Cred că-n perioada asta îţi e frig acolo, nu? Ai plecat în aşa o grabă, că ai uitat să-ţi iei fesul cu tine. Te-au lăsat să pleci fără fes şi mă gândesc că acum îţi e destul de frig. Dacă mie-mi e frig când scot capul pe geam, sigur îţi e şi ţie acolo unde eşti.

Nu pot să-mi imaginez cum e să rămâi fără fes. După o viaţă în care, la primele semne de frig, îţi trăgeai fesul pe cap, trebuie să fie neplăcut să te trezeşti brusc neprotejat. Ce mă deranjează e că-n graba plecării tale nimeni nu s-a gândit să ţi-l pună în bagaj. Ce credeau, că te vei întoarce până dă iar frigul? Că acolo unde pleci nu e la fel de frig? Bine măcar că au avut grijă să-ţi pună câteva monede în buzunar, să ai să-ţi iei ceva de mâncare pe drum.

Restul lucrurilor pe care ţi le-au pus în bagajul direct nu ştiu exact la ce ţi-au trebuit. Lumânarea aia mare, firul de aţă de la mână sau bucăţile de vată din nas. Nici în bagajul pe care ţi l-au trimis imediat după ce ai plecat n-au pus un fes. Doar găleţi umplute pe sfert cu apă şi toartele împodobite cu prosoape ieftine şi covrigi uscaţi, căni albe cu model floral, platouri cu prăjituri plimbate de femei peste buzele locului în care ai intrat şi un lighean mare cu colivă. După, ţi-au mai trimis bagaje vreo şapte ani, dar în niciunul n-au pus un fes.

Cu fesul pe cap, mi-ar fi plăcut să am timp să te scot la o plimbare. Să nu fi fost atât de grăbit să pleci şi să ne plimbăm împreună prin parcul meu preferat. N-am făcut asta niciodată şi monstrul egoist din mine se simte trădat. Urlă că n-a petrecut suficient timp cu tine, că te vrea lângă el în momentele grele, că te-ar suna să-ţi spună la mulţi ani şi că ar vrea să-i mai faci acei cartofi prăjiţi cu brânză. Urlă până rămâne fără voce, după care o dă într-un plâns mut şi întoarce cu spatele singura fotografie pe care o are cu tine.

„Ai plecat şi m-ai lăsat aici...”

Dacă ai putea să te întorci, ai mai veni la noi? Te-ar înmuia dorul nostru şi ne-ai vizita? Sau te-ai întoarce doar să-ţi iei fesul şi după ţi-ai vedea de drumul tău? Dar şi mai important, dacă cineva ţi-ar oferi şansa ca acolo unde ai ajuns să fii un alt om, unul rupt de legăturile cu cei care au uitat să-ţi dea un fes, ai alege să te trezeşti un altul? Să nu te întâlneşti niciodată cu noi şi să nu ştii că am existat vreodată pentru şi lângă tine? Monstrul egoist din mine nici nu vrea să audă aşa ceva. Eu sper să alegi să te trezeşti altcineva. Să te plimbi fericit prin parc cu cineva care a avut timpul ăsta pentru tine.

Sper că, acolo unde eşti acum, nu ştii cine suntem şi ai capul acoperit cu un fes de care ai reuşit să faci rost singur.