„Fără respect!“: fotografia care a scandalizat internetul

„Fără respect!“: fotografia care a scandalizat internetul

Bătrâna surprinsă în timp ce se sprijinea de bara de susţinere a trenului

Fotografia unei femei în vârstă, sprijinită de bara de susţinere dintr-un tren din Sydney, a devenit virală. Imaginea a captat atenţia a mii de oameni, aceştia criticând lipsa de reacţia a trei tineri ce stau nepăsători, cu atenţia ţintită către lumea virtuală şi telefoane.

Ştiri pe aceeaşi temă

Imaginea unei femei în vârstă, sprijinită de bara de susţinere dintr-un tren din Sydney, a fost postată sâmbătă pe Facebook alături de mesajul „Fără respect“, fiind distribuită de peste 30.000 de oameni. În timp ce mii de internauţi au criticat dur faptul că pasagerii nu i-au oferit bătrânei un loc pentru a se aşeza, au fost şi persoane care au subliniat că există posibilitatea ca femeia să fi refuzat să se aşeze: 

„Oameni fără suflet. Şi mai spun unii că sunteţi numiţi generaţia Mileniului“ 
 
„O mare parte dintre ei au nevoie să li se dea o lecţie bună. Evident că nu au niciun fel de respect şi sunt lipsiţi de maniere!“ 
 
„Nu le iau apărarea, dar există şi posibilitatea ca cineva să-i fi oferit locul şi ea să fi refuzat“. 

„Încurajăm toţi pasagerii să respecte o conduită adecvată în mijloacele de transport, inclusiv respectarea vârstnicilor, a persoanelor cu dizabilităţi sau a femeilor însărcinate, oferindu-şi locurile“, au declarat reprezentanţii companiei de trenuri din Australia pentru Daily Mail. 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: