe partea de emotions“, „gândiţi out of the box“, dar şi expresii menite să dea autenticitate discursului:  „statistic vorbind“, „studiile arată că“, „cercetătorii susţin că“, „nu trebuie să uitaţi niciodată că“, „totul în jurul nostru este“. Deşi, la rigoare, citatele nu spun nimic, zona fericirii e greu de delimitat şi pare îndeajuns de curios să vorbeşti statistic.

Totuşi, fericiţii aceştia din scaune se încred în cuvintele celor din faţa lor. Cred pentru că aleg să creadă. Şi nu e nimic rău în asta. Până la urmă, la ieşire, toată lumea va vrea să acorde mai mult timp prietenilor, să aibă mai multă grijă de părinţi, să nu uite niciodată să zâmbească, să cânte la pian şi să danseze tango, să facă fapte bune, să asculte mai mult şi să împartă. Să facă, în continuare, cele mai frumoase lucruri de pe lumea asta. Vor ţine minte, ignorând subtila tautologie, că, pentru a fi fericiţi, trebuie să se ridice din fotoliu, să ia atitudine şi să fie fericiţi, pentru că fericirea e în ei.

400 de lei a trebuit să plătească fiecare persoană care a participat, timp de două zile, la Conferinţa despre Fericire.

Fragmente de fericire. Exemplul personal al Ancăi Ghinea

„Îmi place să cred că zilele ar trebui să nu fie anonime. Ce-ar fi dacă la începutul unei zile i-am da o denumire: «ziua dorinţelor mari», «ziua pantofilor albaştri» sau, de ce nu, «12 ore de zbor». Sau ce-ar fi să aibă ziua de azi o culoare? Pentru mine, culoarea este roşu: vitalitate, dinamică, putere. Puterea cuvintelor este fără limită pentru că, la începutul zilei, dacă ne trasăm în minte cum ar putea fi acea zi, atunci suntem fără graniţe. [...] Fii creativ când dăruieşti fericire! A fost ziua soţului meu şi am încercat, prin cadoul respectiv, prin cuvinte şi nu numai prin cuvinte, să-i ofer un mesaj foarte puternic. Un balon care conţine săculeţe, în fiecare săculeţ, împreună cu cei dragi din viaţa noastră, am pus diferite poveşti care erau construite în jurul unui talent al persoanei respective, în jurul unei caracteristici dominante. În final, puterea acestui gest şi puterea cuvintelor au fost înălţătoare: mesajele respective au accentuat mai mult forţa din interiorul sărbătoritului, să spunem, dându-i aripi. [...] Un creator de fericire nu poate să nu aibă un jurnal! Un jurnal e un instrument foarte bun, şi anume înmagazinează în el stări minunate, stări trăite, puterea alchimică a creatorului. Şi mai are un avantaj: scriind cu toată forţa noastră în acel jurnal ne reamintim ce-am făcut. Ne dăm seama, de fapt, că, având oportunităţile în spate şi valorificându-le, putem foarte mult să facem acest lucru în continuare, fiind creatori de fericire prin cuvinte şi în viitor. Puterea cuvintelor în acest caz este amintire şi reamintire.“
Anca Ghinea (foto), autor al volumului „Arborele speranţei“, creatoare de campanii de comunicare şi advertising, vorbitor la Conferinţa despre Fericire.

Ce sunt şi de unde vin discursurile motivaţionale?

Discursurile motivaţionale nu sunt doar fraţii mai mari ai fotografiilor cu mesaje emoţionante prea-destul întâlnite pe site-urile de socializare, ci îşi revendică arborele genealogic tocmai de la îndepărtatele retorici ale lui Aristotel şi Cicero, ba chiar de la filipicele atenianului Demostene. Totuşi, astăzi, vechiul orator se cheamă trainer, coach sau mentor şi se sprijină pe o mică industrie numită dezvoltare personală care produce cu succes autori de cărţi, maeştri spirituali, consilieri de afaceri, consultanţi de carieră, terapeuţi, antrenori, actori etc. Şi toţi urmăresc să-şi aducă spectatorii cât mai aproape de eudaimonie (n.r. – fericirea supremă la Aristotel).

Cum s-a ajuns aici? Istoria elementară a dezvoltării personale ar putea începe cu volumul „Ştiinţa îmbogăţirii“, scris în anul 1910 de americanul Wallace Wattles. Acesta spunea că persoanele care gândesc şi trăiesc viaţa într-un fel care le permite să facă schimbări subtile în obiceiuri şi în alegeri vor găsi mai mult belşug. Astfel, cei care pun mai mult preţ pe creativitate decât pe competiţie vor fi răsplătiţi.

Sublimele „discursuri“ motivaţionale de pe site-urile de socializare

Ca ştiinţă practică, menită să ajungă într-un mod mai explicit publicului larg, conceptul de dezvoltare personală a fost descris de scriitorul american Napoleon Hill. Acestuia-i fusese încredinţată sarcina de a intervieva peste 500 de oameni de succes din America şi de a descoperi formula succesului. Iniţiativa îi aparţinea renumitului industriaş american Andrew Carnegie şi a fost materializată în volumul „De la idee la bani“, semnat de Hill.

De la prima apariţie a acestei cărţi, în 1937, au fost publicate mii de alte volume, audiobook-uri, s-au ţinut nenumărate seminarii şi au fost scrise la fel de multe articole. La acest fenomen au avut o contribuţie esenţială producţiile cinematografice americane în care o criză concretă este soluţionată miraculos în urma unei discuţii energice, călăuzitoare, înflăcărată şi îndeajuns de lirică a unui personaj salvator.

În România, această tendinţă a căpătat contur după 1990, însă a crescut exponenţial, din ce în ce mai mulţi aproape-oratori atribuindu-şi merite de consilieri, traineri ori chiar autori de reflecţii inspiraţionale. Cel mai des întâlnit sfat din prezentările acestora, indiferent de forma în care sunt făcute, pune accentul pe iniţiativa şi puterea personală, precum şi pe interacţiunea socială.

Promotorii fericirii în România  

În ţara noastră, Asociaţia Iniţiativa pentru Fericire este printre cele mai vocale organizaţii care se ocupă cu bunăstarea psihică a românilor. ONG-ul este organizatorul evenimentului prezentat bombastic „Prima Conferinţă despre Fericire din sud-estul Europei“, adică o serie de ateliere şi comunicări desfăşurate pe parcursul a două zile în Bucureşti, pentru care participanţii au plătit 400 de lei.

Mălina Chirea, unul dintre părinţii asociaţiei

Misiunea asociaţiei este „creşterea scalabilă a gradului de fericire din România“, iar aceasta este dusă la îndeplinire prin difuzări de documentare pe tema fericirii sau subiecte adiacente, organizarea de dezbateri, ateliere de lucru şi conferinţe. Vă întrebaţi, probabil, cum pot aceste dezbateri să contribuie la creşterea scalabilă? ONG-iştii spun că efectele programelor lor sunt înţelegerea importanţei fericirii şi legătura ei cu succesul în viaţă, creşterea gradului de empatie, creşterea toleranţei sociale şi conştientizarea responsabilităţii sociale.

„Avem nevoie să îmbrăţişăm mai des lumea şi să-i oferim încrederea noastră, pentru că nouă, românilor, ne lipseşte acest lucru. Din evenimentele noastre am observat că participanţilor le este foarte drag atunci când întâlnesc oameni cu plăceri similare şi ajung să-i cunoască pe aceştia şi să schimbe idei în mod liber. Studiile arată că pilonul fericirii este interacţiunea socială. Suntem mai fericiţi când relaţionăm în mod autentic cu cei din jur“, explică Mălina Chirea, unul dintre părinţii asociaţiei.

 A fost un sentiment de apartenenţă. Eram într-o sală cu oameni frumoşi care aveau interese similare cu ale mele. Sentimentul a fost amplificat şi de faptul că acest interes legat de fericire nu este ceva local, este la nivel mondial. Mi-a plăcut workshop-ul Vanessei King pentru practicalitatea lui. A fost un prilej minunat de introspecţie. Workshop-ul lui Eiji Shimizu — pentru simplitatea mesajului şi maniera practică în care ne-a conectat prin exerciţii la realitatea atenţiei, compasiunii şi generozităţii.

”Petre Dămoc

A fost un weekend maraton cu şi despre fericire, fie că eşti specialist în psihologie, pasionat de terapia motivaţională sau pur şi simplu vrei să-ţi amplifici starea de bine sau să o redescoperi, te transformă măcar puţin. Conferinţa despre fericire a fost cel mai pătrunzător eveniment la care am participat în ultimul timp. Fericirea e simplă, nu implică formule magice, însă e nevoie din când în când să-i apăsăm butonul de „Start“. Asta au făcut cele câteva sute de oameni în acest weekend.

”Ioana Andreea Niţică

În cadrul conferinţei, am putut să-mi confirm că fiecare persoană are mare control în ceea ce priveşte propria fericire şi că aceasta nu depinde doar de mediu sau de genetică. Ideile importante pe care urmează să le aplic în viaţa mea: să trăiesc mai mult în prezent şi să ofer atenţia mea neîmpărţită persoanelor cu care interacţionez, să fiu recunoscătoare pentru tot ce am în viaţa mea, să mă asigur că nu trece o zi fără să fac o faptă bună, să alerg, să respir conştient şi să zâmbesc.

”Mihaela Băcanu

Am constatat că deja practic multe dintre obiceiurile oamenilor fericiţi, lucru care m-a bucurat foarte tare, pentru că ele sunt ingredientele unei vieţi fericite. Astfel, dacă voi continua să fac ceea ce fac deja şi mai adaug încă vreo trei obiceiuri, voi putea menţine starea actuală şi chiar pot mări gradul de fericire. Fericirea trebuie privită ca un atribut palpabil al vieţii şi că ea nu este ceva abstract, intangibil. E, mai degrabă, o stare de mulţumire, de armonie cu propria persoană şi cu cei din jur.

”Oana Horotan

„Fericirea nu are niciun substrat concret“

Dăm cuvântul specialiştilor: până la urmă, la ce sunt bune discursurile inspiraţionale, pentru cine sunt ele făcute şi de ce? Şi, mai important, ne motivează îndeajuns de mult încât să căutăm fericirea aşa, din conferinţă în conferinţă? Ori toate aceste manifestări ale elocinţei sunt, mai degrabă, reprezentarea frumoasei vorbe româneşti: „ca apa sfinţită, nici n-ajută, nici nu strică“? Răspund psihologul Paul Moroşanu, psihologul Bogdana Bursuc şi neurocercetătorul Leon Zăgrean.

„Weekend Adevărul“: Cum reuşesc vorbitorii inspiraţionali să câştige încrederea audienţei?
Paul Moroşanu: În primul rînd, trebuie să observăm câteva lucruri legate de realitate. Oamenii au fost mulţumiţi? Înseamnă că această conferinţă şi-a atins scopul, participanţii au ieşit mai fericiţi de-acolo, mai buni. Apoi, conferinţa este despre „fericire“, un termen pe cât de vag, pe atât de uşor de brodat pe marginea lui. Cu atât mai mult cu cât există şi câteva clişee colective despre subiect: ai bani – eşti fericit, ai curaj – eşti fericit, ai dragoste – eşti fericit. Apoi, mai departe, termenul sună frumos, este pozitiv, dar nu are niciun substrat foarte concret (alături de „frumuseţe“, de exemplu). Or, în această ordine de idei, o adunare publică în care vine altcineva şi vorbeşte despre „fericire“ este locul cel mai susceptibil de a cataliza ceea ce în psihologie numim proiecţiile inconştientului. În acest scop, nu mai contează atât că ceea ce comunici sunt truisme, cât predispoziţia pe care o au oamenii care vin la conferinţă. Îmi este uşor să-mi imaginez că acei oameni intră tocmai ca să iasă mai fericiţi. Adică, la asemenea public care intră în sală, reuşita conferinţei este cel puţin 50% asigurată. Vor conta mai mult atitudinea speaker-ilor decât conţinutul discursurilor pentru că astfel de evenimente publice se bazează nu pe puterea argumentelor, ci pe inducerea emoţiilor, pentru care este nevoie de charismă.

