Explicaţia medicilor: problemele pe care le pot avea atât femeile, cât şi bărbaţii care dorm îmbrăcaţi cu lenjerie intimă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii recomandă să renunţăm la lenjeria intimă în timpul somnului. Specialiştii explică de ce este bine este ca, pe timpul nopţii, atât femeile, cât şi bărbaţii, să procedeze astfel.

Doctorul american Alyssa Dweck, co-autoarea cărţii „V is for Vagina” ( n.r. – V vine de la Vagin), este, potrivit publicaţiei „Huffington Post”, numai unul din experţii care recomandă pacienţilor să doarmă fără lenjerie intimă. 

„Dacă zona este constant acoperită, mai ales de materiale fără capacităţi absorbante, odată ce umezeala se adună se creează mediul perfect pentru dezvoltarea bacteriilor”, a declarat medicul. 

Acest proces are loc mai ales în cazul femeilor aflate la menopauză. „Cu cât te îmbraci mai bine, cu atât va trebui să renunţi la mai multe haine când vei avea bufeuri pe timpul nopţii”, explică doctor Raquel B. Dardik, profesor clinic asociat al Departamentului de Obstetrică şi Ginecologie de la Centrul Medical Langone al Universităţii din New York. 

În cazul femeilor, în special dacă acestea sunt oricum predispuse la mâncărimi şi iritaţii în zona genitală, medicii recomandă, aşadar, renunţarea la lenjeria intimă pentru a permite pielii să respire. Regula este valabilă şi în cazul bărbaţilor, conform urologului american Brian Steixner. „Chiloţii păstrează căldura şi umezeala, iar bacteriile se înmulţesc în aceste condiţii. Pot apărea infecţii şi iritaţii”, spune acesta. 

În plus, somnul fără lenjerie intimă este bun şi pentru producţia şi calitatea spermei, precizează acesta. „Scrotul trebuie să aibă o temperatură anume pentru optimizarea cantităţii de spermă. Când bărbaţii dorm în lenjerie intimă, testiculele lor se pot încălzi prea tare, astfel calitatea spermei fiind compromisă”, a completat Steixner. 

În cazul în care nu puteţi renunţa la lenjeria intimă în timpul somnului, optaţi pentru opţiuni din bumbac sau chiloţi stil boxeri cu o croială lejeră.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite