Femeia 2.0

Femeia 2.0 este femeia care face tot, care şi munceşte, şi se ocupă de copii, mai merge şi la şcoală, pentru a se forma, mai se implică şi în viaţa socială a cetăţii.

Poate că cerem prea mult de la aceste femei ale timpului nostru. Monica Macovei, Laura Kövesi, Laura Andrei, Laura Stefan, Sandra Pralong...A supravieţui într-o epocă în care locul şi rolul femeii este mai mult decât a fi cea din umbra bărbatului” este un tur de forţă. Ea, femeia-exemplu, trebuie să fie peste tot. Să asume. Să şi trăiască. Curajul, azi, se cuantifică în discreţie. Tac, fac, plac.

Trezirea la şapte. Dus copiii la şcoală. Mers la birou sau lucrat de acasă. Luat copiii de la şcoală. Hrănit copiii. Eventual şi pe tine. Dus înapoi copiii la şcoală. Ceva activităţi extra-şcolare. Teme. Cină. Baie. Culcat. Poveşti. Între timp, mers la birou după-amiază, cursul de seară. Întâlnirea asociaţiei de cartier. Ceva cumpărături. Maşina care nu are controlul tehnic la zi. Vecina de palier care ar avea nevoie să fie condusă până la primărie. Trec peste sarcinile zilnice: spălat, aspirat, gătit, călcat, aerisit, spălat geamuri, rearanjat dulapurile, schimbat mocheta, golit pivniţa…

Am câteva prietene care sunt ceea ce aş numi “femeia 2.0″. Femeia care face tot, care şi munceşte, şi se ocupă de copii, mai merge şi la şcoală, pentru a se forma, mai se implică şi în viaţa socială a cetăţii. Au cearcăne femeile acestea. Strălucirea de pe faţa lor durează câteva minute, şi toate, dar toate, se prăbuşesc seara. Sunt adeseori bolnave. Epuizate. Şi totuşi merg mai departe. Încercând să fure câteva minute de lectură în timpul călătoriei cu metroul. Încercând să se machieze tot în metrou. Care mai apucă să coase un nasture în timp ce vorbesc la telefon, în căşti, cu nu se ştie ce client.

În aceste zile de sfârşit de iunie, când eu însămi mai am doar trei sfârşituri de săptămână de şcoală la Sciences Po, când ştiu că mă aşteaptă o non-vacanţă, o jumătate de an dedicată conceperii, scrierii lucrării de master, 60 de pagini, realizez că nu am profitat cum ar fi trebuit de acest an de facultate. De master. Am aceleaşi regrete pe care le au prietenele mele: încercând să fim peste tot, să nu dezamăgim nici acasă, nici la birou, nici la şcoală, să rămânem întregi şi să ne îndopăm cu medicamente pentru a nu ne îmbolnăvi, nu am reuşit practic să facem nimic cum trebuie. Regretul de a fi lăsat ca viaţa să treacă pe lângă noi, încercând să fim omniprezente, omnisciente, pluridisciplinare, wonderwomen.

Au trecut toate pe lângă noi, ca vântul: facultatea s-a dus, copiii au mai crescut un centimetru, în lipsa noastră, la birou alţi colegi au avansat în timp ce noi am făcut doar strictul necesar… Este adevărat, nu ne-a impus nimeni acest ritm, dar parcă totuşi a devenit un must, un sine qua non pentru a reuşi să rămânem pe val în societatea aceasta, în secolul acesta.

Asemenea nouă, încercând să facem cât mai mult, plângându-ne cât mai puţin, încercând să nici nu îmbătrânim prea mult, prea repede, alte câteva femei despre care am scris săptămâna trecută într-un amplu reportaj în “L’Express“, preluat de site-ul Adevărul. Aceste femei care ţin piept corupţilor din Bucureşti. Monica Macovei, Laura Andrei, Laura Kövesi, Laura Ştefan… Sandra Pralong aş adăuga. Mihaela Luncan, Iuliana Alexa, Iulia Roşu, Floriana Jucan, Liviana Tane, Camelia Csiki, Diana Găucă, Tatiana Ţibuleac şi cu siguranţă mai uit câteva femei excepţionale. Multe dintre ele semnează aici. Multe dintre ele se luptă şi cu prejudecăţile. Dar despre cele despre care am scris în publicaţia franceză aş spune doar “jos pălăria”. Nu ştiu cum fac, dar ce-am văzut m-a impresionat. Mame, unele, profesioniste, soţii, uneori, ele reuşesc să nu aibă nici sâmbete nici duminici, dar, în ciuda acestor multifuncţionalităţi, sunt elegante, disponibile, zâmbitoare. Ascultă Bach, adoră ciocolata şi florile, se bucură atunci când cunosc femei asemenea lor.

Continuarea pe site-ul Catchy.ro.