Au vreun efect aceste discursuri? Acţionează aşa, subtil?
Efectul acestor discursuri depinde de publicul-ţintă pe care reuşesc organizatorii să-l capteze. Îmi imaginez că nu ar avea nici pe departe acelaşi succes, dacă ar fi rostite la Facultatea de Filosofie sau de Psihologie. Eu cred că un astfel de eveniment are în spate nu atât pregătirea discursurilor, cât restul de detalii: locul de desfăşurare, promovarea, termenii aleşi, atmosfera din timpul evenimentului, astfel încât să reuşească să atragă publicul care s-ar lăsa „fericit“ de un astfel de eveniment. Astfel că răspunsul este „Da“, au efect la publicul-ţintă, pentru că nu va reuşi să atragă niciun altfel de public. Un depresiv va intra cu greu de bunăvoie la o „Conferinţă despre fericire“. Despre acţiunea subtilă, asta vine din aria de manipulare a emoţiilor. Aceste discursuri simple sunt atât de subtile pe cât de subtilă este puterea de autosugestie a participanţilor. Dacă ai reuşit să-i atragi pe cei care trebuie, nici nu mai trebuie să fii foarte subtil.

Sunt utile sau inutile, sunt benefice sau nocive discursurile motivaţionale?
Toată lumea are nevoie de motivaţie: ca să ne dăm jos din pat dimineaţa sau să dăm bani la cerşetori. Tot ce facem, facem cu un motiv, adică avem o motivaţie. Cei mai mulţi dintre noi avem motivaţia înscrisă adânc în noi înşine, prin procesul primar de educare, adică este şi rămâne inconştientă. Cu toate astea, mai trecem prin transformări, perioade de criză care pun în suspensie motivele adânci din domenii întregi de viaţă. De exemplu, motivaţia de a munci într-un anume domeniu sau de a rămâne într-o relaţie. Atunci, în aceste momente, avem nevoie de restructurarea motivaţiei. Asta ne duce pe un drum de dezvoltare personală în care încercăm mai multe: relaţie duhovnicească, psihoterapie, discursuri motivaţionale, grupuri de dezvoltare etc. Astfel, nu putem să catalogăm toate discursurile motivaţionale drept benefice sau nocive deoarece nu există criterii universale pentru dezvoltarea personală. Eu aş centra problema în cel care caută: dacă un om iese cu un câştig personal de durată de la un discurs motivaţional, atunci acel discurs a fost bun pentru el.

Psihologul Bogdana Bursuc: „Se simt înţeleşi, problemele lor par normale“

Sunt mai multe lucruri care fac ca oamenii să fie mulţumiţi. Spre exemplu, de foarte multe ori îşi apără investiţia emoţională, faptul că au plătit şi au ales să meargă. De multe ori, e greu să recunoască greşeala, aşa că se arată încântaţi de ceea ce primesc. Apoi, sunt mulţumiţi pentru că se regăsesc în ideile pe care le aud acolo. Sunt nişte informaţii pe care deja le cunosc, iar asta le dă sentimentul că ştiu, că au dreptate, că sunt bine educaţi, că sunt inteligenţi. Confirmările sunt foarte importante: să vezi că acelaşi lucru pe care-l gândeşti tu îl gândeşte şi un mare nume. În plus, se întâmplă frecvent ca vorbitorul să plece de la problemele pe care le au oamenii. Atunci, ei se simt înţeleşi, iar problema lor pare una normală. Dacă cineva o ştie, înseamnă că e frecventă, s-a mai întâmplat, a mai fost cercetată. Dacă ei conştientizează că problema nu e absurdă, că multă lume o are, asta în sine are un efect terapeutic. Îi ajută pe cei care au probleme incipiente, existenţiale, îşi pun întrebări, doresc să se autodezvolte. Ce ajută cel mai mult e faptul că observă că problemele lor le au şi alţii, deci nu mai sunt singuri. Totuşi, nu trebuie să căute mereu confirmări, să fie devastaţi în cazul unui feedback negativ ori în cazul unei critici sau să depindă de părerea celorlalţi pentru a avea valoare. Discursurile motivaţionale nu sunt inutile, nici nocive, numai că nu se adresează tuturor. Ele sunt binevenite, fiecare poate să ia din ele atât cât are nevoie. Sunt foarte mulţi oameni care ar trebui să se ducă măcar la o discuţie motivaţională, dar nu se duc, pentru că ei consideră că n-au niciun fel de problemă, că n-au nevoie. Alţii preferă să vină pentru că se gândesc că, dacă merg la terapie, au probleme grave, sunt nebuni.

O stare ce nu se poate învăţa  

Prof. dr. Leon Zăgrean (foto), şeful Catedrei de Fiziologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti, profesorul care a iniţiat domeniul neuroştiinţelor în România, spune că fericirea nu este o stare care se poate învăţa, ci rezultă ca un fel de corolar al experienţelor anterioare, raportate la diferite condiţii în care trăieşte individul la un moment dat. Din acest punct de vedere, profesorul consideră că  mecanismele pe care le antrenează discursurile motivaţionale sunt artificiale.

„Există şi reţete, dar, în primul rând, fericirea este o stare de spirit şi, departe de a avea numai un suport biochimic, are o mare componentă spirituală. Depinde de cultura sau de înţelepciunea individului, pentru că fiecare are criteriile lui de viaţă în ceea priveşte starea de fericire. În primul rând, nu trebuie confundată starea de fericire cu satisfacţia – aceasta e o chestiune mai mult de simţământ, pe când fericirea e o stare sufletească. E adevărat că în creier se produc nişte modificări, ca suport al acestei stări, dar nu pleacă starea de fericire de la acele modificări chimice sau electrochimice. Starea de fericire e o stare sufletească determinată în anumite condiţii şi care implică anumiţi neurotransmiţători: endorfine, hormoni. De exemplu, s-a constatat efectul benefic al oxitocinei, hormon implicat în funcţia de reproducere, «hormonul iubirii». Iubirea, ca sentiment, nu cea biologică, e o stare apropiată de fericire pentru cine poate s-o simtă plenar“, explică profesorul Leon Zăgrean.

Specialistul conchide că fericirea este un cumul între experienţa individului şi răspunsul neurofiziologic legat de aspecte biochimice sau bioelectrice. Cu alte cuvinte, fericirea este o stare de spirit dependentă de nivelul de conştiinţă al individului.

De aceea, atrage atenţia: „Există o serie de substanţe care mimează fericirea, cum sunt drogurile – dau o anumită stare ce poate fi confundată cu fericirea. Totuşi, starea de fericire e legată în mod cert de starea de conştienţă. Atunci când modifici această stare, devine greu să spui dacă mai este fericire sau este o chestiune artificială“.

Noul indicator economic: fericirea

România ocupă locul 90 din 156 de state pentru care economiştii Jeffrey Sachs, John Helliwell şi Richard Layard, de la Universitatea Columbia, au calculat indicele de fericire. Potrivit studiului întocmit de către cei trei economişti, cele mai fericite ţări din lume se află în nordul Europei: Danemarca, Norvegia, Olanda şi Suedia. Lor li se adaugă Elveţia.

La polul opus sunt Rwanda, Burundi, Republica Centrafricană, Benin şi Togo, toate situate în zona subsahariană a Africii. Statele Unite se clasează pe locul  al 17-lea, Canada ocupă poziţia a 6-a, Franţa – 25, Germania – 26, Japonia – 43, Rusia – 68, iar China – 93. România este urmată în clasament de Serbia, Irak, Bosnia-Herţegovina şi Ungaria.

Fericirea cetăţenilor n-ar trebui să se măsoare doar la bancomat, spune o rezoluţie ONU
Concluziile raportului dat publicităţii în urmă cu o lună subliniază necesitatea unor politici care să fie îndreptate către cetăţeni. Lideri de stat precum cancelarul german Angela Merkel, preşedintele sud-coreean Park Geun-hye şi premierul britanic David Cameron vorbesc depre importanţa fericirii în astfel de politici. Cercetarea vine pe fondul acestei preocupări tot mai sporite din partea politicienilor pentru fericirea cetăţenilor ca indicator esenţial în calcularea performanţei economice naţionale şi a progresului social.

O rezoluţie istorică la Naţiunile Unite
De altfel, în iulie 2011, Adunarea Generală a ONU a elaborat o rezoluţie istorică ce invita ţările membre să măsoare nivelul fericirii în rândul cetăţenilor şi să se folosească de aceste măsurători pentru a elabora politici publice. În cadrul celei de-a 66-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, la 2 aprilie 2012, s-a desfăşurat o reuniune la nivel înalt, prezidată de premierul statului Bhutan, având ca temă „Happiness and Wellbeing: Defining a new Economic Paradigm“ (Fericirea şi bunăstarea. Definirea uni noi paradigme economice). România a fost reprezentată la acest eveniment de către ambasadorul permanent al României la ONU, Simona Miculescu.

Şeful Guvernului din Bhutan a fost ales să conducă reuniunea ONU întrucât politicile publice din mica monarhie asiatică sunt evaluate de o comisie specială a fericirii, iar Produsul Intern Brut, indicatorul economic folosit pentru a măsura economia unui stat, a fost înlocuit, încă din anul 1972, cu FNB: Fericire Naţională Brută (Gross National Happiness). Motivul? Potrivit oficialului din Bhutan, PIB-ul nu reflectă situaţia reală a poporului său, ţara fiind mai preocupată de nivelul de fericire.

Ambasadorul Simona Miculescu (foto) spune că identificarea unei alternative la Produsul Naţional Brut pentru măsurarea bunăstării umane nu este o temă nouă, ea aflându-se în atenţia comunităţii economice globale de peste un deceniu. „În prezent, evaluarea bunăstării umane dintr-o perspectivă care să reflecte în mod echilibrat cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile – cea economică, cea socială şi cea privind protecţia mediului înconjurător – se înscrie printre temele aflate în prim-planul agendei ONU. Un concept ca Gross National Happiness ar putea fi perceput ca utopic. Cu toate acestea, principiile şi indicatorii ce stau la baza sa se integrează, în mare măsură, în problematica foarte actuală, la nivel ONU, a dezvoltării durabile“, explică Simona Miculescu.

„Conceptul fericirii brute este incitant“
Totuşi, poate Fericirea Naţională Brută să înlocuiască modelul economic care mizează pe o creştere infinită a PIB-ului? „Faptul că FNB reprezintă o temă curentă printre cele aproximativ 170 de teme principale de pe agenda ONU şi este abordată în profunzime de state precum Bhutan şi Franţa, ca şi de experţi de marcă precum Joseph Stiglitz, reprezintă un indiciu al interesului, în creştere, faţă de acest concept. FNB reprezintă un domeniu complex, concret, actual, care se află în atenţia unor foruri internaţionale şi a unor experţi de cel mai înalt prestigiu.“

Totuşi, atrage atenţia ambasadorul României la ONU, deşi conceptul fericirii brute este incitant, este un factor încă incomplet definit.

„În prezent, posibilitatea măsurării obiective a FNB reprezintă, încă, un subiect destul de controversat. Vom continua să îl urmărim cu atenţie. În acest moment sunt tentată să cred, mai degrabă, că ar trebui să ne concentrăm, deocamdată, pe rolul elaborării unor politici adecvate şi solide în domeniile economic, social, protecţia mediului şi drepturile omului în asigurarea fericirii umane, nu invers.“

Secretele din „Ţara celor fericiţi“

Indicele fericirii din Bhutan a fost introdus în 1972, după ce regele Jihme Singye Wangchuck a urcat pe tron în urma decesului tatălui său. Deoarece considera că PIB-ul nu reflectă situaţia reală a poporului său, ţara fiind mai preocupată de nivelul de fericire, acesta a hotărât ca prosperitatea statului să fie măsurată în Fericire Naţională Brută. Considerat un adevărat vizionar, regele Wangchuck a reuşit să crească speranţa de viaţă a locuitorilor cu 20 de ani, în prezent ajungând la 66 de ani.

Statul era monarhie absolutistă până în 2008. Fiul monarhului, Jigme Khesar Aamgyel Wangchuck, în vârstă de doar 28 de ani, succesor la tron din 2005, a hotărât instalarea unei monarhii parlamentare. Economia se bazează pe agricultură, industrie forestieră, turism şi vânzarea de energie electrică statului India. În anul 2010, deşi aproape 20% dintre bhutanezi trăiau sub pragul sărăciei, doar 4% au declarat că nu sunt fericiţi. 96% dintre cetăţenii statului sunt fie fericiţi, fie foarte fericiţi.

Indicele FNB este stabilit în funcţie de piloni precum sănătatea, educaţia, bunăstarea subiectivă, cultura, mediul înconjurător, economia, spiritualitatea şi calitatea vieţii. Iar populaţia înţelege armonia dintre sănătate, cultură, valori materiale şi fericire, transmisă ca valoare economică.